Politica bisericească

Ce înseamnă politica bisericească? Foarte simplu, înseamnă că, pentru persoana în cauză, viața bisericii este, înainte de orice altceva un joc politic. Jocul politic este un joc al puterii, al conducerii, al exercitării influenței, al partidelor, al sferelor de influență. Iată câteva dintre întrebările care o vor măcina constant: Cine conduce biserica? De ce X și nu Y? Cine sunt cei care îl influențează? Sunt ei eu unul dintre ei? Conduce bine? Nu ar trebui schimbat cumva? Cum am putea să îl schimbăm? De ce ar trebui să îl schimbăm? Cum aș putea să încropesc o grupare ca să îl dea jos pe X și să îl pună pe Y? Eu de ce nu sunt consultat? Eu de ce nu am fost ales? Unii, mai rari, își vor pune întrebările cu voce tare! Alții, mai atenți, le vor exprima în grupuri mai mici, unde alți membri ai bisericii văd lucrurile ca ei. Alții nu vor încerca să facă nimic concret, dar își vor păstra toată viața pasiunea pentru jocul politic bisericesc, la nivelul imaginației și al vorbelor. Vor ordina păstori, vor instala comitete, vor pune pe picioare comunități… doar din vorbe, nici măcar din pix. Ei se mulțumesc cu plăcerea „fictivă” a jocului politic bisericesc, dar se vor socoti prea respectabili ca să se implice în așa ceva. Îi motivează pe alții, dar în momentul decisiv, de abia își aduc aminte că au participat la întâlnire: „Ei, de unde? Eu am spus așa ceva? Nu îmi amintesc… Nu asta am dorit să spun!”

Da, sigur, conștientizezi mereu că nu se reduce totul la asta. Ba poate că a existat în viața ta o perioadă când biserica însemna altceva. Chiar și acum, ești conștient că biserica înseamnă și rugăciune, cuvânt, slujire, părtășie, creștere în caracter, cercetare, pocăință sau, într-un singur cuvânt, cunoaștere de Dumnezeu. Da, ești conștient de dimensiunea duhovnicească a lucrurilor, dar toate acestea au alunecat în fundal. Ele sunt acolo, sunt importante, iar, la nivel verbal, afirmi clar și răspicat că sunt cele mai importante și că sunt realitățile pentru care lupți. Inima ta însă nu mai este legată de ele. Pasiunea ta este canalizată, aproape integral, înspre jocul politic.

Care sunt semnele care arată că o persoană a fost înghițită de această ispită? Aș aminti câteva:

În primul rând, pasiunea, aproape nedisimulată, pentru orice fel de întâlnire care presupune voturi. Să nu uităm, politica are de-a face cu votul. Poate fi vorba de adunare generală sau sfat frățesc sau alt gen de întâlnire. Persoana în cauză va întineri zeci de ani. Cu greu își va ascunde satisfacția. Va da dovadă de punctualitate. Își va regăsi pasiunea și motivația pe care le pierduse.

În al doilea rând, va deturna orice discuție înspre subiecte de politică bisericească. La prima vedere, omul pare foarte serios și bisericos. „Lăudabilă pasiune!”, vom spune. Să nu poată vorbi decât despre biserică! Cu el nu mai poți vorbi despre copii, despre casă, despre sănătate. Nu mai poți depăna amintiri. Nu! Totul despre biserică. Doar că, destul de repede îți dai seama, că sub masca preocupărilor eclesiale, se află de fapt perfida preocupare pentru politica bisericească. De multe ori, discuția începe cu câteva schimburi politicoase de cuvinte, după care continuă cu „Și ce părere ai despre predica…” Sau „ai auzit ce vor să facă…” De aici totul alunecă înspre cărările bine bătătorite. Când stai de vorbă cu un astfel de om, aproape că te bucuri când începe să vorbească despre politica lumească. Doar că nu o va face decât foarte rar.

În al treilea rând, o astfel de persoană nu va rezista multă vreme la activități eminamente spirituale. Nu va face parte dintr-un grup mic de rugăciune sau studiu biblic decât dacă discuțiile de la început sau de la sfârșit sunt suficient de suculente și răsplătesc efortul participării. Va fi mai degrabă preocupat de eforturi și proiecte care au vizibilitate și care promovează imaginea în fața bisericii.

În al patrulea rând, va fi preocupat de grupe și întâlniri unde „țara (în cazul nostru biserica) poate fi pusă la cale.” În mintea lui nu există posibilitatea ca lucrurile să se desfășoare în mod sincer, deschis, cinstit, autentic în public. La fel ca în politica lumească, și în cea bisericească lucrurile trebuie „aranjate din timp.” Uneori sunt stabilitate planuri concrete, se anticipează numărătoare de voturi și altele. Uneori, grupele și întâlnirile, atunci când nu există perspectiva unor acțiuni concrete, se rezumă la exprimarea nemulțumirilor și la bârfirea celor vizați! DA! Pentru că bârfa este solul cel mai propice pentru politica bisericească! Bârfa este și mijlocul, dar și răsplătirea unor astfel de demersuri politice bisericești. Aceste grupuri se pot constitui în orice loc și context: concediul de vară, o întâlnire la un grătar sau, cel mai comun, grupulețele din curtea bisericii la finalizarea serviciului duminical de dimineață. Ba în perioada aceasta și de la cel de seară, pentru că ziua s-a lungit, iar vremea este plăcută. De ce nu am profita??

Ah, am uitat să spun până acum! O astfel de abordare a vieții bisericii este fundamental greșită! Cred că este modul cel mai eficient prin care se „lumifică” bisericile noastre. Da, știu, în general noi asociem pătrunderea lumii în adunare cu alt gen de manifestări, dar cred că apostolul Pavel are ceva să ne zică în sensul acesta: „V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi și nici chiar acum nu le puteți suferi, pentru că tot lumești sunteți. Într-adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni? Când unul zice: «Eu sunt al lui Pavel!» și altul «Eu sunt al lui Apolo», nu sunteți voi oameni de lume?” (1 Corinteni 3:4-5). Cred că am putea adapta întrebarea apostolului la vremurile noastre: „Când între voi sunt jocuri politice, nu sunteți voi lumești?”

Jocul politic sugrumă viața spirituală a bisericii. Pasiunea investită în politica bisericească ne amăgește, făcându-ne să credem că luptăm pentru cauza lui Hristos și a fraților, când de fapt luptăm pentru firea noastră putredă. Ispita jocului politic bisericesc există în fiecare dintre noi, fie că o recunoaștem, fie că nu. Cu toții dorim să purtăm, din când în când, inelul descris de Tolkien. Nu putem scăpa de această boală decât prin pocăință și prin asumarea atitudinii Domnului nostru care „a venit să slujească și să-și dea viața răscumpărare pentru mulți.” Avem de ales între calea jocului politic și calea Mielului. Să alegem bine! Să alegem azi!