Pericolele fățărniciei – 2

Continuare de AICI

Iată așadar, pînă în versetul 13 din Matei 23 este o introducere cu referire la mecanismele care produc fățărnicia:

1. Epistemologie corectă, practică defectă. Fățarnicul știe adevărul, este drept credincios, știe să deosebească adevărul de fals! Teoretic vorbind, nu este un rătăcit, numai că nu trăiește ce știe. Ba, mai mult, faptele sale sînt condamnate tocmai de adevărurile pe care le știe. Mîntuitorul confirmă catedra lui Moise, de la care predau și ei, dar viața lor nu trebuie urmată. Declară că înfăptuiesc, par a face anumite lucruri corect, regulamentar, dar nu le fac și cu adîncul inimii (cazul Ravi Zacharias!). Minciuna poate fi un eveniment, o declarație, însă fățărnicia este o formă de minciună continuată, permanentizată și cronicizată. Tocmai această cunoaștere corectă în contextul unui stil și mod de viață corupt îl va condamna pe fățarnic în ziua veșniciei. Nu minciunica din fața ofițerului de poliție, atunci cînd ești prins puțin peste viteză, este principala piesă în dosarul fățarnicului, ci faptul că se complace în compromis zi de zi.

2. Mîndria, slava deșartă. Fățarnicul investește în imagine, locul dintîi la ospăț, scaunul dintîi în sinagogă. Aleargă după like-uri, după aprecieri, după titluri, după recunoașteri, diplome, doctor honoris causa, portrete, pomeniri în presă. Piața, scena, petrecerile, seratele, simpozioanele, conferințele sînt locurile în care așteaptă să fie lăudați, amintiți, și ți-i faci cei mai mari dușmani pe impostori dacă i-ai uitat sau trecut cu vederea cumva. Duplicitarul nu cunoaște smerenia, pentru că smerenia ar desființa tocmai mecanismul fundamental al fățărniciei, acoperirea vieții lăuntrice. Smerenia se însoțește cu mărturisirea în vulnerabilitate, cu auto-deconspirarea defectelor, fără teama de a mai pierde ceva. Smerenie înseamnă recunoaștere în adevăr și anularea falselor proiecții asupra sinelui.

***

Din versetul 13 încep ”vaiurile” și acuzele directe către farisei. De aici putem identifica pericolele majore care îi pîndesc pe cei care se lasă contaminați de această boală spirituală:

1. Pricină de poticnire în calea celor slabi. Fariseul devine un obstacol, o piedică în calea celor care vor să ajungă la Dumnezeu. Felul lor de viață, falsele standarde declarate, de neîmplinit, îi descurajează pe cei însetați și înfometați după neprihănire. Cum vor fi judecați oare cei care sînt o pricină de cădere pentru acești micuți? Să știi ce trebuie să faci, să nu faci și să îi descurajezi și pe alții în umblarea lor cu Domnul: iată pricină de judecată! (v.13)

2. Lăcomie cu mască de evlavie. Rugăciuni lungi pentru văduve și orfani, pentru bolnavi și pentru diferite cauze sociale, adunări de fonduri și slujbe religioase pentru refugiați, războaie, situația din Gaza, în timp de afișează un standard de viață și trai în lux și fără griji. Mănîncă casele văduvelor (v. 14) Inima unui fățarnic este plină de răpire și necumpătare, dar dorește să arate ca unul care trăiește sobru și în restrîngeri, de aceea dă zeciuială și din izmă și din mărar (v. 23-25)

3. Prozelitism activ în ”religiunea” răutății. Fățarnicul este specialist în tot felul de subiecte neproductive, care pot duce la dezbateri îndelungi și fără rost. Creează partide, grupuri, găști teologice, îi ucenicesc pe cei tineri să devină parteneri agresivi de dialog, batjocoritori, cinici, ridiculizîndu-i pe cei care doresc să trăiască în mod autentic Scripturile (v. 15) Își fac ucenici, dar mai răi decît ei. Țin la afirmații și dogme sterile, care nu le-ar schimba stilul de viață cu nimic. Povățuitori orbi, care îi conduc pe alți orbi spre prăpastia pierzării! (v. 16-22). Dincolo de toate aceste dezbateri și afirmații, Mîntuitorul le deșiră una dintre structurile argumentative ca să le arate cît de găunoasă le este teologia. Cunosc Templul, dar nu pe Domnul, cunosc Dogmele, dar nu Credința, cunosc ritualul, dar nu sînt închinători, cunosc detaliile liturgice, dar nu Îl cunosc pe Cel Căruia trebuie să se închine.

4. Practici mărunte duse la extrem în defavoarea unei vieți holistic evlavioase. Fariseii sînt atenți la practicile mărunte, dar vizibile. Orice se anunță, orice este public, orice poate fi apreciat și ajută la imagine este supralicitat. Cele nevăzute sînt neglijate. Dacă se anunță colecta public, vor fi primii care să dea, dacă se fac poze cu cei cu handicap sau cu refugiații, vor fi primii care să își facă selfiuri. Dreptatea, mila și credincioșia, perseverența, se împlinesc atunci cînd nu știe stînga ce face dreapta. (v. 23-24). Fățarnicul este concentrat pe detaliu, dacă acesta este destul de vizibil, și pierde ansamblul, dacă acesta nu impresionează la moment, este concentrat pe eveniment și faptă, dacă aceasta aduce răsplata contemporanilor, dar nu mizează pe viitorul răsplătirilor escatologice. Prezentul este vînat, viitorul, abandonat!

Va urma!