Suferință și speranță în Săptămâna Mare

Ierusalimul devenea un loc extrem de populat cu ocazia sărbătorii Paştelui. Peste un milion de evrei luau cu asalt cetatea sfântă pentru a participa la sărbătoarea Paştelui. Ştim din relatările Scripturii că fariseii şi preoţii cei mai de seamă hotărâseră uciderea lui Isus. Ioan 11:57 ne spune clar că ei „porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să-L prindă.” Nu este exclus ca fariseii să fi plătit şi nişte asasini care să-L omoare pe Isus. Ierusalimul devenea un loc foarte periculos noaptea, lucru care putea compromite misiunea lui Isus de a ajunge la cruce. De aceea Hristos se retrăgea seara cu ucenicii Săi în Betania. Se îndepărta, așadar, de situaţiile periculoase, pentru a Se asigura că ajunge la cruce la timpul stabilit de Dumnezeu.

În timpul zilei, Isus era înconjurat de mulţimile de oameni care Îl adorau. Datorită mulţimilor, preoţii nu puteau să-I facă nimic: „…căutau să-L omoare; dar nu ştiau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze” (Luca 19:47-48). În schimb, Betania era un loc sigur noaptea, când Isus era departe de mulţimi. Acolo erau prietenii Lui, care Îl puteau proteja de atacurile „mercenarilor” evrei.

Ştim că, începând din Eden, Diavolul a căutat să distrugă sămânţa femeii care, conform profeţiei din Geneza 3:15, avea să-i zdrobească capul. Diavolul ştia că, dacă Îl va omorî pe Isus înainte de Paşte, lucrarea de mântuire avea să fie compromisă. Încercase în repetate rânduri asasinarea Lui, dar Scriptura ne oferă un detaliu extrem de important, când spune că nu a putut să-I facă nimic: „…pentru că nu-I sosise încă ceasul.” Ceasul în care trebuia să moară Mielul lui Dumnezeu era ziua de Paşte, înspre seară, exact în momentul când mieii de jertfă aveau să fie sacrificaţi.

În ultima săptămână, Isus atacă în mod deschis clasa religioasă, responsabilă – în mare parte –  de decăderea spirituală a poporului evreu. Renunţă la precauţii şi – în mod intenţionat – îi „întărâtă” pentru a-i determina să-L prindă şi să-I ducă astfel la îndeplinire planul. Se contrazice cu ei pe diferite teme. Scapă din capcanele „teologice” pe care I le întind, făcându-i să cadă în propriile lor capcane, spre deliciul mulţimilor. Îi atacă atât prin pilde, cât şi prin acuzaţii deschise. „Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici” devine laitmotivul acelor zile.

Preoţii şi cărturarii recurg la metode de intimidare şi diversiune. Luca ne spune că „au început să pândească pe Isus; şi au trimis nişte iscoditori, care se prefăceau că sunt neprihăniţi, ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului” (20:20) Dar „nu L-au putut prinde cu vorba  înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut” (20:26) . Isus le spune: „Tare vă mai rătăciţi!”, pentru că nu cunoşteau nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Îşi pune, astfel, în dificultate adversarii şi îi aduce în stadiul în care „nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări” (Marcu 12:34).

Mesajele rostite de Isus în Săptămâna Mare sunt radicale. Isus profeţeşte distrugerea literală a Templului, ceea ce creează confuzie şi nelinişte printre ascultătorii Lui, inclusiv printre ucenicii Săi. Templul era perceput ca fiind indestructibil.  Era locul prezenţei lui Dumnezeu, cel puţin în teorie. Profeţia Lui Isus avea să se împlinească  în anul 70, când romanii lui Titus au incendiat Ierusalimul şi au dărâmat Templul, piatră cu piatră, exact cum profeţise Mântuitorul.

Profeţeşte, de asemenea, ziua reveniri Lui în slavă, arătarea „urâciunii pustiirii” (care se va aşeza în locul sfânt), ridicarea lui Anticrist şi a prorocilor mincinoşi, dar şi o serie de semne care vor precede aceste evenimente. Ceea ce este interesant e că Hristos lansează un puternic îndemn la veghere, accentuând în mod repetat că „ziua aceea” e posibil să vină oricând, ca un hoţ noaptea.

Hristos se îndreaptă dârz către cruce, oferind ultimele învăţături mulţimilor dezorientate. Le cheamă insistent să vină sub protecţia Sa, aşa cum un păstor îşi cheamă oile. Cu toate acestea, Marele Păstor va fi părăsit chiar de ucenicii Săi, iar mulţimile care L-au ovaţionat la intrarea în Ierusalim vor striga „Răstigneşte-L!”. Se vor descotorosi de El, crezând că e un „înşelător” și vor pleca dezamăgiți la casele lor. Dar ceea ce nu ştiau ei era că, în curând, în ziua întâi a săptămânii, cu moartea pe moarte călcând, Isus va înghiţi moartea, dăruindu-ne viață.

Bucuraţi-vă şi voi! Săptămâna Mare va fi urmată de dimineaţa minunată a Învierii!