Să știi ce crezi (1) (cateheze)

În primul rând, despre ce este vorba?

Textele de față se doresc a fi o prezentare a învățăturilor creștine de bază, așa cum sunt ele înțelese și mărturisite de credincioșii evanghelici (sau, după cum sunt adeseori numiți în România, „neoprotestanți”, termen pe care nu îl agreez și, în consecință, îl evit.). Scopul acestor articole va fi unul pastoral. Nu intenționez să intru în dezbateri teologice complexe, să nuanțez și să problematizez, deși nu neg în niciun fel importanța unor astfel de demersuri. Aceste texte sunt scrise cu dorința de a fi înțelese de cât mai mulți cititori. După cum este menționat chiar din titlu, este vorba despre o abordare catehetică sau, mai simplu spus, despre o alfabetizare teologică. Folosind o metaforă, scopul nu este zidirea unei case, ci așezarea temeliei sau a structurii pe care să se poată zidi mai departe. Sau, folosind o altă imagine, este vorba despre o hartă care conține principalele puncte de reper, dar la care, în timp, pot fi adăugate o mulțime de alte detalii interesante și importante. Astfel, aceste texte nu își propun să înalțe un edificiu teologic complex, ci să ofere un prim impuls în sensul acesta.

În al doilea rând, de ce?

Chiar este nevoie de un asemenea demers? În cele din urmă, nu sunt suficient de bine cunoscute doctrinele creștine de bază? Din păcate, se pare că răspunsul este unul negativ. Nu pot prezenta statistici, deși realizarea lor ar fi cât se poate de benefică. Voi face însă două observații.

Am observat, de-a lungul ultimilor ani, lipsa de discernământ cu care sunt ascultați și promovați tot felul de predicatori din mediul virtual. Filtrul teologic este abandonat aproape în totalitate. Acești vorbitori nu mai sunt evaluați pe baza unor criterii doctrinare. Adevărul nu mai are un rol decisiv. Mai degrabă sunt apreciați și urmăriți cei care știu să își complimenteze ascultătorii, cei care fac promisiuni generoase, chiar dacă fără acoperire, și cei care își însușesc aerul unor mari „descoperitori de taine”, precum Iosif în Egipt. Ei nu se laudă cu cuvântul despre crucea lui Hristos, așa cum făcea apostolul Pavel, ci pretind că, ascultându-i, îți vor desluși mistere cum nimeni altcineva nu este în stare să o facă.

Următoarea observație este legată de modul în care credincioșii își aleg biserica unde vor deveni membri. „Credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna”, adevărul, ar trebui, cred, să fie hotărâtoare în acest sens. Din păcate, altele au ajuns să fie criteriile, iar de cele mai multe ori acestea sunt de ordin pragmatic sau estetic. Criteriul doctrinar devine tot mai nesemnificativ. Chiar dacă este luat în considerare, nu va mai fi hotărâtor. Muzica, atmosfera, chestiunile organizatorice, eficiența diverselor programe vor cântări mai greu. Da, din păcate, oamenii nu mai merg la biserică pentru a căuta adevărul, ci pentru „a se regăsi”.

Ținând cont de observațiile de mai sus, îmi doresc ca aceste articole să fie și un semnal de alarmă care să ne reamintească importanța crucială a adevărului. În același timp, mi-aș dori să fie un bun punct de început pentru cei care doresc să ia în serios și să cunoască adevărul. Și mi-aș mai dori ceva, deși e cam mult: ca pornind de la această modestă încercare de prezentare a adevărului, cel puțin unii dintre cititori să descopere că nimic nu este mai frumos! Complimentele mincinoase pot fi atrăgătoare, dar, în cele din urmă, nu ne vom „regăsi” cu adevărat (!) decât în adevăr.

În al treilea rând, înainte de a porni la drum, aș dori să răspundem la câteva posibile obiecții. Pentru că sunt destul de multe, va mai fi nevoie de încă un text care să le abordeze. Să începem totuși cu prima:

Obiecția 1: Eu nu sunt teolog!

„Nu lucrez într-o școală de educație teologică, nu sunt pastor și nu ofer învățătură în biserica pe care o frecventez, așa că nu mă interesează subiectul.”

Trebuie să recunoaștem dintru început că, într-adevăr, nu suntem toți teologi. Teologia este o disciplină care trebuie studiată cu rigurozitate, care presupune lecturi extinse, reflecție și chiar familiarizarea cu unele discipline conexe, cum ar fi filosofia, istoria sau literatura. Așa că, da, nu toți sunt teologi în sensul academic al termenului (Deși, în paranteză fie spus, multora le este greu să se împace cu acest gând!).

Dar, deși nu suntem toți teologi în sensul tare, explicat mai sus, există un alt sens în care cu toții suntem obligați „să facem teologie”. Îngăduiți-mi un exemplu concret. La locul tău de muncă a venit un coleg din India (se întâmplă des în marile corporații!). Ajungeți să vorbiți despre religie, iar tu îi spui că ești creștin. Următoarea lui întrebare s-ar putea să fie: „Ce înseamnă să fii creștin?” La care, s-ar putea să răspunzi, „A fi creștin înseamnă să Îl urmezi pe Isus Hristos!”. „Și cine este Isus Hristos?” „Fiul lui Dumnezeu!”, vei răspunde. „Ciudat”, va veni răspunsul colegului. „Eu știam că a fost om…” „A fost și om”, vei răspunde, „dar a fost și Dumnezeu!” „Cum se poate așa ceva?” Din acel moment ai pășit în domeniul fascinant al teologiei.

Chiar dacă nu vei avea niciun coleg indian care să îți pună întrebări, acestea sunt chestiuni care țin de esența credinței noastre și pe care trebuie să le cunoști și să le crezi. Vrând-nevrând, cu toții facem teologie, chiar dacă nu la un nivel academic. Acesta este motivul pentru care ar trebui să fim interesați de doctrinele de bază ale credinței creștine.

Obiecția 2: Eu nu sunt interesat de doctrină! Eu doresc doar să Îl cunosc pe Dumnezeu!

„Ai greșit adresa”, îmi vei zice. „Eu nu sunt un șoarece de bibliotecă, ci doresc cât mai multe experiențe în viața de credință.” Adevărul este că, uneori, creștinismul nostru poate deveni rigid și arid.

Va urma.