Read it Later
You did not follow anybody yet.

Dacă ne uităm în arhivele fotografice ale epocilor trecute, observăm că predomină o scenă anume: oameni care cântă în grup. Oameni care cântă în bănci la biserică și cu familiile lor acasă, oameni care cântă în baruri și în barăci, în campinguri și în adunări comunitare.

Astfel de scene au dispărut în mare parte din albumul nostru cultural de fotografii.

Poate că ai cântat cu colegii de clasă în copilărie (deși chiar și această experiență a fost redusă odată cu limitările programelor muzicale din școli). Dar când a fost ultima dată când ai cântat într-un grup ca adult? Poate că a fost imnul național, colinda de Crăciun sau un „La mulți ani” la petrecerea nepoatei tale. Totuși, în timp ce cauți în minte astfel de experiențe, sunt șanse mari ca cele pe care le poți evoca să fie destul de puține și îndepărtate.

Există numeroși factori care stau la baza declinului cântărilor în grup. Primul este faptul că noi, desigur, petrecem mai puțin timp în grupuri în general și suntem mai izolați în epoca modernă. Apoi, mai este și eterogenitatea crescândă a societății; pentru ca acest lucru să se petreacă, o cultură trebuie să aibă o rezervă comun de muzică – cântece ale căror versuri le știe toată lumea, din toate categoriile sociale. Imnurile obișnuiau să constituie o mare parte din această rezervă colectivă de cântece, dar oamenii sunt statistic mai puțin predispuși să meargă la biserică în zilele noastre.

De asemenea, am devenit mai preocupați să arătăm cool, iar cântatul în fața altora ne poate face să ne simțim nesiguri și tocilari. Și, pur și simplu, avem la dispoziție mai multe forme de divertisment în zilele noastre decât în trecut, când adunarea în jurul pianului din salon era considerată un moment plăcut.

Cu toate acestea, deși cântatul în comun a devenit mai rar, se poate spune că avem nevoie de el acum mai mult ca niciodată.

Beneficiile cântatului în grup subliniate de cercetări sunt numeroase și se extind atât la nivelul corpului, cât și la cel al minții:

 

Beneficii fizice: Cântatul în grup calmează ritmul cardiac, stimulează sistemul imunitar și crește toleranța la durere. Persoanele care cântă frecvent cu alții au o speranță de viață mai mare decât cele care nu o fac.

Beneficii mentale: Cântatul la comun eliberează substanțe neurochimice benefice, cum ar fi endorfinele, dopamina și serotonina. Aceasta stimulează starea de spirit pozitivă și stima de sine și reduce depresia și stresul.

Beneficii sociale: Cântatul în grup consolidează sentimente de coeziune socială și apropiere și s-a demonstrat că leagă oamenii mai repede decât alte activități. Acest sentiment de conexiune nu este doar emoțional, ci și fiziologic: inimile oamenilor care cântă împreună bat la unison.

Cum se explică cât de puternic afectează cântatul în grup starea noastră generală de bine? Se pare că oamenii tânjesc să facă lucruri în sincron unii cu alții. Cântatul în grup oferă un sentiment visceral de apartenență, de a face parte din ceva mai mare decât noi înșine și chiar un sentiment al unui sens și unui scop mai mari.

În timp ce cântatul în grup are o anumită conotație de puerilă în epoca modernă, efectele sale de întărire a coeziunii interumane au conferit de fapt de mult timp acestei activități un loc principal în cadrul grupurilor formate numai din bărbați, care au fost însărcinate în mod istoric cu activități – cum ar fi vânătoarea, sportul și războiul – care necesită o camaraderie puternică. De aici și cântecele cântate între echipe și spectatori înainte, după și în timpul evenimentelor atletice, precum și arhiva de cântece de de pahar cântate în barurile cândva rezervate exclusiv bărbaților. În special în armată, marinarii și soldații (inclusiv vechii războinici spartani), cântau mult în comun, atât pe front, cât și atunci când își luau o pauză de odihnă.

Cum putem încorpora cântatul în grup mai mult în viața noastră, dacă acesta este atât de benefic?

 

Ai putea să te alături unei biserici sau unui cor comunitar. Dar cântatul în comun poate fi încorporat și în moduri mai puțin structurate și mai spontane de-a lungul vieții noastre.

 

De ce să nu îți faci propriile planuri pentru a construi o viață a cântecului în comunitatea ta? Planifică acum să faci publicul să participe activ la un concert sau la un alt eveniment public.

Aruncă un cântec sau două la începutul unei întâlniri pentru a iniția comunicarea. Învie plăcerea de a cânta în tabără data viitoare când aduni un grup în jurul focului. Scoate chitara, așează-te la pian, adăugă un bas, o tobă sau orice alt instrument pe care poți pune mâna și cântați împreună. Gândește-te cum poți fi un agent pozitiv al schimbării; vezi cum cântatul poate adăuga atât de mult la viața în comun pe această planetă. Oamenii te vor binecuvânta.

Un acompaniament instrumental este frumos, dar nu este necesar. În general, noi cântăm a cappella în familie, deși copiii noștri învață încet-încet să cânte la pian și adaugă din când în când niște melodii cântarilor noastre.

Cel mai simplu loc pentru a începe să pui în aplicare sugestiile de mai sus este în propria casă. Cântăm un cântec în familie atât la începutul, cât și la sfârșitul întâlnirilor noastre săptămânale de familie. Biserica este una dintre cele mai prompte surse pentru construirea unui repertoriu familial de muzică, dar ai putea încorpora și cântece laice de care familia ta se bucură sau pe care le consideră semnificative.

Cealaltă modalitate accesibilă de a introduce mai multe cântece de grup în viața ta poate fi pusă în practică în timpul Crăciunului. Sezonul este un teren atât de fertil pentru a face muzică în comun din două motive: 1) oamenii se simt mai sentimentali și sunt mai înclinați să se vulnerabilizeze și 2) este unul dintre puținele sfere ale vieții în care se păstrează un repertoriu de cântece împărtășit pe scară largă; aproape toată lumea știe cel puțin prima strofă la o duzină sau mai multe colinde de Crăciun.

La întrunirea anuală de Crăciun pe care o organizăm pentru prietenii și familia noastră, să includem un moment în care ne strângem cu toții și cântăm împreună colinde. Va fi întotdeauna un punct important al serii.

Fiind cea mai simplă dintre formele de recreere, un beneficiu pentru sănătatea fizică și mentală și un factor ce consolidează legături într-o epocă a singurătății, ar trebui să căutăm cu toții mai multe ocazii de a ne ridica vocile la unison.

Un text de Brett & Kate McKay pentru The Art of Manliness

Imagine: Unsplash

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close