Tim și Kathy Keller despre întâlniri, căsătorie și alte subiecte mărunte

Ce legătură are Evanghelia cu întâlnirile? Cum evaluezi pe altcineva pentru a ști dacă este „suficient de bun” pentru tine, păstrând în același timp o perspectivă a harului?

Tim: Evident, „întâlnirile” sunt o categorie culturală cu o definiție schimbătoare. Dacă vă referiți la „căutarea căsătoriei” (ceea ce nu credem că toate întâlnirile trebuie să urmărească), atunci Evanghelia influențează acest lucru în mai multe moduri. Unul dintre ele este că „cei mai buni” creștini sunt, în cele din urmă, „cei care se pocăiesc primii”. Adică, ei se grăbesc să își vadă și să își recunoască greșelile fără regrete și să caute iertarea lui Dumnezeu și a celorlalți. Această disponibilitate de a se pocăi și de a accepta iertarea este poate virtutea cheie (dacă o poți numi așa) pe care ar trebui să o cauți la tine și la orice potențial soț/soție. Dacă o aveți amândoi, atunci păcatele și incompatibilitățile pe care le veți avea nu vă pot doborî. Veți putea să creșteți în dragoste unul pentru celălalt în ciuda lor.

Egocentrismul a existat încă din Geneza 3, dar cum amenință în mod unic individualismul căsătoriile creștine de astăzi?

Tim: În trecut, fiecare cultură susținea că găsești adevărul în afara sinelui, fie în Dumnezeu, fie în tradiție, fie în unele valori transcendente, fie în binele familiei și al comunității tale. Asta însemna că aveam niște norme obiective, externe, prin care puteau fi judecate disputele dintre persoane. Acum, cultura noastră spune că găsim adevărul în interiorul nostru; ni se spune să „ne trăim adevărul” și să nu ne sacrificăm niciodată fericirea și dorințele interioare pentru altcineva. A face acest lucru este, în cel mai bun caz, nesănătos – în cel mai rău caz, foarte grav. Căsătoria însă necesită acest tip de sacrificiu reciproc în fiecare zi. Așadar, nu este surprinzător faptul că atât căsătoria, cât și nașterea de copii sunt în declin în cultura noastră.

Ce ar trebui să facă un soț sau o soție atunci când celălalt soț se grăbește să își ceară scuze, dar nu există o pocăință adevărată (continuă să aibă aceleași tipare de comportament)?

Tim: Faptul de a te grăbi să-ți ceri scuze poate fi o modalitate de a-ți îndepărta soțul/soția, care a fost nedreptățit(ă). Poate fi o modalitate de a-l împiedica să explice efectul dureros al comportamentului tău. Recunoașterea acestui comportament te-ar putea ajuta să dezvolți o pocăință mai autentică. Iar pocăința autentică este, parafrazându-l pe Richard Sibbes, „nu o mică plecare a capului, ci o lucrare a inimii până când păcatul în sine îți este mai odios decât consecințele”. Adevărata pocăință permite inimii tale să simtă cât de mult L-a mâhnit păcatul pe Dumnezeu și pe soțul tău. Și asta duce întotdeauna la o anumită schimbare. Dacă o astfel de schimbare nu se produce, ia în considerare posibilitatea de a merge la un pastor sau la un consilier care vă poate ajuta.

Ce este atât de frumos într-o căsătorie complementară?

Kathy: Toate planurile lui Dumnezeu sunt frumoase – uneori complicate, greu de stăpânit și afectate de păcat, dar totuși glorioase. În căsniciile care îmbrățișează planul lui Dumnezeu, amândoi ajungeți să „jucați rolul lui Iisus”. Soților li se spune să Îl imite pe Isus ca păstor-slujitor, care va merge oricât de departe, chiar și la moarte, pentru a-și sluji și purifica mireasa (Ef. 5). Soțiile pot să privească la Isus așa cum a fost adorat în Filipeni 2.

C.S. Lewis se referă la acest lucru ca la un dans. Dar, deși poate fi necesar uneori să purtăm „uniforma” neutralității de gen în rolurile dintre femei și bărbați, aceasta este necesară în modul în care este necesară medicina, dar ea nu este hrană.

Ce sfat le-ai da părinților cu copii mici care se luptă să își dezvolte căsnicia în mijlocul haosului acestor ani?

Kathy: Cea mai bună practică de care am auzit am aflat-o recent de la un cuplu tânăr cu mai mulți copii preșcolari. Ei și-au rezervat în fiecare seară intervalul 21-21:30 (chiar și prin telefon) ca „Ora de discuții”. Nu pentru ceartă sau afaceri casnice, ci pentru discuții. „La ce te gândești? Cum te simți? Ce se întâmplă cu tine și cu Dumnezeu? Spune-mi ce e în inima ta”.

A fost, în cuvintele lor, ceva care a schimbat complet lucrurile. Atenția este lucrul la care tânjim cu toții. Știm că ar trebui să le-o oferim copiilor noștri, dar uneori nu reușim să o vedem ca fiind la fel de importantă pentru soțul nostru.

Viața este aglomerată, iar săptămânile noastre sunt pline de activități. Ce obiceiuri zilnice și săptămânale practicați voi doi pentru a vă asigura că Îl onorați pe Dumnezeu în căsnicia voastră?

Kathy: Cu ani în urmă am început să ne rugăm împreună seara, înainte de somn. Chiar dacă Tim se află la celălalt capăt al lumii, mă va suna pentru a ne putea ruga. Nu avem o agendă stabilită sau o durată de timp – uneori este vorba de orice ne apasă pe inimă, sau de laude, sau de orice ne vine în minte. Dar ne rugăm. Nu puteți veni împreună înaintea lui Dumnezeu cu mânie neîmpăcată în inimă. În plus, ne ajutăm reciproc în proiectele și slujbele noastre, ne sfătuim unul pe altul și încercăm să aplicăm toate sfaturile pe care le dăm altora la noi înșine!

Un text de Matt Smethurst pentru The Gospel Coalition