Rugați-vă pentru …

În ultima vreme avem pe rețelele de socializare tot felul de apeluri la rugăciune pentru diferite cauze: atacurile din Franța, foametea din Africa, războiul din Ucraina, cutremurul din Turcia.

Există pericolul deprecierii acestui extraordinar instrument de luptă spirituală, rugăciunea. Dacă se răstoarnă un tractorist în Ialomița și își fracturează femurul, un vîrtej de apeluri se pot înălța în felul: ”rugați-vă pentru fratele Gicu, și-a rupt piciorul”. Cîteva săptămîni mai tîrziu o națiune întreagă este lovită de stihiile naturii și din nou: ”rugați-vă pentru …”

Demonetizarea este doar la încă o știre distanță.

Nu spun că nu este important să ne rugăm ȘI pentru fratele Gicu, pentru înțelepciune, ca data viitoare să nu se mai avînte pe pante prea abrupte, dar, avînd acest puhoi de îndemnuri la rugăciune și pentru una și pentru cealaltă, putem să ne desensibilizăm și să bifăm ca ”acțiune” ceea ce a fost doar un gînd fugar. Am primit ”rugați-vă pentru … ”, eventual mi-am pus la profil o imagine sugestivă, steagul Turciei, spre exemplu, am dat share … și gata!??

Cel care emite apelul se simte ușurat că și-a bifat liniștit starea de empatie necesară. Cel care a primit apelul se simte evlavios că și-a îndeplinit și el sarcina duhovnicească de a face cunoscut și altora că trebuie să se roage, dar să fim onești: nu ne-am rugat sau am aruncat în sus un Doamne-ajută! Doamne, ai milă! Atît?? O apăsare de buton, un like, un emoticon de tipul ”sad” sau ”crying” nu înseamnă absolut nimic! Niște mortăciuni.

Cîți dintre cei care am primit și am dat mai departe astfel de chemări la rugăciune chiar ne-am plecat capetele în piept sau ne-am așezat liniștiți pe o bancă, nu neapărat în genunchi, ci doar în postura minimală de invocare a lui Dumnezeu și chiar să rostim cîteva cuvinte despre tragedia cu pricina? Mărturisesc întristat că am fost în această situație în care am promis unuia și altuia că mă rog pentru ei, dar n-am făcut-o decît superficial, sporadic și nu în măsura în care aceștia ar fi sperat să o fac. Mi-am dat seama că îmi iau astfel de angajamente prea ușor, fără a socoti ce preț are turnul unei rugăciuni.

Și acum? Ce facem? Să nu mai postăm îndemnuri la rugăciune?

Ba, sigur că da, dar cu mai multă responsabilitate, cu discernămînt, după ce noi înșine vom fi spus rugăciunea cu atenție, concentrare, emoție, compasiune și eventual după ce, dacă există posibilitatea, să fi făcut și ceva practic în direcția respectivă. Nu există întotdeauna posibilitatea de a dona bani, de a caza ucraineni, de a face voluntariat, dar uneori este posibil. A alege să spun vorbe, fie acelea și evlavioase, cînd am posibilitatea de a face ceva pentru aproapele, aceasta mi se pare ipocrizie, fariseism, ușurătate spirituală și trăirea unei pioșenii de imagine.

Iacov în Epistola sa ne spune:

Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele și unul dintre voi le zice: Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă! fără să le dea cele necesare trupului, la ce i-ar folosi?

Tot așa și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.(Iacov 2:15-17)

La fel de moarte sînt rugăciunile noastre afișate pe rețelele de socializare, dacă nu facem ceva pe lîngă ele, atunci cînd avem ocazia sau dacă afișăm doar imagini, fără a rosti măcar cuvintele către Bunul Dumnezeu, așa cum vom fi promis. Rugăciuni născute moarte!

UPDATE DUPĂ ÎNCEPEREA RĂZBOIULUI DIN ISRAEL, 11 OCTOMBRIE 2023

Este valabil și pentru ce se întîmplă acum în Israel. În unele cazuri, mai ales cînd avem de-a face cu situații complicate, ca în cazul de față, un asemenea îndemn general: ”să ne rugăm pentru … ” poate fi un act de demisie de la analiză și rațiune, o tendință spre lenea gîndirii, un prilej de a ignora detaliile incomode.

Dacă ”ne rugăm pentru … ” atunci nu mai trebuie să ”ne gîndim la … ”. E simplu! I-am aruncat lui Dumnezeu în brațe problema și gata, o rezolvă Dînsul! Povara responsabilității e transferată cu succes și noi ne putem vedea de treabă. Cîți dintre cei care au împrăștiat astfel de îndemnuri odată cu războiul din Ucraina chiar și-au plecat capul în fiecare zi, măcar 2 sau 3 minute să arunce în sus o rugăciune pentru ei? Cîți dintre cei care am spus să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului pe rețele de socializare am plecat genunchiul pentru a ne ruga în fapt pentru situația complicată de acolo, mai ales pentru creștinii care sînt prinși la mijloc și dintr-o parte și din cealaltă.

Da, să ne rugăm, dar apoi să ne și împlinim propriul îndemn.

Iar dacă sînt lucruri mai la îndemînă, atunci să și punem mîna la lucrare. Să nu ne rugăm pentru orfani și văduve, fără a-i ajuta! Să nu ne rugăm pentru bolnavi, fără a-i vizita, să nu ne rugăm pentru cei în suferință, fără a plînge alături de ei!
Să nu ne rugăm pentru lucruri pe care le putem rezolva personal, ci să le rezolvăm mai întîi și apoi să mulțumim Domnului că ne-a dat resursele, timpul și puterea de a ne implica!