Read it Later
You did not follow anybody yet.

Recunoașterea – faza juridică și rațională

Să notăm indicația de lectură. Este către mai marele cîntăreților, scris atunci cînd Natan l-a confruntat pe David cu privire la Batșeba. Știți istoria, știți contextul. Și acest psalm nu este singurul psalm al pocăinței. Ce scene trebuie să fi fost! Cu împăratul vinovat de față se cîntau psalmi ai pocăinței cu recunoașterea în detaliu a tuturor faptelor, cu autoacuzare, cu penitență exact descrisă.

1 Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta!
După îndurarea Ta cea mare, şterge
fărădelegile mele!
2 Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu!
6 Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii:
fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!

David și-a recunoscut faptele, contabilicește, juridic, precis. Cu adevărat și în tot adevărul, exact, fără să fie tras de limbă, fără să încerce vreo îndulcire prin sinonime. A curvit, n-a alunecat; a furat, n-a împrumutat; a ucis, a vărsat sînge nevinovat, n-a trimis un erou la moarte indirect.

David nu generalizează, nu încearcă să se ascundă în noroiul vinii comune: ”noi sîntem la fel… știți, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place, toți mai alunecăm, mai greșim, sîntem carne păcătoasă…”. David nu spune la un plural inclusivist: ”Doamne, miluiește-ne!”, ci ”Doamne, miluește-mă!”. Își atribuie totul, nu este inclusiv, ci exclusiv! Nu ”toți furăm, toată lumea copie, toți sîntem la fel de răi, toți mai greșim!”, ci ”eu am curvit, eu am ucis!”

David nu folosește eufemisme, un limbaj de ospătar: o ciorbică, o pîinică, mititei... totul fiind micșorat cu intenție manipulatorie. Oh, fraza mea preferată: ”Doamne, dacă CUMVA ți-am greșit…”. David folosește termeni grei: fărădelege, nelegiure, păcat. El este și se numește pe sine nelegiuit, păcătos, ticălos!

Recunoaște public cui a făcut, ce a făcut, scrie El, împăratul, către mai marele cîntăreților ca să se cînte public păcatele împăratului. Se face de rîs cu intenție, nu reorganizează narațiunea, nu încearcă să găsească contextul favorizant și să dea vina pe genetică, pe Batșeba, care făcea baie într-un loc nepotrivit. Nu face precum Saul, să încerce să salveze aparențele, să dea bine la imagine.

Verbul a mărturisi în 1 Ioan 1:9 este homologeo, a omologa, a admite că ceea ce spune Dumnezeu despre acel lucru este ceea ce se aplică și ție. Ceea ce numește Dumnezeu păcat este păcatul săvîrșit de tine, cu echivalări exacte, precise, fără îndulciri, fără minimalizări, fără scuze ieftine.

David nu face lui Natan ca Saul cu Samuel: ”haide să acoperim cumva, să dăm o conferință de presă împreună și să reparăm imaginea!”. El scrie acest psalm și devine cu totul vulnerabil. Cîntarea să fie cîntată în templu, cu el de față. Este public și cu el de față.

David numește fărădelegea, fărădelege; nelegiuirea, nelegiure; păcatul, păcat; în urma unui, (oare de ce îl numim așa!?) PROCES DE CONȘTIINȚĂ, în care el se acuză pe sine cu Legea lui Dumnezeu în mînă. TREBUIE să fii propriul tău procuror, să îți acuzi propria conștiință, acesta este primul pas al pocăinței autentice și David ne instruiește prin propriul exemplu în acest sens.

Limbajul este juridic, precis, tehnic, nesentimental, exact, cu o precizie de bisturiu. Enumerarea nu este lipsită de nicio ticăloșie pe care a făcut-o! ”Oh, vai de cei care numesc răul bine!”, ne spune Scriptura. Pentru astfel de procese de conștiință nu ne trebuie emoții, lacrimi, istericale, smuls de păr din cap. Tot ce trebuie să facem este să admitem rațional, rece, calculat și contabilicește numărat ce vom fi greșit, cui și cît de mare este paguba morală, materială, emoțională, relațională.

Am învățat o lecție importantă de la un păstor care a căzut în urmă cu ani de zile. ”Dacă eu mă smeresc și mă pocăiesc public, mă așez la pămînt, nimeni nu mai încearcă să mă tragă mai jos. Dacă mă cocoț undeva, toată lumea va încerca să mă trîntească la pămînt!”

Cînd te pocăiești cu adevărat, nu negociezi impactul public și imaginea. Cea mai bună soluție este să recunoști totul, să fii de acord cu Dumnezeu în toate detaliile, cu Cel care te știe, care te cunoaște în intimitate, care ne știe fiecare ligament, împletitură de mușchi, cum ne spune Psalmul 139. Cum putem fi atît de naivi să credem în acestă epocă a supravegherii că ne-am putea ascunde cumva? Și dacă nu vrei tu să recunoști, ești dat pe față de societatea orweliană.

E curată prostie să încerci să dai cu vopsea peste rugină, să dai cu chit peste îndoitură. Dacă îți speli imaginea publică, nu te-ai împăcat neapărat și cu Dumnezeu. Ferice de cel cu păcatul acoperit DE DUMNEZEU, ne spune tot David în psalmul 32, nu păcatul acoperit de noi.

Pocăința începe cu recunoașterea ofensei în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor, în termenii lui Dumenzeu și după așteptările oamenilor.

”Îmi cunosc bine fărădelegile” – mi-am făcut bine inventarul, asta ne spune David în prima parte.

Ce-ar fi să iei o foaie de hîrtie și să scrii acele lucruri în care ești vulnerabil, acele lucruri în care cazi mai des, punctele slabe, care te duc înapoi la păcat.

Va urma

Photo by Jon Tyson on Unsplash

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close