Sfântul Apostol Andrei: ce ar trebui să știm despre el și ce ar trebui să învățăm de la el?

Referințele biblice cu privire la Andrei nu sunt numeroase, dar suficiente încât să creăm un sumar al vieții acestuia. Astfel, aflăm din Scripturi că Andrei se trăgea din Betsaida, de pe coasta de nord-vest a Mării Galileii (Ioan 1:44). Era fratele lui Simon Petru și amândoi erau pescari (Matei 4:18, Marcu 1:16-18). Se pare că familia lor aparținea clasei de mijloc, un pic mai înstărite, astfel că aveau o casă și în Capernaum (Marcu 1:29).

Dincolo de originea și de meseria sa, Andrei era unul dintre oamenii preocupați de Împărăția lui Dumnezeu, astfel că Evanghelia după Ioan îl prezintă ca unul dintre ucenicii lui Ioan Botezătorul (Ioan 1:35, 40). Iată-l pe Andrei ca unul care nu se mulțumește cu veștile pe care le aude despre lucrarea acestui profet excentric, ci care înțelege că acolo este vorba despre lucrarea lui Dumnezeu și despre Împărăția Lui care se apropie. Înțelegând acest lucru, Andrei se înrolează între ucenicii lui Ioan Botezătorul. Chiar dacă indirect, asprimea și exigența lui Ioan Botezătorul ne oferă măsura dedicării și a disponibilității de jertfă a lui Andrei.

Motivul pentru care ne amintim de apostolul Andrei într-o zi ca aceasta, însă, este faptul că devine un ucenic al Domnului Isus Hristos. Foarte interesant, o face tocmai atunci când aude afirmația lui Ioan Botezătorul care privește la Domnul nostru și spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1:36). La fel de interesant, Andrei nu îl urmează singur pe Domnul, ci alături de un alt ucenic, al cărui nume nu este pomenit în Evanghelie. El va rămâne cunoscut mereu ca ucenicul care „cel dintâi a găsit pe fratele său Simon și i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia!” și l-a adus la Isus” (Ioan 1:41-42). Astfel, îl întâlnim la începutul lucrării Domnului Isus.

Pe Andrei îl întâlnim și mai târziu, în partea de mijloc a lucrării Domnului nostru Isus Hristos. La Înmulțirea Pâinilor, el este cel care identifică băiețelul cu cele cinci pâini și cei doi pești: „Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești; dar ce sunt acestea la atâția?” (Ioan 6:9).

Îl întâlnim și mai târziu, în zilele finale ale lucrării Domnului nostru. Atunci când grecii doresc „să Îl vadă pe Isus”, aceștia îi comunică dorința lui Filip, dar Filip nu o comunică direct Domnului Isus Hristos, ci… lui Andrei! Cei doi vor merge împreună la Domnul (Ioan 12:20-22). Tot în partea de final a lucrării Domnului nostru și tot în Ierusalim, îl întâlnim din nou pe Andrei care, de data aceasta, face parte din „comitetul” care îl ia deoparte pe Domnul nostru pentru a-I pune o întrebare legat de vremea sfârșitului (Marcu 13:3-4).

Să mai pomenim și faptul că, în toate listele de ucenici, numele lui Andrei este al patrulea (Matei 10:2-4, Marcu 3:6-19, Luca 6:14-16). Pe lângă aceste liste din Evanghelii, el este menționat și în lista apostolilor din Fapte 1:13, tot al patrulea! În concluzie, l-am întâlnit în zorii lucrării Domnului Isus, la mijlocul ei, în partea finală, dar iată că îl întâlnim și după Înălțarea Domnului, continuând lucrarea slăvită, alături de ceilalți apostoli.

Ce putem învăța de la el?

În primul rând, prin chiar însemnătatea numelui său, apostolul Andrei ne cheamă să fim oameni curajoși. Numele lui are de-a face cu bărbăția. La fel ca atunci, și azi Împărăția lui Dumnezeu are nevoie de oameni care să acționeze cu curaj și determinare. Apostolul Andrei nu doar că ne cheamă să fim „bărbați”, dar ne învață câte ceva și despre modul în care ar trebui să direcționăm această bărbăție: în a-L prezenta pe Hristos și a-i aduce pe alții la El. El îl aduce pe Petru fratele lui. El îl găsește pe băiețelul cu pâinile și peștii. Filip nu are curajul să îi ducă pe greci la Hristos singur, ci doar în momentul în care îl însoțește Andrei. Cu o atitudine de pocăință trebuie să recunoaștem că uneori ne manifestăm „bărbăția” în moduri care mai degrabă îi îndepărtează pe oameni de Domnul nostru. Bărbăția noastră devine adeseori sinonimă cu barbaria. Andrei, apostolul Domnului, dovedește o bărbăție caracterizată de curaj și determinare, dar și de dragoste.

În al doilea rând, Andrei ne învață să slujim cu consecvență, dar fără a vâna vizibilitatea. Andrei este mereu menționat pe locul patru, dar noi știm că cercul de ucenici apropiați ai Domnului Isus era format din trei persoane: Petru, Iacov și Ioan. Andrei are geniul (cuvânt mai potrivit nu găsesc!) acesta de a găsi echilibrul între a interveni cu îndrăzneală și de a se retrage. El are curajul de a-l aduce pe Petru la Domnul. Deși el a venit primul, deși el este cel care l-a adus pe Petru, nu el, Andrei, ci Petru va juca rolul proeminent între apostoli. Iată un model pe care trebuie să îl punem mereu înaintea ochilor noștri, în vremuri în care suntem obsedați de ideea de „a fi vizibili.” Ba mai mult, frumusețea caracterului său se vede în modul în care îi împinge pe alții în față, chiar dacă nu va fi cunoscut, iar persoana lui nu va fi vizibilă. Faptul că nu are parte de proeminența și faima fratelui său sau a celorlalți doi nu îl împiedică să facă lucrarea cu jertfă și consecvență.

Ar mai fi „rânduri”, dar textul s-a lungit deja nepermis de mult. Am mai putea vorbi despre Andrei și arta lui de a crea relații, despre Andrei și căutările lui profunde, despre Andrei și disponibilitatea lui de jertfă. Andrei îl părăsește pe Ioan Botezătorul și Îl urmează pe Domnul nostru nu atunci când aude că e „Leul din seminția lui Iuda”, ci când aude că e „Mielul lui Dumnezeu!” Cine ar urma un Miel? Probabil că doar cei dispuși să devină, la rândul lor, miei! Tradiția ne spune că tocmai lucrul acesta s-a întâmplat cu Andrei. Azi ne amintim de el nu datorită bătrâneții fericite, ci datorită jertfei. Pentru jertfă însă se cere să fii bărbat!