Dacă e să ne luăm după recenta carte The Jesus I Wish I Knew In High School (Iisus pe care aș fi vrut să-l cunosc în liceu), atunci dorința de a aparține unei familii reverberează ca o notă de bas joasă și tristă în anii adolescenței. Rememorându-și propria experiență din liceu, pastorul și autorul Scott Sauls descrie faptul că a agresat doi colegi de clasă pentru a obține aprobarea mulțimii. Autoarea Michelle Ami Reyes a încetat să mai aducă mâncare indiană la masa de prânz deoarece, fiind singura fată cu pielea brună din liceul ei, aceasta părea să îi întărească statutul de „inadaptată” fără „prieteni”. Cântăreața și compozitoarea Sandra McCracken își amintește că a urmat mulțimea mai cool și mai atletică pe pârtia neagră de schi, doar pentru ca aceștia să o lase în urmă, singură în pădurile înzăpezite, cu noaptea apropiindu-se cu repeziciune.
Noi, oamenii, suntem programați pentru părtășie. La urma urmei, suntem făcuți după chipul Dumnezeului trinitar. A învăța să aparții a fost întotdeauna deosebit de complicat pentru adolescenți, dar social media (combinată cu o pandemie) le-a blocat oportunitățile de dezvoltare comunitară și relațională. Adolescenților le lipsesc aptitudini și experiențe cruciale și nu învață să funcționeze ca „mădulare unii altora” (Rom. 12:5).
În timp ce îi învățăm pe adolescenți să își gestioneze dependența de tehnologie, pastorul Thomas Chalmers din secolul al XIX-lea oferă niște învățături utile. În predica sa „The Expulsive Power of a New Affection” (Puterea de expulzare a unei noi afecțiuni), Chalmers sugerează că descoperirea satisfacției iubirii lui Dumnezeu face ca „lucrurile de pe pământ să se întunece în mod ciudat”, întorcându-ne afecțiunea de la lume înspre Dumnezeu. Cu îndrumare, pe măsură ce cresc în afecțiunea și în relația cu Tatăl lor ceresc, adolescenții pot, de asemenea, să crească și să experimenteze părtășia întruchipată în trupul lui Hristos ca fiind mult mai profundă și mai plină de bucurie decât orice ar putea oferi social media.
Fie că ești părinte, pastor, voluntar pentru tineret sau mentor al unui adolescent, iată trei moduri în care poți ajuta la ruperea strânsorii pe care o exercită social media asupra adolescenților pe care îi iubești.
- Învață-i pe adolescenți să prioritizeze adevărata comunitate.
Platformele Instagram și grupurile de Snapchat nu sunt comunități. Ele sunt instrumente de comunicare utile, dar nici măcar nu pot începe să reproducă bucuriile sau provocările unei comuniuni fizice. Interacțiunile fără corp ale like-urilor și comentariilor din social media nu reușesc să satisfacă cu adevărat, deoarece am fost creați pentru comunicare nu doar cu cuvinte și click-uri, ci și cu tonul vocii, limbajul corpului și atingerea. Este imposibil să lucrăm, să slujim, să ne închinăm, să râdem sau să plângem împreună dacă nu suntem împreună fizic, în mod frecvent și intenționat.
Familiile trebuie să meargă împreună la biserică săptămânal. Fiecare dintre noi are nevoie de biserică, iar biserica are nevoie de fiecare dintre noi. Numai în biserică – în bancă, în clasă, la repetiția corului, la întâlnirea pentru misiuni – adolescenții noștri vor experimenta proiectul lui Dumnezeu pentru familia Sa.
Dar apartenența la biserică în sensul biblic se extinde și dincolo de zidurile clădirii bisericii. Pregătim o masă pentru familia cu un nou-născut. Greblăm curtea bătrânului văduv și sorbim limonadă pe verandă cu el după aceea. Îl rugăm pe adolescentul nostru plictisit să facă prăjituri pentru grupul nostru înainte de a primi o vizită în casa noastră. Mai presus de toate, ne rugăm împreună pentru familia bisericii noastre, începând cu pastorii care ne slujesc cu credință. A faceconstrui viața cot la cot este un mandat biblic, deoarece Dumnezeu știe că avem nevoie să dăm și să primim îmbrățișări și mâini ajutătoare (Evrei 10:24-25).
- Arată-le adolescenților bucuria comunității întrupate.
În calitate de adulți, îi încurajăm pe adolescenți să se angajeze în relații semnificative atât prin participarea noastră la comunitate, cât și prin deschiderea caselor și a programelor noastre. Una este să trimiți un SMS unui adolescent și să-i spui „mult noroc” la piesa de teatru în care joacă, alta este să apari și să stai la spectacol. Din nou, tehnologia servește ca instrument de relaționare, dar relația ia ființă de fapt cu o îmbrățișare în culise după spectacol. Dacă nu poți fi acolo, trimite un mesaj, dar mesajul pe care îl transmiți prin prezența ta nu va fi pierdut pentru. Prezența contează.
Pentru a demonstra apartenența, începe cu lucruri mărunte. Concentrează-te pe stabilirea și consolidarea relațiilor unu-la-unu. Și fă-o într-un mod distractiv – luați o cafea, coaceți o prăjitură sau jucați baschet. Conectați-vă, construiți un istoric de interese și experiențe comune, fiți de încredere.
Pentru familii și grupuri de tineri, pune accentul pe apartenența stabilită. Împărtășiți amintiri, dezvoltați tradiții și bucurați-vă de glume doar ale voastre. Rugați-vă împreună în mod regulat și amintiți-vă de pietrele Eben-Ezer din istoria voastră comună cu Dumnezeu (1 Sam. 7:12). Invitați-i pe noii veniți cu căldură și bucurie autentică. Dezvoltarea camaraderiei va consolida încrederea pentru momentele când relațiile devin dificile. Împărăția crește pe măsură ce împărtășim atât viețile noastre, cât și Evanghelia.
- Ajută-i pe adolescenți să se aștepte la conflicte și să le gestioneze.
Russell Moore a scris recent despre hotărârea bunicii sale de a-l duce la biserică de fiecare dată când ușile erau deschise și de a evita în același timp să îl ducă la întâlnirile de afaceri.
Moore și soția sa au luat o decizie diferită cu fiul lor de 15 ani, alegând să îl ducă la o întrunire conflictuală în care băiatul își va auzi tatăl criticat. În loc să-l protejeze complet, l-au invitat să proceseze ceea ce auzea și nu i-au oferit răspunsuri gata-pregătite la comportamentul necreștin pe care îl vedea. Nu le-a fost teamă să-l lase să experimenteze urâțenia comunității; în schimb, i-au arătat cum să răspundă atunci când conflictul inevitabil apare.
Îndepărtarea ecranelor și implicarea cu oameni reali în timp real poate fi mai dezordonată și mai dureroasă decât comunicarea digitală. Adolescenții noștri ar trebui să fie pregătiți pentru conflict, respingere, frustrare și neînțelegere atunci când interacționează cu alți oameni, inclusiv cu creștinii. Chiar și ucenicii i-au provocat lui Isus unele răni.
Adolescenții abia pășesc în primul act al dramei de apartenență care durează toată viața. Haideți să le reamintim de harul pe care l-au primit în Hristos, care ne dă curajul de a risca suferința pentru a obține bucuria părtășiei. Haideți să ne asigurăm că adolescenții noștri știu că îmbrățișările și sărutările dragostei (1 Pet. 5:14) bat „XOXO” de fiecare dată.
Un text de Anna Meade Harris pentru The Gospel Coalition
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter