Profetul disprețuit prin complimente – devoțional din Ezechiel 33

Din multe puncte de vedere, cartea profetului Ezechiel este una dificilă, dar, chiar dacă există pasaje mai greu de înțeles, citirea ei este foarte profitabilă din punct de vedere spiritual. Mărturie stă chiar capitolul de azi, un capitol din care orice cititor binevoitor al Scripturii poate să tragă mult folos.

În primul paragraf (v.1-6), Dumnezeu îi reamintește lui Ezechiel sarcina care i-a fost încredințat prin intermediul unei metafore: metafora străjerului. Datoria străjerului este să anunțe locuitorii cetății atunci când vede primejdia venind. Acesta nu poate fi responsabil de reacția locuitorilor din cetate, el trebuie doar să se asigure că transmite mesajul cu fidelitate.

În v. 7, Dumnezeu Însuși aplică această metaforă la slujba lui Ezechiel: „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvântul care iese din gura mea și să-i înștiințezi din partea mea.” Observăm că slujba lui Ezechiel nu are de-a face atât de mult cu originalitatea, ci mai degrabă cu credincioșia. Ezechiel nu este chemat să creeze un mesaj, ci să asculte și să transmită mai departe.

Mai mult, după cum spuneam deja, Ezechiel nu este responsabil de reacția ascultătorului. În momentul în care mesajul este transmis, există un sens în care profetul iese din ecuație, iar persoana care a primit mesajul este direct responsabilă înaintea lui Dumnezeu: „Dar dacă vei înștiința pe cel rău ca să se întoarcă de la calea lui și el nu se întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul” (vezi v. 9).

Slujba profetului presupune nu doar credincioșie, ci și curaj. De cele mai multe ori, mesajul care vine de sus este unul de confruntare, după cum ne arată v. 8: „Când zic celui rău: «Răule, vei muri negreșit!»” (v. 8). Este foarte posibil ca recipientul acestui mesaj să reacționeze cu… răutate, dar mesajul trebuie transmis, în teamă de Domnul care l-a dat. În mod paradoxal, curajul profetului își are sursa tocmai în această teamă de Dumnezeu. Temându-se de Dumnezeul al Cărui mesaj îl transmite, profetul va fi izbăvit de teama de oameni.

Tot aici, mai trebuie adăugat un aspect: a spune cuiva „Răule, vei muri!” este un mesaj foarte dur și pare lipsit de dragoste și toleranță. Nimic mai departe de adevăr, dacă diagnosticul vine din partea Domnului și este adevărat. Nu doar că mesajul nu este lipsit de dragoste, dar a avertiza pe cineva care este bolnav de moarte cu privire la starea lui este cel mai clar semn al dragostei. Atunci când un medic bun citește analizele proaste ale pacientului și știe că acestea pot să aducă moartea este obligat să își anunțe pacientul și să îi prescrie tratamentul necesar! A-l cruța pe pacient de această veste proastă pentru a nu-i strica ziua și a lăsa boala care îl macină să progreseze nu este nicidecum un semn al iubirii. Dimpotrivă!

În următorul paragraf, v. 10-20, Dumnezeu își asigură poporul că El este într-adevăr medicul bun care, cu adevărat, dorește reabilitarea și recuperarea celor care primesc mesajul. În acest pasaj se găsește celebrul verset: „Pe viața mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască!” (v. 11). Apoi, ca și cum i-ar ruga, ca și cum ar căuta să îi convingă să se întoarcă de la căile lor, Domnul îi cheamă și îi întreabă: „Pentru ce vreți să muriți voi, casa lui Israel?” (v. 11).

Pocăința autentică poate schimba destinul unui om, arată versetele următoare, dar același lucru este valabil și cu privire la cel neprihănit care totuși cade în nelegiuire (vezi v. 12-20). Aceste versete ne amintesc însă că lucrurile trebuie judecate din perspectiva sfârșitului. Vestea extraordinară este că există salvare! Calea pierzării poate fi părăsită, iar păcătosul, izbăvit. Păcătosul este astfel chemat să se bucure, iar neprihănitul, să vegheze.

Iată cuvintele cu care se încheie acest capitol:

„Fiul omului! Copiii poporului tău vorbesc de tine pe lângă ziduri și pe la ușile caselor și zic unul altuia, fiecare fratelui său: «Veniți dar și ascultați care este cuvântul ieșit de la Domnul!» Și vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor. Iată că tu ești pentru ei ca un cântăreț plăcut, cu un glas frumos și iscusit la cântare pe coarde. Ei îți ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc. Când se vor întâmpla însă aceste lucruri – și iată ce se întâmplă – vor ști că era un proroc în mijlocul lor” (vezi v. 30-33).

Uneori profetul e disprețuit prin ocară fățișă și chiar agresiune. Alteori, disprețul ia forma… complimentelor și a aprecierilor. Atunci când cuvântul îi este luat în serios însă, profetul e respectat, iar Dumnezeul lui este temut și onorat.