Primele 7 motive de divorț în România anilor 2000 și … (Partea a V-a)

Continuare de AICI, AICI, AICI și AICI

6. Patologia relațiilor de familie. În urmă cu cîteva săptămîni am avut în față la un interviu o studentă minunată. O persoană volubilă, deschisă, modestă, inteligentă, spirituală, cu replici bine gîndite și rapide, dar cu o tristețe care îi învăluia fața. Era genul acela de tristețe permanentizată deja și mult prea timpuriu apărută pe un chip atît de tînăr. Am văzut în dosar: ”părinți divorțați”.

Am întrebat ce s-a întîmplat.

”Bunica! Am locuit împreună cu bunica și bunica a reușit să îi despartă pe părinții noștri. Tot timpul a fost critică față de mami, tot timpul o pîra la tata, pînă cînd nu s-a mai putut, tata ne-a părăsit, a plecat, ne-a lăsat … ”

”Tata a plecat? Păi mă așteptam ca mama să fi plecat!”

”Nu, tata a plecat și ne-a lăsat pe toți, dar știți care este ironia lui Dumnezeu? Bunica este acum bătrînă și bolnavă, neputincioasă și a rămas tot cu noi, în aceeași curte și acum mami o îngrijește … ”

Povestea continuă într-un mod fascinant cu un exemplu de dragoste maternă și o dragoste sacrificială creștinească față de cea care a făcut atît de mult rău. Mi-au dat lacrimile de milă, de admirație, dar și de … ciudă.

Altă căsătorie distrusă de părinți!

Da, de părinți, de cei care ne doresc cel mai mare bine și tocmai aici se nasc problemele că binele pe care noi îl vedem ca părinți este diferit de binele așa cum este văzut acesta de generația copiilor noștri, modul nostru de viață este expirat față de felul în care ei doresc să își organizeze viața, modul nostru de organizare a caselor este diferit de felul în care ei văd casele. Noi vrem să construim, ei vor în chirie, noi vrem să restaurăm mobila veche, ei vor Ikea, noi vrem să gătim acasă și să facem zacuscă, ei vor să mănînce în oraș și să ”cheltuie banii aiurea … ”

Atît mama mea cît și soția mea sînt două credincioase extraordinare, dar una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în urmă cu 30 de ani a fost să părăsim Iașul și să ne mutăm departe, la Oradea. Cele două tipuri de manifestare a dragostei intră la un moment dat în conflict, mai ales în cazul relației mamă-fiu. Acum, cînd scriu acest articol, sora mea și cumnatul meu locuiesc în aceeași casă cu mama noastră, dar au găsit un mod excepțional de a se raporta unii la ceilalți, situația mamei mele fiind, la rîndul ei, excepțională: a rămas văduvă la 27 de ani și nu s-a mai recăsătorit. În cazul relației mamă-fiu cu presiunea conlocuirii alături de noră nu cunosc pînă acum niciun caz fără probleme.

Iată care este cadrul biblic: Efeseni 5:31 „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup.”

Dacă mă întrebați ce recomand? Atunci cînd situația permite, recomand cu mare căldură despărțirea de părinți, separarea, iar atunci cînd lucrurile se complică și trebuie avut grijă de părinții bolnavi și bătrîni, nu credeam că o voi afirma vreodată, dar, după mai multe experiențe din ultimul timp, recomand azilul. Eu însumi le-am spus copiilor mei să mă ducă la azil, dacă situația sănătății mele fizice și mentale se deteriorează și îi voi supraviețui Nataliei, atunci să mă ducă într-un centru de îngrijire de specialitate. Și mie îmi va fi mai bine și lor le va fi mai bine. Dacă iubim sacrificial ca părinți, atunci ar trebui să ne extindem sacrificiul pînă la capătul vieții, fără a aștepta ca ei să-și plătească ”datoriile” pentru că noi le-am purtat de grijă cînd erau mici.

Altă situație este invitația insistentă a mamei: ”haideți pe la noi, să vă gătesc așa cum îi găteam eu lui, pupa-l-ar mama, cînd era mic… ” sau ”lăsați copiii la noi să se mai bucure și ei puțin că prea îi țineți din scurt … ”. Acest soi de invitații și remarci sînt grenade aruncate într-un război care va eroda încrederea și bunele relații pe termen lung.

Așadar, pentru a evita despărțirea între soți este recomandată despărțirea de părinți. Cu cît mai repede, cu atît mai bine.

Va urma

Marius Cruceru pentru Edictum Dei