Sufletele din Katyn – și Bucea – plâng

Pe lângă un teritoriu considerabil, trupele sovietice au capturat aproximativ 8.000 de ofițeri polonezi, toți profesioniști educați care serveau în unități de rezervă și care ar fi trebuit să fie tratați ca prizonieri de război în conformitate cu Convențiile de la Geneva. În plus, ocupația sovietică din estul Poloniei a adus aproximativ 6.000 de ofițeri de poliție polonezi și 8.000 de membri ai intelectualității poloneze, care au fost închiși în lagăre. Dictatorul sovietic Stalin, știind că acești oameni constituiau o elită a cărei muncă ar fi fost esențială pentru reconstruirea unei Polonii independente și democratice după cel de-al Doilea Război Mondial, i-a considerat o „amenințare” pentru URSS. Astfel, în aprilie și mai 1940, i-a tratat într-un mod deosebit de brutal. Au fost masacrați, aproximativ 23.000 dintre ei: unul câte unul, fiecare împușcat în ceafă, cu mâinile legate în prealabil la spate.

Deși asasinarea în masă a ofițerilor și intelectualilor polonezi de către ruși a avut loc în mai multe locuri, aceste execuții sunt denumite masacrele de la Katyn pentru pădurea rusă în care au avut loc multe dintre ucideri, cadavrele victimelor fiind aruncate în gropi comune. Desigur, Stalin a mințit în legătură cu toate acestea, asigurându-i pe generalul polonez Władysław Anders, care strângea o armată pentru a lupta împotriva germanilor după invazia acestora în URSS în iunie 1941, și pe primul ministru al guvernului polonez în exil, generalul Władysław Sikorski, că toți ofițerii polonezi capturați de Armata Roșie au fost eliberați, chiar dacă sovieticii „pierduseră urma” unora dintre ei (se spunea că se aflau undeva în Manciuria).

La sfârșitul anului 1942 și începutul anului 1943, forțele germane au descoperit gropi comune ale ofițerilor polonezi în pădurea Katyn și au raportat descoperirile lor la Berlin. Sovieticii au continuat să tergiverseze, susținând că masacrele fuseseră, de fapt, efectuate de „călăii germano-fasciști”. Atunci când premierul Sikorski a cerut ca aceste locuri să fie investigate de Crucea Roșie Internațională, Stalin i-a acuzat pe polonezi de colaborare cu naziștii și a rupt relațiile diplomatice cu guvernul polonez în exil cu sediul la Londra.

Serviciul secret de informații sovietic, NKVD, a încercat apoi să mușamalizeze masacrele. Propaganda sovietică a continuat să insiste asupra faptului că polonezii uciși erau victime germane: minciuni care au fost înghițite de unii americani creduli. Guvernele american și britanic, care nu doreau să-l supere pe Stalin, nu au insistat asupra cazului – o reticență care a continuat și la procesele de la Nürnberg din 1946.

Minciunile flagrante și dezinformarea cu privire la masacrele de la Katyn au continuat timp de decenii, iar dosarele secrete ale poliției au fost distruse pentru a ascunde și mai mult faptul că aceste crime în masă au fost exclusiv un proiect sovietic. Cu toate acestea, o scrisoare din 1959 a șefului KGB (succesorul NKVD) către premierul sovietic Nikita Hrușciov, în care se detaliază execuția a zeci de mii de ofițeri polonezi, a supraviețuit cumva. În cele din urmă, în 1990, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut responsabilitatea sovietică și a NKVD-ului pentru aceste crime. Documentația încă existentă privind masacrele a fost oferită oficialilor și cercetătorilor polonezi postcomuniști, iar catastrofa de la Katyn a fost documentată în mod amănunțit.

Astăzi, ar fi greu să găsești un oraș polonez care să nu aibă un memorial Katyn; marile orașe au mai multe. Și multe biserici poloneze au plăci comemorative ale victimelor, cu Fecioara Maria legănând un ofițer polonez, în spatele capului căruia se află o gaură de glonț inconfundabilă.

Dacă toate acestea par alarmant de familiare, este pentru că șablonul acestei combinații ticăloase de crimă și minciună este reprodus astăzi. Invazia rusă în Ucraina a fost justificată ca o apărare a securității naționale rusești, la fel cum absorbția Poloniei de către Stalin și execuția sumară a peste 20.000 de viitori lideri ai unei Polonii independente a fost considerată esențială pentru siguranța rusă. Exact același tip de barbarie manifestată de NKVD în 1940 a fost afișat în acțiunile trupelor rusești din ultimele cinci săptămâni. Și aceleași metode staliniste de minciună și dezinformare au fost folosite din nou de Vladimir Putin, de ministrul său de externe Serghei Lavrov și de ambasadorul rus la Națiunile Unite, Vasili Nebenzya, fără vreo rușine.

Civili ucraineni, inclusiv bătrâni, au fost împușcați în ceafă după ce le-au fost legate mâinile la spate, iar corpurile lor au fost lăsate pe străzi în Bucea, un oraș din apropierea Kievului. Au fost descoperite gropi comune după ce trupele rusești s-au retras din zonele pe care le dețineau anterior. Propaganda rusă pune aceste crime de război pe seama ucrainenilor, pe care îi numește în mod regulat „naziști”, adăugând la armamentul lor de disimulare și rafinamentul videoclipurilor trucate pe rețelele de socializare. (Aceste eforturi stângace au fost complet discreditate de BBC și de alte mijloace de informare în masă care nu erau cunoscute, înainte de invazia rusă din 24 februarie, ca fiind deosebit de dure cu Rusia și cu președintele său). Credulii din 2022 înghit aceste exerciții de minciună, la fel cum au făcut-o și credulii din anii 1940 și după aceea.

Brutalitatea trupelor rusești din Ucraina denotă o cultură politică profund bolnavă, la fel ca și minciuna patologică a liderilor ruși. Cu toate acestea, în timp ce masacrele de la Bucea erau prezentate grafic unei lumi șocate, slaba speranță din unele cercuri, printre care se pare că se numără și Vaticanul, că liderii ortodoxiei ruse ar putea ajuta la vindecarea acestor maladii a fost și mai tare spulberată.

La 3 aprilie, Patriarhul Kirill al Moscovei și al întregii Rusii a celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala Învierii, principala biserică a armatei ruse. Acolo, el a încercat încă o dată să explice acțiunile Rusiei în Ucraina ca fiind o apărare a „Patriei”, împotriva „influenței colosale a unei forțe… care se opune forței poporului nostru”. Patriarhul a înrăutățit apoi situația susținând că, deși „nu avem nicio dorință de război sau de a face ceva care ar putea dăuna altora”, rușii se vor mobiliza pentru apărarea țării lor „în modul în care numai rușii își pot apăra țara”.

Așa cum au făcut la Katyn în 1940. Așa cum au făcut-o în 2022 la Bucea, și în orașul Mariupol, acum distrus, și în alte părți din Ucraina.

Sufletele victimelor masacrelor din pădurea Katyn trebuie să plângă. Ceea ce li s-a întâmplat lor se întâmplă din nou. Sau, așa cum spunea odată William Faulkner, „Trecutul nu este mort. Nici măcar nu este trecut”.

Un text de George Weigel pentru Catholic World Report