Read it Later
You did not follow anybody yet.

În urmă cu ceva timp am redescoperit un text mai vechi din vremea cînd citeam cu familia cartea profetului Amos.

Creștinismul evanghelic și-a asumat fără să vrea o sarcină nefericită: aceea de a redesena chipul divin, după ieșirea dintre vitraliile catedralelor, de sub presiunea sonoră a orgilor, din semiîntunericul de piatră al altarului tradițional. Un chip luminos, zîmbitor, calm, plin de dragoste și compasiune pînă la o toleranță decerebrantă, un discurs care accentuează numai dragostea lui Dumnezeu, fără a mai pomeni de sfințenia Sa, acestea au înlocuit atît potretul unui Dumnezeu violent situat în cealaltă parte a pendulului, dar și portretul biblic, echilibrat.

Putem fi, pe bună dreptate, surprinși de imaginile dure pe care profetii minori le folosesc pentru descrierea Dumnezeului nostru (zic al nostru, pentru că al altora este un pic mai blîndocil, ascultător, un idolaş simpatic). În mai multe rînduri am amendat perspectiva roz-bombonă, îndulcită, micşorată a unui Dumnezeu dez-puternicit, închis în cutiuţele noastre care vor fi fost deschise doar cînd avem nevoie de un eudemon ca cel din povestea lui Aladin.

Spiritualitatea neoprotestantă s-a sărăcit prin predicarea într-o proporţie inversă proporţiilor în care se află Vechiul Testament faţă de Noul Testament în Scripturi şi încă predicare cu o mentalitate deformată asupra Noului Testament, una marcionistă. Predicăm un Dumnezeu care S-ar fi schimbat, un Dumnezeu care S-ar fi îmbunat pentru că Îşi va fi stins mînia cu sîngele propriului Fiu. O, cu atît mai mult se va mînia în Ziua Întunecoasă a Judecăţii, zi de mare jale, tocmai pentru că Şi-a dat Fiul.

Dumnezeul nostru este un Leu care răcneşte din Sion și va rămîne astfel, pentru că El este Același ieri, azi și în veci!

Amos 1:2 El a zis: „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim. Păşunile păstorilor jelesc şi vârful Carmelului este uscat.”

sau

Amos 3:4 „Răcneşte leul în pădure, dacă n-are pradă? Zbiară puiul de leu din fundul vizuinii lui, dacă n-a prins nimic? 5 Cade pasărea în laţul de pe pământ, dacă nu i s-a întins o cursă? Se ridică laţul de la pământ, fără să se fi prins ceva în el? 6 Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate, fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără s-o fi făcut Domnul? 7 Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci. 8 Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va proroci?”

şi de-ar fi numai aici:

Osea 5:14 „Voi fi ca un leu pentru Efraim şi ca un pui de leu pentru casa lui Iuda; Eu, da, Eu voi sfâşia şi apoi voi pleca, voi lua şi nimeni nu-Mi va răpi prada. 15 Voi pleca, Mă voi întoarce în locuinţa Mea, până când vor mărturisi că sunt vinovaţi şi vor căuta Faţa Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.”

Iată cum am înlocuit una dintre metaforele din şiragul de perle şi diamante în care se oglindeşte Chipul Regelui cu o făcătură, cu o sticlă şlefuită pe care dorim să I-o agăţăm de gît pentru a ne putea prosti în voie şi păcătui la loc larg.

Dar ce spunem de Dumnezeu ca molie şi carie? Oare nu-i prea mult? Oare nu-i coborîm Chipul în ţărîna antropomorfismelor noastre?

Iată cum Se descrie Însuşi prin Duhul Său către alt profet:

Osea 5:12 „Voi fi ca o molie pentru Efraim, ca o putreziciune (a dinţilor) pentru casa lui Iuda.”

Dumnezeu şi-a construit Singur şiragul de metafore care Îi înconjoară Chipul şi în care se reflectă Lumina-I nespus de adînc întunecoasă pentru mintea omului şi ochiul muritorului, lăsaţi-I şiragul întreg:

  • e Miel şi Leu în acelaşi timp;
  • e Bun, Îndurător şi Drept Judecător;
  • e Dragoste şi Sfînt, de trei ori Sfînt;
  • este dăruitor şi gelos şi toate în acelaşi timp şi asemenea,
  • după cum Cristosul nostru este Om şi Dumnezeu!

Lăsaţi-L pe Dumnezeu să fie Dumnezeul propriilor Scripturi şi nu-I răpiţi Slava!

Dumnezeu ca molie, carie şi leu, Dumnezeul care răcneşte şi mănîncă… este acelaşi Dumnezeu care S-a rostit în

… atît de mult a iubit Dumnezeu lumea…

Pe acest verset îl ştim pe de rost şi pe celelalte le ocolim. De ce? Oare nu facem noi deosebire în sufletele noastre? S-a schimbat Dumnezeu între timp? Nu este El oare Acelaşi? Sînt acele versete contextualizabile doar în dreptul lui Iuda şi Efraim, nu ne vor fi fost lăsate şi nouă spre învăţătură şi spaimă?

Oare nu pentru asta ne sfătuieşte Pavel?

Filipeni 2:12 „Astfel, deci, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur…”

Ideea cu „versetele de aur” ale Scripturii este o idee păguboasă foarte. Scriptura nu are versete de aur, versete-cheie, şi versete de argint, platină, argilă sau scoarţă de copac. Acelaşi apostol îşi învaţă ucenicul:

2 Timotei 3:16 „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire.”

În şiragul de versete în care ne este descris Domnul sînt şi aceste versete incomode, să le lăsăm la gîtul Împăratului, coroană pe capul plin de Mir al Izbăvitorului Miresei.

 

O altă variantă a acestui text a apărut inițial pe blogul personal.

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close