„Poate se vor găsi în ea numai zece oameni buni…” – meditație din Geneza 18

În Iacov 2:23, citim că Avraam a fost numit prietenul lui Dumnezeu. Pentru că prietenii își împărtășesc planurile, Dumnezeu îi arată lui Avraam ce urmează să facă: „Să ascunde eu oare de Avraam ce am să fac?” (v. 17). De data aceasta, planurile lui Dumnezeu erau cumplite și aveau în vedere judecata Sodomei și Gomorei: „Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și păcatul lor, într-adevăr, este nespus de greu” (v. 20). Acum Avraam a aflat teribila veste! Cum va reacționa? Avraam mijlocește pentru iertarea cetății! Avraam nu cere însă, pur și simplu, iertarea cetăților, ci invocă posibilitatea ca, în mijlocul acestora, să mai existe cincizeci de oameni buni. Practic, Avraam susține că ar fi nedrept ca acești cinzeci de oameni să fie nimiciți alături de cei nelegiuiți. Dreptatea lui Dumnezeu cere nimicirea cetății, din pricina nelegiuirii ei, dar aceeași dreptate cere ca cei drepți să fie cruțați. Avraam nu cere însă doar salvarea lor, ci nădăjduiește că poate, datorită lor, Dumnezeu se va îndura și va cruța „tot locul”. (v. 23-25). Cererea este acceptată! Dacă se vor găsi cei cincizeci de oameni buni, „tot locul” va fi cruțat!

Acum, Avraam poate să se întoarcă liniștit la treburile lui. A făcut tot… Dar, nu! „Avraam a luat din nou cuvântul!” Răspunsul e din nou afirmativ: dacă vor fi găsiți patruzeci și cinci de oameni buni, cetatea va fi cruțată. E suficient, dar… “Avraam a vorbit mai departe.” Da, Domnul va cruța cetatea și dacă vor fi doar patruzeci de oameni buni. (…) Mijlocirea continuă, dar, în cele din urmă se finalizează: „N-o voi nimici pentru cei zece oameni buni” (v. 32). Acum, Avraam a încheiat și se poate întoarce acasă.

Să facem câteva observații:

În primul rând, Avraam nu este indiferent și, în niciun caz, nu se bucură de nimicirea cetăților. Atitudinea lui este foarte diferită de atitudinea noastră. Precum Avraam, privim și noi la o lume peste care atârnă judecata divină. Peisajul e același, dar inima privitorilor s-a schimbat. Iminenta judecată nu mai generează durere în inimile noastre, ci indiferență și chiar o mulțumire bolnăvicioasă. Cât de diferită este atitudinea noastră față de cea a lui Avraam; sau față de atitudinea lui Moise, care pledează cu atâta pasiune, în multe rânduri, iertarea poporului; sau față de a lui Samuel care, deși nedreptățit, promite că se va ruga în continuare pentru popor; sau față de a lui Daniel și Neemia care plâng și se pocăiesc pentru poporul pedepsit; sau față de a apostolului Pavel care aproape că și-ar dori să fie el judecat, dar să fie iertat poporul din care face parte; sau, în mod suprem, a Domnului nostru care când se apropie de Ierusalim, plânge pentru cetate: pentru cetatea care avea să îl condamne și să îl omoare peste doar câteva zile.

Da, judecata care planează peste lumea noastră este reală, dar niciodată nu ar trebui vestită cu o inimă nepăsătoare, cu dor de răzbunare sau cu bucurie răutăcioasă. Nu acesta este modelul regăsit pe paginile Scripturii.

În al doilea rând, observăm aici caracterul lui Dumnezeu. E minunat faptul că Dumnezeu este dispus să audă rugăciunea de mijlocire. E o minune faptul că Dumnezeu este dispus să ofere clemență, de dragul celor zece oameni buni! Spre deosebire de imaginea eronată pe care mulți oameni și-au creat-o, Dumnezeu nu se grăbește să aducă judecata. Repet: este dispus să asculte rugăciunea de mijlocire și este dispus să mai acorde o șansă celor mulți și nelegiuiți, de dragul celor puțini și buni. În cele din urmă, poporul lui Dumnezeu rămâne în robia egipteană o lungă perioadă. De ce? „Nelegiuirea amoriților nu și-a atins încă vârful” (Geneza 15:16).

În al treilea rând, să notăm că Avraam se oprește la zece oameni buni și nu îndrăznește să ducă procesul de mijlocire mai departe. O face însă Însuși Dumnezeu! Privește la pământul nostru, la miliardele de oameni care trăiesc și au trăit și nu vede decât… UN singur om bun! Paradoxal tocmai Acel singur om bun este judecat și pedepsit, ridicând, ca Miel nepătat, păcatul întregii omeniri. Datorită unui singur om, a jertfei și a ascultării Lui, Dumnezeu este dispus să îi ierte pe cei mulți păcătoși!