Ucraina, Rusia și lumea: o conversație cu George Weigel

Weigel: Vladimir Putin a confirmat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că este un mincinos patologic, precum și un hoț, cleptocrat, tiran și ucigaș. De luni de zile spune că forțele rusești care se adună la granițele Ucrainei nu sunt vârfurile de lance ale unei invazii; acum, Rusia conduce o invazie la scară largă a Ucrainei pe uscat, pe mare și pe calea aerului. Care este obiectivul pe termen scurt al lui Putin rămâne neclar, dar, cu siguranță, el nu ar ezita să dărâme guvernul de la Kiev și să instaleze un fel de regim marionetă, lucru pe care nu văd ca poporul ucrainean să-l accepte în liniște.

Discursul lui Putin, în momentul în care a început invazia la scară largă pe 24 februarie, a fost dezgustător. Ucraina este o țară cu un președinte ales în mod democratic, de origine evreiască, a cărui primă limbă este rusa. Să spui, așa cum a făcut Putin, că acest om și guvernul pe care îl conduce au nevoie de „denazificare”, asta a stabilit un nou nivel de josnicie pentru mișcările evazive Kremlinului.

Ucraina nu reprezintă o amenințare la adresa securității Rusiei. Niciuna. Nici NATO nu o reprezintă. Toate aceste afirmații din partea lui Putin sunt dezinformare și propagandă.  Amenințarea pe care o reprezintă Ucraina este posibilitatea ca un stat-națiune slav liber, prosper și democratic să apară la granițele Rusiei – o alternativă vie la cleptocrația lui Putin, care a dezamăgit poporul rus din toate punctele de vedere: economic, social, cultural și politic.

Putin are atât de puțină încredere în propriul popor încât, în primele ore ale invaziei, a ordonat ca numai „știrile” oficiale autorizate de Kremlin despre războiul din Ucraina să fie publicate de orice mijloc de comunicare rusesc sau platformă de social media. Faptul că există demonstrații de pace în unele părți ale Rusiei sugerează că războiul lui Putin nu este atât de popular pe cât și-ar putea imagina el, dar aceste demonstrații, într-un stat polițienesc strict controlat, nu sunt susceptibile de a avea un impact prea mare asupra durului de la Kremlin.

CWR: Președintele Biden a anunțat noi sancțiuni, în timp ce președintele Putin a amenințat cu „consecințe pe care nu le-ați văzut niciodată” pentru țările care intervin. Care sunt posibilele reacții din partea SUA și a țărilor europene? Ce abordare credeți că ar trebui adoptată?

Weigel: Standardul de aur, ca să spunem așa, al sancțiunilor economice ar fi tăierea Rusiei de la sistemul SWIFT de schimb financiar internațional. M-am bucurat să-l aud pe premierul britanic Boris Johnson spunând în Camera Comunelor, la 24 februarie, că o astfel de măsură se află cu siguranță în meniul de opțiuni luate în considerare de țările occidentale. Bursa de valori de la Moscova a pierdut multe miliarde de dolari din valoarea activelor în orele de după invazia din 24 februarie și ar trebui menținută presiunea pentru a continua această degradare a activelor rusești.

Dar, pe lângă sancționarea Rusiei, a lui Putin și a cleptocraților care depind de el, este important să se vireze ajutor occidental în Ucraina: asistență militară, desigur, inclusiv armament antitanc și antiaerian, dar și asistență financiară și economică. O parte din jocul lui Putin ar putea fi să perturbe atât de mult economia ucraineană încât moneda ucraineană să se prăbușească și, odată cu ea, actualul guvern. Ar trebui să facem tot ce ne stă în putere pentru a împiedica acest lucru.

De asemenea, liderii occidentali trebuie să le explice propriilor lor cetățeni că, în Occident, va trebui să suportăm unele poveri în toată această situație, inclusiv prețuri mai mari la energie și posibile atacuri cibernetice din partea Rusiei – la care ar trebui să răspundem cu contramăsuri ferme și adecvate.

CWR: Care sunt motivele lui Putin, atât pe baza remarcilor sale recente, cât și a președinției sale în general?

Weigel: Vladimir Putin este un copil al vechiului KGB și a arătat clar timp de două decenii că privește înfrângerea Uniunii Sovietice în Războiul Rece ca pe un dezastru – un dezastru amplificat de faptul că foștii săi aliați s-au grăbit să adere la NATO pentru a fi protejați de o Rusie postsovietică revanșardă și imperialistă.

Discursurile recente ale lui Putin au afișat, de asemenea, o ură aproape psihotică față de Ucraina și ucraineni, până la punctul în care analiștii cu care sunt în contact se întreabă dacă nu cumva autocratul rus a luat-o razna. Ura față de Ucraina este una dintre fațetele evidente ale investiției personale a lui Putin într-o Mare Minciună despre moștenirea istorică și culturală a popoarelor slave din est, care, în opinia sa, pare a fi o moștenire Doar pentru ruși.

Această viziune deformată a istoriei include noțiunea, nesusținută din punct de vedere istoric și eclesiologic, că Biserica Ortodoxă Rusă este singura moștenitoare legitimă a botezului slavilor răsăriteni din 988. Prin urmare, mi s-a părut atât interesant, cât și oarecum încurajator faptul că liderii celor două comunități ortodoxe concurente din Ucraina, inclusiv comunitatea care a menținut legături strânse cu patriarhia ortodoxă rusă de la Moscova, au condamnat invazia lui Putin și au apărat integritatea suverană a Ucrainei.

CWR: Evident, există o mare acoperire mediatică și multe opinii despre această situație. Care sunt câteva erori și falsuri care trebuie evitate și respinse?

Weigel: Marile minciuni care trebuie respinse, indiferent de sursele lor (inclusiv anumite personalități de la Fox News și anumite site-uri catolice sunt vinovate), ar include cel puțin următoarele:

– Toată această situație este din vina Occidentului. Exact pe dos: totul este opera lui Putin, iar vina Occidentului constă în faptul că nu l-a luat mai în serios cu ani în urmă și nu a găsit modalități eficiente de a-l descuraja de la obiectivul său declarat de a inversa verdictul istoriei în Războiul Rece.

– NATO reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Rusiei. Multe țări NATO sunt pacifiste din punct de vedere funcțional; NATO nu reprezintă o amenințare mai mare pentru Rusia decât pentru Papua Noua Guinee.

– Rusia are „dreptul” la o „sferă de influență” în jurul său. Nu are acest drept. Acesta este imperialism pur și simplu. Iar a compara pretențiile lui Putin cu Doctrina Monroe este un nonsens pe picioroange. Doctrina Monroe a avut ca scop întârzierea extinderii imperialismului în numele suveranității naționale a statelor libere. Ceea ce face Putin este să înainteze pretențiile imperiale care neagă altor țări drepturile lor suverane.

– Acest lucru nu este treaba noastră. Este în mare măsură treaba noastră și oricine nu recunoaște acest lucru este orb în mod voit sau este obsedat de ideologie – poate ambele. Dacă lui Putin i se permite să dezmembreze cu forța arhitectura de securitate a Europei, Xi Jinping va fi încurajat să facă același lucru în Asia de Est, iar lumea se va confrunta cu decenii de haos în care tiraniile vor fi cele care vor dicta. Nu ne-a învățat secolul XX nimic despre ce se întâmplă atunci când li se permite tiranilor să invadeze și să subjuge popoare libere? Și nu avem noi obligația morală de a ajuta popoarele atacate, care ne-au cerut ajutorul pentru a se apăra? Sindromul Kitty Genovese – ignorarea cererilor de ajutor din partea unei victime – duce de obicei la o politică foarte proastă și la o cantitate enormă de suferință. Mai mult, atunci când Ucraina a fost de acord în 1994 să renunțe la armele nucleare pe care le moștenise de la defuncta Uniune Sovietică, Statele Unite au fost de acord să garanteze integritatea teritorială a Ucrainei. Dacă nu respectăm această promisiune, lecțiile corespunzătoare vor fi trase la Tokyo, Seul și, poate, la Taipei, iar proliferarea nucleară se va accelera probabil.

– Ar trebui să ne concentrăm atenția asupra Chinei, care reprezintă principala amenințare la adresa intereselor americane. Vladimir Putin și Xi Jinping au arătat destul de clar chiar înainte de Jocurile Olimpice de iarnă că acum au creat o alianță de interese, interesul principal fiind răsturnarea ordinii mondiale de după Războiul Rece în beneficiul lor. Nu poți ignora agresiunea letală și neprovocată a Rusiei și să te aștepți ca acest lucru să nu aibă niciun impact asupra calculelor strategice ale Chinei, începând cu Taiwan și, mai târziu, Filipine.

CWR: Ce rol joacă, dacă joacă vreunul, Biserica Ortodoxă Rusă în această agresiune împotriva Ucrainei?

Weigel: Trebuie să cred că mulți credincioși ortodocși ruși devotați găsesc acest război îngrozitor. Dar liderii lor, inclusiv Patriarhul Kirill al Moscovei și liderul ecumenic al patriarhatului moscovit, Mitropolitul Hilarion, l-au scăldat pe Putin în lingușiri ani de zile. La 23 februarie, la scurt timp după incredibila tiradă anti-Ucraina a lui Putin, Kirill a aruncat buchete de complimente către autocratul rus și forțele armate ale Rusiei, care, a spus Kirill, promovau securitatea națională a Rusiei. Mai puțin de o zi mai târziu, rachetele și bombele au început să cadă asupra Ucrainei. Declarația ulterioară a lui Kirill, pe măsură ce invazia se intensifica, a fost un apel anodin la pace, fără nicio urmă de critică la adresa agresiunii lui Putin.

În acest context, ne întrebăm de ce va fi nevoie pentru ca Sfântul Scaun să recunoască, în sfârșit, că liderii ortodocși ruși cu care este în contact sunt agenți ai puterii de stat rusești înainte de a fi oameni ai bisericii.

CWR: Alte gânduri?

Weigel: A fost unul dintre marile haruri ale vieții mele să mă împrietenesc cu mulți membri ai Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. Aceasta a jucat un rol crucial în construirea societății civile în Ucraina post-sovietică, nu în ultimul rând prin crearea remarcabilei Universități Catolice Ucrainene din L’viv, cea mai bună instituție de învățământ superior din țară.

George Weigel este Distinguished Senior Fellow al Centrului de Etică și Politici Publice din Washington și autorul a peste douăzeci de cărți despre politică, teologie, evenimente curente și istorie. Rubrica sa este publicată în fiecare săptămână de Catholic World Report.

Un text de Carl E. Olson pentru Catholic World Report