Secretul unei vieți fără frică

Dacă îi vedem pe oameni precum Neemia ca părinți spirituali, ar trebui să învățăm din curajul lor. La începutul cărții sale, găsim un om care plânge, postește și se roagă lui Dumnezeu, stând într-un palat al prosperității. El era paharnicul regelui Artaxerxes, care într-o zi îl întreabă despre întristarea lui. „Cum să n-am fața tristă”, răspunde Neemia, „când cetatea în care sunt mormintele părinților mei este nimicită și porțile ei sunt arse cu foc?” (Neemia 2:3).

Ierusalimul zace în ruine, zidurile dărâmate cărămidă cu cărămidă. Mormintele strămoșilor lui sunt expuse profanării. „Ce ceri?” îl întreabă regele (Neemia 2:4). „Dacă robul tău a căpătat trecere înaintea ta, mai multe zile libere, o mărire de salariu, poate mai mult lucru de acasă” răspundem noi. Trist pentru exilații care se întorc la Ierusalim, dar ce poate face un simplu paharnic dintr-o țară străină?

Neemia răspunde: „Dacă găsește cu cale împăratul și dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o zidesc din nou.” (Neemia 2:5). De la ridicarea unui pahar cu vin la ridicarea unui zid, de la delicatese la pericol, de la palate la persecuție; curajul acestui om îl face să renunțe la confort. Și Domnul tuturor lucrurilor îl binecuvântează. Neemia pleacă având resurse suficiente, dar are nevoie de un lucru pe care regele nu i-l poate da: curaj.

Sanbalat Horonitul și Tobia Amonitul, împreună cu oștirea Samariei, îl așteaptă. Reconstrucția lui Israel îi nemulțumește, îi ofensează, îi înfurie. Neemia nu poate face lucrarea singur; poate un paharnic să mobilizeze poporul? Neemia le spune cum Mâna lui Dumnezeu a fost peste el. Evreii, preoții, conducătorii, dregătorii și lucrătorii răspund într-un singur glas: „Să ne sculăm și să zidim!” (Neemia 2:18). Și astfel, Neemia devine un om țintă.

Pe măsură ce spărturile din zid încep să se închidă, opoziția crește. Neemia și Israel se îmbracă pentru luptă ca niște bărbați și își înalță rugăciunile ca niște copii neputincioși, cerând protecție împotriva celor care ar încerca să oprească lucrarea prin orice mijloace. Amenințarea este constantă; ei rămân pregătiți în permanență. „Cei ce zideau zidul și cei ce duceau sau încărcau poverile cu o mână lucrau, iar cu alta țineau arma. Fiecare din ei, când lucra, își avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiță stătea lângă mine.” (Neemia 4:17-18). Neemia scrie: „Și nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.” (Neemia 4:23).

Psihologia curajului

Vine vremea când Neemia este testat din interior. Dușmanul lansează un război psihologic, încercând să-l sperie pe Neemia și pe popor, ca să-i facă să cedeze. Au un spion în apropierea lui Neemia: Șemaia, fiul lui Delaia. Acesta îi spune lui Neemia: „Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, și să închidem ușile Templului, căci vin să te omoare și au să vină noaptea să te omoare.” (Neemia 6:10).

Neemia își notează răspunsul: „Eu am răspuns: „Un om ca mine să fugă? Și care om ca mine ar putea să intre în Templu și să trăiască? Nu voi intra!”” (Neemia 6:11). Era gata să moară pe acel zid, cu frații alături și sabia în mână. Mai bine să moară în picioare decât să se târască, cu coada între picioare, ascuns în templu. Tu cum ai fi răspuns? Haide să pătrundem în mintea lui Neemia, ca să-i ajutăm pe bărbații prea precauți să aleagă curajul în locul lașității.

Cunoaște-ți identitatea.

„Un om ca mine să fugă?” (Neemia 6:11)

Curajul lui Neemia se hrănește dintr-o viziune, o încredere statornică în cine este el, pentru că știe cine este Dumnezeul său, pentru a putea înfrunta momentul temerii. Dumnezeu l-a ales ca să reînceapă zidirea. Dumnezeu l-a trimis din palat pentru acest scop. Să fugă oare un om care are un asemenea Dumnezeu?

Domnul l-a făcut conducătorul lor. Dacă alții fug, el nu poate. Există momente în care cei evlavioși trebuie să fugă de pericol (Matei 10:23), dar Neemia știa că nu era și cazul lui. Dumnezeul cerurilor a pus această lucrare în inima lui (Neemia 2:12). Dumnezeu era cu el , știa că avea să vadă zidul terminat sau avea să moară zidind. În plus, nu le spusese el oamenilor săi mai devreme: „Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre!” (Neemia 4:14)? Să se facă acum omul lui Dumnezeu, aflat în misiunea lui Dumnezeu, un laș care se ascunde necredincios în spatele altarului?

Nici noi nu ar trebui să facem lucrul acesta. Noi, care suntem creștini adevărați, suntem numiți „oamenii lui Dumnezeu”. Soldatul nu fuge de pe câmpul de luptă. Pompierul nu se ascunde de flăcări. Păstorul nu fuge de lupi. Ne îndreptăm spre sacrificiu și risc ca oameni ai lui Cristos. Suntem fii ai Celui Preaînalt, soți ai fiicelor Sale, tați ai unor suflete nemuritoare, călători prin teritoriu inamic, oameni în misiune cu o Evanghelie puternică. Să nu ne înăbușim viața având o dragoste superficială și slăbită de comoditate. Nu palatele sunt locul fiilor lui Dumnezeu când zidurile trebuie ridicate.

Îți lipsește curajul în casa ta, în comunitatea ta, în clipa ta de încercare? Cunoaște-te pe tine însuți. Cine te-a făcut Dumnezeu să fii? Cui aparții? Întreabă-te: Un om ca mine să fugă?

Înconjoară-te de oameni viteji.

„Și care om ca mine ar putea să intre în Templu și să trăiască?” (Neemia 6:11)

În clipa încercării, Neemia nu stă singur, ci se vede parte dintr-o ceată neînfricată. El zidește zidul pentru a apăra mormintele părinților săi, dar și acele morminte îl apără pe el.

Neemia întreabă: „Și care om ca mine ar putea să intre în Templu și să trăiască?”. Ar fi făcut-o Daniel? Dar David? Sau Iosua, Moise ori Avraam? Dar frații care purtau săbii alături de el? Ioab ucigașul și Adonia asupritorul s-au ascuns în templu de frica lui Solomon, ca să-și scape viața (1 Împărați 1:50; 2:28). Dar Neemia făcea parte dintr-o oștire mai înaltă, aceea care avea să numere între ai săi pe ucenici, pe martiri și pe Însuși Mesia.

„Cine umblă cu înțelepții se face înțelept, dar cui îi place să se însoțească cu nebunii o duce rău.” (Proverbe 13:20). Cine stă cu cei statornici, devine statornic. Așadar, cine sunt frații tăi? Cine te aprinde în slujire? Ce frați, din biserica ta, din Biblie, din biografii, te stârnesc să rămâi tare în ziua necazului? „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.” (Evrei 10:39).

Nu Intra!

Curajul se naște din cunoașterea identității tale, a Celui căruia Îi aparții și a felului de oameni cu care te însoțești. Testarea nu e momentul potrivit să afli cine ești sau cui aparții.

Când glasul păcatului te cheamă: la pornografie, compromis, necinste, furt, adulter, lepădare de Cristos, când îți promite siguranță, confort și liniște, adu-ți aminte cine ești și Cui Îi aparții. Nu da înapoi, nu ocoli adevărul, nu te înmuia. Întărește-te acum! Dumnezeu a promis că este cu noi.

Dar ce putem face acum? Cunoaște-te acum. Cunoaște-L pe Isus acum. Privește cu ochii limpezi, prin Scriptură, măreția lui Dumnezeu. Ascultă-I glasul blând, dar puternic, trimițându-te din palatul comodităților spre lucruri grele. Scutură de pe tine iubirea de tihnă. Stăpânește-ți trupul; postește; spune-le vecinilor despre Cristos. Studiază viețile oamenilor locuiți de Duhul lui Dumnezeu și ”vânează în ceata lor”. Învață ce înseamnă să fii frate cu Cristos și fiu al lui Dumnezeu. Ieși în lume, trăiește pentru Isus și fă-o în mijlocul unui nor de martori, pe pământ și în cer. Întoarce sabia împotriva a tot ce-L întristează pe Dumnezeu în viața ta.

Hotărăște chiar acum cu ajutorul lui Dumnezeu: „Voi zidi, voi lupta, dar nu voi intra! Dumnezeu este cu mine!”

Articol scris de Greg Morse pentru DesiringGod.org 

https://www.desiringgod.org/articles/a-secret-to-fearless-living