Poate că natura nu ar trebui venerată

O afirmație atribuită marelui gânditor britanic G. K. Chesterton descrie perioada modernă pe cât de perfect o poate face o singură idee: „Când oamenii nu mai cred în Dumnezeu, nu e cazul ca ei să nu creadă în nimic, ci în orice.”

Unul dintre acești dumnezei înlocuitori a fost natura.

Într-adevăr, dintre toți zeii falși, este probabil cel mai normal ca oamenii să se închine la natură. Fiecare religie anterioară Bibliei avea zei ai naturii – soarele, luna, marea, zei ai fertilității, zei ai ploii și așa mai departe.

De aceea, cu cât societatea occidentală se îndepărtează mai mult de religiile biblice, adică iudeo-creștine, cu atât mai mult este venerată natura.

Toată lumea de stânga și de dreapta are grijă de mediu. Dar grija față de mediu nu este același lucru cu ecologismul. Ecologismul, pentru majoritatea adepților săi, este o religie seculară. Acești oameni, dintre care mulți se referă la Pământ ca la o zeiță (Gaia, numele zeiței antice grecești a Pământului), îl consideră cu adevărat o zeiță și venerează mediul înconjurător.

Omul care, mai mult decât oricine altcineva, a inițiat religia ecologistă modernă a fost James Lovelock, care a dezvoltat „ipoteza Gaia” în anii 1970. Aproape 50 de ani mai târziu, în 2014, Lovelock a declarat pentru The Guardian: „Ecologismul a devenit o religie”.

Ross Douthat, publicist la New York Times, a descris filmul de succes al lui James Cameron din 2009, „Avatar”, ca fiind „lunga apologie a lui Cameron pentru panteism, o credință care îl echivalează pe Dumnezeu cu Natura și care cheamă omenirea la o comuniune religioasă cu lumea naturală”. Această echivalare a lui Dumnezeu cu natura a fost un motiv important pentru popularitatea filmului.

Douthat, unul dintre singurii editorialiști religioși (adică care are o credință și practică o religie) de la The New York Times, a adăugat: „Între timp, amenințarea încălzirii globale a conferit cultului Naturii calitățile de care are nevoie orice religie de succes: un spirit de cruciadă, un set riguros de reguli vizavi de ce nu trebuie să faci și o apocalipsă iminentă.”

Atunci când îi întrebi pe ateiști, așa cum am făcut-o și eu timp de zeci de ani, în ce cred, răspunsul cel mai frecvent este „în știință”. La sala de gimnastică unde mă antrenez era un tânăr ateist care răspundea: „Știința!” (în loc de „God bless you!”) ori de câte ori cineva strănuta. Nu există nimic mai presus de știință pentru un ateist, deoarece lumea naturală este tot ce există. Așadar, venerarea Pământului, a mediului sau a naturii este aproape inevitabilă într-o lume secularizată.

Biblia are o viziune complet diferită. Așa cum am explicat pe larg în comentariul meu biblic, „Biblia rațională”, primul verset al Bibliei – „La început, Dumnezeu a creat Cerurile și Pământul” – conține cea mai radicală idee din istorie. Aceasta afirmă, pentru prima dată în istorie, că Dumnezeu a creat natura și nu face parte din natură. Acesta este unul dintre motivele pentru care cred că primele cinci cărți, Tora, sunt create de Dumnezeu. Nicio ființă umană de acum 3.000 de ani, la sfârșitul Epocii Bronzului, nu ar fi venit cu o idee atât de opusă modului în care funcționează în mod natural mintea umană – de a considera zeii ca făcând parte din natură.

Din punctul de vedere al lumii secularizate, care se închină la Gaia, Geneza devine și mai rea atunci când, 27 de versete mai târziu, Dumnezeu le spune ființelor umane: „Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și supuneți-l”.

Ambele porunci îi înfurie pe cei care venerează Pământul. În ceea ce privește faptul de a fi roditori, ei nu sunt de acord ca oamenii să aibă mai mult de un copil, iar mulți pledează pentru a nu avea niciun copil, astfel încât impactul uman asupra Mamei Pământ să fie minim. Dar a doua parte – stăpânirea asupra naturii – este cea care îi înfurie cu adevărat.

Se pare că natura nu este prietenul nostru, cu atât mai puțin un zeu. Dacă ar fi fost după natură, am fi fost cu toții morți: animalele ne-ar mânca; vremea ne-ar face să înghețăm de frig; bolile ne-ar nimici pe toți. Dacă noi nu supunem natura, natura ne va supune pe noi. Este atât de simplu.

Natura este frumoasă și ne inspiră. Este, de asemenea, brutală și nemiloasă. „Natura, roșie în dinți și gheare”, așa cum o descrie Alfred Tennyson în mod foarte potrivit. Natura nu respectă nicio regulă morală și nu manifestă compasiune. Legea de bază a întregii vieți biologice este „supraviețuirea celui mai adaptat”, în timp ce legea de bază a iudaismului și creștinismului este opusă: supraviețuirea celui mai slab cu ajutorul celui mai adaptat.

Un text de Dennis Prager