Puterea și Numele lui Dumnezeu – meditație din 1 Samuel 2 și Romani 2

Vom zăbovi preț de câteva clipe la două dintre capitolele parcurse azi, în cadrul programului de citire a Bibliei alcătuit de Robert Murray M’Cheyne: 1 Samuel 2 și Romani 2.

Prima parte a capitolului 2 din 1 Samuel conține cântarea Anei. Aceasta ne pune înainte un Dumnezeu minunat, un Dumnezeu care nu lucrează după standardele și așteptările noastre, ci care Își găsește plăcerea tocmai în răsturnarea acestora. Astfel, „arcul celor puternici s-a sfărâmat”, dar „cei slabi sunt încinși cu putere” (v. 4). „Cei ce erau sătui se închiriază pentru pâine”, dar „cei ce erau flămânzi se odihnesc” (v. 5a). „Cea care era stearpă naște de șapte ori”, dar „cea care avea mulți copii stă lâncezită” (v. 5b).

Noi, oamenii suntem obsedați de putere, de bogăție, de faimă, de influență, dar Dumnezeul care conduce lumea noastră gândește și acționează diferit. El își găsește plăcerea în a lucra, în a-Și manifesta puterea tocmai prin lucrurile cele mai slabe și cele mai disprețuite. Concluzia cântării Anei este cât se poate grăitoare: „Omul nu va birui prin putere” (v. 9c).  Apostolul Pavel îi va da dreptate: „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii. (…) Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari” (1 Corinteni 1:21b, 27).

În Romani, capitolul 2, apostolul Pavel este aspru cu conaționalii săi, iudeii. Aceștia își asumau credința în Dumnezeu cu mândrie: „Tu care te numești iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău” (v. 17). Mai mult, nu erau „analfabeți biblici”, ci oameni care cunoșteau Scripturile și Legea până în cele mai mici detalii: „care cunoști voia Lui, care știi să faci deosebire între lucruri, pentru că ești învățat de lege;” (v. 18). Tocmai această cunoaștere îi făcea să își aroge poziția de învățători, postura de oameni care aduc lumină celor ignoranți: „tu, care te măgulești că ești călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, povățuitorul celor fără minte, învățătorul celor neștiutori (…)” (v. 19-20a).

Exista o singură problemă: ei care cunoșteau și învățau nu trăiau la înălțimea lucrurilor pe care le proclamau. Astfel, se făceau vinovați de hoție, de curvie, de idolatrie. Tocmai ei care se mândreau cu Legea, Îl dezonorau pe Dumnezeu prin încălcarea sistematică a acesteia (vezi v. 21-23). Ei, cei care își mediatizau într-un mod atât de zgomotos credința, o subminau prin faptele vieții. Dezacordul dintre cuvinte și fapte era izbitor.

„Ah,” am fi tentați să spunem. „Fiecare epocă își are ipocriții ei, n-ai ce să faci!” Apostolul Pavel însă punctează cea mai gravă implicație a acestui mod de viață: „Din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri, după cum este scris” (v. 24). Mediatizarea agresivă a credinței, atunci când aceasta nu e însoțită de faptele vieții, conduce la hulă, nu la laudă! Iată cum îi îndemna Hristos îi chema pe ucenici în Predica de pe Munte: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:16).

În momentul în care devenim ucenici, Dumnezeu Însuși Își leagă Numele de noi. Noi suntem botezați „în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28:19). Așa cum un copil poate face de râs numele tatălui, iudeii făceau de râs Numele Dumnezeului pe care Îl proclamau prin cuvinte, dar pe care îl dezonorau prin neascultarea faptelor vieții. Să nu repetăm istoria!