Să ne rugăm pentru biserica persecutată!

„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiați din pricina Cuvântului Lui Dumnezeu și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră. Ei strigau cu glas tare și ziceau: «Până când, Stăpâne, Tu care ești sfânt și adevărat, zăbăvești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?» Fiecăruia dintre ei i s-a dat o haină albă și li s-a spus să se mai odihnească puțină vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă  și al fraților lor care aveau să fie omorâți ca ei”. (Apocalipsa 6:9-11)

În biserica noastră ne-am obișnuit să îi pomenim în rugăciunile noastre, în fiecare duminică, pe cei care sunt persecutați și care suferă pentru credință. Este atât de ușor să uităm că, în timp ce noi ne adunăm cu liniște și pace, în libertate și în cele mai bune condiții, nestingheriți și neîmpiedicați de nimeni, atât de mulți dintre frații noștri sunt hărțuiți, arestați, interogați, bătuți, torturați și chiar uciși pentru credința în Hristos și în Cuvântul Evangheliei. Această scurtă meditație despre Ioan Botezătorul se dorește a fi un antidot la uitare și o motivație înspre rugăciune. Mai pomenesc și faptul că textul biblic de azi nu face parte din textele citite în cadrul programului propus de Robert Murray M’Cheyne.

I.

Ioan Botezătorul, premergătorul Domnului Isus. Ioan, cel care recunoaște supremația Celui ce vine după el și mărturisește că nu este vrednic nici măcar să se plece și să îi descheie sandalele. Ioan Botezătorul, neînduplecat și credincios în mărturisirea sa. Ioan Botezătorul, care știe că trebuie să se facă mic, că trebuie să cedeze scena.

II.

Ioan Botezătorul închis. Ioan Botezătorul în temniță, la cheremul unui împărat labil și al soției sale capricioase. Închis, dar nu oricând, ci tocmai atunci când Hristosul despre care a vorbit începe să proclame că „Împărăția lui Dumnezeu este aproape…”. Ciudată manifestare a Împărăției. Dacă într-adevăr s-a apropiat Împărăția, dacă El este împăratul, de ce sunt eu aici? Chinuitoare întrebare. Într-atât îl frământă pe Ioan, încât la un moment dat nu mai rezistă și trimite să întrebe: Ești tu sau m-am înșelat?

III.

Să fi știut Ioan că este petrecere la palatul lui Irod în acea zi? Oricum nu avea de unde să știe de dansul lasciv al tinerei și de promisiunea necugetată a bărbatului nebun, obsedat și controlat de patimi… Aude doar oșteanul care coboară scările. Peste doar câteva clipe le va urca în grabă cu capul însângerat al profetului, cu ochii din care pierise sclipirea vieții. Ce sfârșit neașteptat pentru cel care a proclamat zorii noii Împărății și i-a chemat pe oameni să se pregătească pentru a o întâmpina.

IV.

Chiar s-a apropiat Împărăția? Și despre ce fel de împărăție poate fi vorba dacă astfel de lucruri se întâmplă? Împărăția s-a apropiat, dar, chiar de la început, a fost umbrită de un semn: CRUCEA. Și astăzi ea este umbrită de același semn. Umbra lui pe pământ se întinde parcă tot mai clară, tot mai mare: în China, în Coreea de Nord, în Arabia Saudită, în Iran, în Irak, în Nigeria… Până când? Ioan ne-a oferit răspunsul în Apocalipsa 6:11: „până când se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca și ei.”

Tulburătoare cuvinte. Un mesaj greu de acceptat. Nu ne rămâne decât să ne luptăm, precum Ioan Botezătorul, cu îndoieli, cu temeri, cu dureri… Mă rog însă să rămânem ferm convinși că, deși toate acestea se întâmplă, „El este Acela care trebuia să vină” și Care, Slavă Lui!, se va întoarce și a doua oară cu putere și cu slavă, să judece viii și morții.