Teama de Domnul și… de noi înșine! – meditație din Numeri 25

Iată-l pe Balac, fiul lui Țipor care trimite după Balaam, ghicitorul, cu o cerere urgentă: „Vino, te rog, să-mi blestemi pe poporul acesta!” (Numeri 22:6). Balaam sosește, după o călătorie nu lipsită de peripeții, dar eșuează lamentabil în misiunea sa. Nu doar că nu poate să blesteme, dar, spre consternarea lui Balac, binecuvântează poporul: „Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam; a bătut din mâini și a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmașii și iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat!” (Numeri 24:10). În mânia sa, Balac „rupe contractul” și anulează onorariul promis ghicitorului. Episodul se încheie cât se poate de sec pentru cei doi: „Balaam s-a sculat, a plecat și s-a întors acasă. Balac a plecat și el acasă” (Numeri 24:25). Cu alte cuvinte, singura realizare a celor doi este că au reușit să își constate neputința.

Nici suma consistentă de bani aruncată în joc de Balac, nici renumele lui Balaam, nici altarele, nici jertfele, absolut nimic nu poate clinti hotărârea lui Dumnezeu de a-și binecuvânta și proteja poporul. Hotărârea lui Dumnezeu de a-i proteja se dovedește a fi un scut impenetrabil. De prisos să mai afirm că poporul lui Dumnezeu se bucură de aceeași ocrotire și azi. Ba chiar de una mai puternică: „Viața voastră este ascunsă cu Hristos, în Dumnezeu”, spunea apostolul Pavel! (Coleseni 3:3).

Ținând cont de toate acestea, avem parte de un șoc atunci când trecem în Numeri 25 și citim că din poporul lui Dumnezeu “douăzeci și patru de mii au murit loviți de urgia aceea.” Despre ce urgie este vorba? Au năvălit moabiții? Nu. S-au prins totuși blestemele lui Balaam? Nu. Și totuși, ce s-a întâmplat? „Israel locuia la Sitim; și poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; și poporul a mâncat și s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor. Israel s-a alipit de Baal-Peor” (Numeri 25:1-3a). Poporul nu a fost bătut în luptă, ci s-a predat de bună voie! Nu a fost dezlipit de Dumnezeu prin forța blestemului, ci, nesilit de nimeni, s-a alipit de Baal-Peor. Poporul nu a fost lovit, ci ispitit. Poporul nu a fost abandonat de Dumnezeu, ci și-a abandonat Dumnezeul! În momentul în care a făcut lucrul acesta, s-a plasat singur de partea judecății și a blestemului, astfel că moartea lovește cu putere.

Iată-ne din nou în fața aceleiași lecții. Nu de vrăjmași ar fi trebuit să se teamă ei, ci de Domnul, care are puterea să dea viață și să nimicească într-o clipă. Același adevăr îl expune și Domnul în Evanghelii. În cel mai rău caz, oamenii omoară trupul. Noi trebuie însă să ne temem de Cel care are puterea să arunce în gheenă, după ce trupul este mort (vezi Luca 12). În același timp, ar trebui să învățăm să ne temem mai mult de noi înșine, de grozăviile pe care inima noastră rea ne poate împinge să le facem de bună voie. Să ne temem și să ne alipim și mai puternic de Domnul. În mod paradoxal, tocmai la aceasta suntem chemați: să ne temem de Domnul și să ne alipim de El!