Continuăm să medităm, alături de sfinții din vechime, la taina slăvită a întrupării Domnului nostru Isus Hristos. După cum spuneam în textul introductiv al acestor meditații, lumea se vede mai frumos, este mai fascinantă, atunci când este privită de pe umerii tatălui. Într-un context în care tot ce este nou, modern, este îmbrățișat fără rezerve și, uneori, fără discernământ, este vremea să redescoperim comorile îngropate alte trecutului. Poate că a venit vremea să ne smerim și să recunoaștem că avem multe lucruri de învățat de la cei care au meditat la aceste adevăruri înainte de noi.
Astăzi, vom privi la un fragment dintr-o predică rostită de Sfântul Ioan Gură de Aur sau Ioan Hrisostomul. Cel care a ajuns să poarte un astfel de nume nu mai are nevoie de prea multe recomandări. Atunci când am ajuns să îi citesc mesajele, simțeam nevoia să subliniez sau să notez gânduri din predicile lui. Mi-am dat curând seama că voi nevoit să subliniez aproape totul!
Să „ascultăm” câteva fragmente, legate de Întruparea Domnului nostru:
„Dar ce să spun, ce să grăiesc? Văd pe teslar și ieslea, văd pe Prunc și scutecele, văd nașterea din fecioară lipsită de cele de trebuință. Toate încărcate de sărăcie, toate pline de lipsa. Iată, bogăție în mare sărăcie! Cum a sărăcit pentru noi, când era bogat? Cum n-a avut nici pat, nici așternut, ci a fost aruncat în ieslea goală? O, sărăcie, izvor de bogăție! O, bogăție nemăsurată, ce ai chip de sărăcie! În iesle stă și zguduie lumea! În scutece se înfășoară și va sfărâma legăturile păcatului. Încă n-a rostit cuvânt deslușit și a și învățat pe magi, i-a și-ntors la credință”
Tot meditând la taina întrupării, în altă predică, Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Venit-au robii ca să vadă pe Cel ce a luat chip de rob (Filipeni 2:7), spre a cinsti cu libertate robia noastră. Venit-au pescarii ca să vadă pe Cel ce a făcut din pescari, pescari de oameni (Matei 4:19). Venit-au vameșii ca să vadă pe Cel ce a arătat pe evanghelist dintre vameși (Matei 9:9). Venit-au femeile păcătoase ca să vadă pe Cel ce a întins picioarele Sale spre a fi spălate cu lacrimi de femeile păcătoase (Luca 7:36-50). Și, ca să spun pe scurt, venit-au toți păcătoșii ca să vadă pe Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii (Ioan 1:29).”
Primul text al lui Ioan Gură de Aur poate fi sintetizat prin cuvintele apostolului Pavel din 2 Corinteni 8:9: „El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.” Cât de minunat! Sărăcirea Lui înseamnă îmbogățirea noastră! Coborârea Lui, înălțarea noastră, iar Ocara Lui, slava noastră.
Într-adevăr, venirea Sa la noi a schimbat lumea noastră pentru totdeauna, iar Ioan Hrisostomul exprimă lucrul acesta cât se poate de expresiv: „În iesle stă și zguduie lumea!” Cum o va face? Cum va zgudui sau cum va transforma lumea? Nu prin puterea armelor, nu printr-o manifestare copleșitoare de putere, ci tocmai devenind „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” Lumea este schimbată odată pentru totdeauna, paradoxal, prin umilire, renunțare și jertfă. Mai simplu spus, prin iubirea salvatoare a lui Dumnezeu.
Cu vestea bună a acestei iubiri salvatoare au zguduit, au răscolit,primii creștini lumea, după cum recunosc, cu patimă, chiar și vrăjmașii lor, în cartea Faptelor Apostolilor: „Oamenii aceștia care au răscolit lumea…” (Fapte 17:6).
(Textul citat este preluat din „Antologie tematică din oprea Sfântului Ioan Gură de Aur”, p. 691, vol. 1, Basilica, București, 2015, textele fiind selectate de Liviu Petcu.)
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter