“Pentru a avea o viață împlinită, trebuie să faci promisiuni.” – Discursul lui David Brooks pentru absolvenții Universității din Pennsylvania, 2016

Mâine veți urca pe scenă pentru a vă primi diplomele de la Universitatea din Pennsylvania. Sunt onorat să fac parte din activitățile preliminare acestui eveniment.

(…)

În astfel de ocazii încerc întotdeauna să inspir studenții, spunându-le despre posibilitățile minunate pe care le au în față. Sunt cu adevărat onorat să fiu aici, la Universitatea din Pennsylvania.

Aș vrea să vă vorbesc despre marea tranziție pe care o veți face mâine, de la promițători la a face promisiuni. Trăim într-o societate care subliniază importanța libertății și alegerii personale. Însă lucrul important pe care l-am învățat de curând este că dacă îți petreci anii având în vedere opțiuni multiple, vei trăi o viață neputincioasă și fragmentată.

Vei hoinări în starea nedeterminată a sentimentelor tale trecătoare și a inimii tale schimbătoare. Viața va fi o serie de momente vremelnice, nu un curs cumulativ de realizări. Nu vei fi dedicat întru totul nimănui și niciunei direcții, deoarece ochii tăi vor căuta mereu o altă posibilitate. Îți vei secătui puterile, împrăștiindu-le în toate direcțiile.

Pentru a avea o viață împlinită, trebuie să faci promisiuni. Trebuie să-ți predai libertatea de alegere pentru a gusta o libertate superioară, libertatea care vine după ce te-ai dedicat unei direcții anume, te-ai legat de o cauză și ți-ai mărit capacitățile.

Înfrânările noastre sunt acelea care ne eliberează pentru o libertate mai înaltă. Trebuie să te încătușezi la ani de studiu al pianului pentru a avea libertatea de a cânta cu adevărat.

Pentru a trăi o viață împlinită, majoritatea dintre noi își iau patru angajamente majore: față de un partener și o familie, unei vocații, unei credințe sau filosofii și unei comunități. Măsura după care ne evaluăm viețile depinde de cât de bine alegem aceste patru angajamente durabile și cât de bine ne ținem promisiunile făcute fiecăruia dintre ele.

Din aceste patru angajamente, doar căsătoria implică o ceremonie pregătită în fața unui altar, însă toate celelalte cer un legământ sau o dedicare, timp investit, credință faptică și o dorință de a sări cu capul înainte pe pârtia de ski, care este mai prăpăstioasă și mai stâncoasă decât pare.

Până acum, ”promițător” era un adjectiv folosit pentru a te descrie. Când oamenii te numesc promițător, te judecă după criteriile lor. Începând de mâine, ”promițător” devine verb. Vei începe să faci jurăminte. Criteriul tău va fi cel care va conta.

Mulți dintre voi vor fi mai plictisitori la 35 de ani decât sunt acum. Pentru aceștia, lucrul acesta se va întâmpla deoarece au consimțit fără să-și dea seama la criteriul convențional al succesului.

Astfel, cum îți alegi lucrul căruia să îți dedici viața? Cum îți alegi o carieră și o vocație, cu cine să te căsătorești sau cărei cauze și comunități să te dedici?

Nu poți să-ți discerni calea printre aceste probleme. Nu ai destule informații despre cine vei fi în 20 de ani. Nu știi în ce fel experiența de a deveni părinte sau doctor te va transforma într-o altă persoană.

Poți să faci angajamente de durată doar dacă înțelegi iubirile permanente care sunt latente în inima ta. Un lucru pe care trebuie să îl faci este să încerci să îți dai seama ce-ți dorești cu adevărat, lucru care este surprinzător de greu.

Poți să începi prin a-ți observa propriul comportament. Enumeră trei sau patru lucruri pe care le-ai făcut cu cea mai mare plăcere în viață. Se încadrează în aceeași categorie sau se îndreaptă în aceeași direcție? Implică lumea a treia sau adunarea oamenilor la un loc pentru conversație? Dacă este așa, probabil ar trebui să continui direcția arătată.

Un alt lucru pe care-l poți face este să ții un jurnal. Dacă scrii doar pentru tine, în cele din urmă sinceritatea va ieși la iveală și vei deveni din ce în ce mai articulat cu propriile dorințe latente.

Sau îți poți pune un set de întrebări menite să te ajute să-ți întrezărești eul ascuns.

De exemplu, te poți întreba: Care este opusul plictiselii? Despre ce citesc cu plăcere și mi se pare infinit de fascinant?

O căsnicie înseamnă o conversație de 50 de ani. Am întâlnit vreo persoană cu care pot să vorbesc atât de mult?

Sau te poți întreba: Ce aș face dacă nu mi-ar fi teamă? Teama este un sistem GPS surprinzator de bun. Îți spune că îți dorești cu adevărat ceva, chiar dacă acel ceva este de partea oprobiului social.

Ce suferințe sunt dispus să tolerez? Dacă ești dispus să tolerezi suferințele unei tabere de pregătire militară, probabil îți dorești să fii soldat.

Pe lângă faze de introspecție și reflecție, există faza de experimentare – a încerca diferite slujbe, locuri sau oameni pentru a-ți da seama care ți se potrivește.

Dacă vei dedica unui lucru decenii din viața ta, ar trebui să aibă trei calități, după cum spunea Martin Luther King odată. În primul rând, lungimea. Trebuie să prosperi în acel lucru timp îndelungat. În al doilea rând, lărgimea. Ar trebui să influențezi mulți oameni. În al treilea rând, înălțimea. Ar trebui să îți îndrepte privirea în sus și să îți prezinte adevărul transcendent.

După cum spunea prietenul meu, Fred Swaniker, problema căreia îți dedici viața ar trebui să fie o problemă importantă. Sunteți absolvenți ai Pennsylvaniei. Sunteți destul de talentați pentru a rezolva cele mai mari probleme ale lumii. Ar trebui să fie ceva pentru care istoria vieții tale te-a calificat în mod special pentru a rezolva. Ar trebui să îți pese într-atât încât să te trezești în miez de noapte, gândindu-te obsesiv la acest lucru.

Mai presus de toate, lucrurile cărora te dedici ar trebui să îți satisfacă dorul după neprihănire. Toți tânjim după lucruri diferite. Ne place să ne afirmăm, ne place statutul, banii, distracția și sexul. Însă, deși nu vorbim despre acest lucru destul și nici măcar nu avem vreun cuvânt pentru lucrul acesta, toți ne-am născut cu o foame spirituală de a trăi o viață plină de însemnătate. Religioși sau nu, toți suntem înfometați după plinătate morală, pentru un scop și bucurie interioară. Dacă nu înțelegem acest lucru, ajungem seci, nesatisfăcuți, diformi și disprețuindu-ne pe noi înșine.

Lucrurile stau în felul următor: există o parte în sufletele noastre care seamănă cu un leopard singuratic. Aceasta este partea căreia nu-i pasă de bani, statut, de Facebook sau de vreun alt lucru din viețile noastre. Leopardul este acea parte care se hrănește cu transcendența, care caută conștientizarea locului propriu în ordinea universală, caută sentimentul de conexiune și dragoste necondiționată, adevărul, dreptatea, frumusețea și un cămin.

Pentru perioade lungi, leopardul stă în pădure sau sus pe munți. S-ar putea să uiți de el timp îndelungat. Însă, din timp în timp, cu coada ochiului poți să zărești leopardul în depărtare, care te urmărește de după trunchiurile copacilor.

Sunt momente rare când îți dai seama de prezența lui, vag sau intens. Se întâmplă chinuitor, în miezul unei nopți nedormite, când gandurile te năpădesc “ca un sertar plin de cuțite”, cum spunea Christian Wiman.

Leopardul te vizitează într-unul din acele momente minunate petrecute cu prietenii sau familia – când privești la fețele lor zâmbitoare și ești copleșit de recunoștință – când simți că ești chemat să fii vrednic de o asemenea fericire, bucurie și har nemeritat.

Leopardul vine în momente de suferință, când ești forțat să-ți examinezi cele mai adânci peșteri ale sinelui și îți dorești să știi cum să legi acest moment de suferință cu o poveste mai cuprinzătoare a mântuirii.

Și apoi sunt momente, inevitabile în orice existență, care se petrec la vârsta mijlocie sau înaintată, când leopardul coboară dealurile și se așează pur și simplu în pragul ușii. Se uită la tine cu o privire inevitabilă, ochi în ochi și față în față, implacabil și nemișcat. Îți cere să te justifici. Care este scopul tău? Care este misiunea ta? Pentru ce ai venit pe lume? În acel moment nu există scuze. Toată lumea trebuie să-și lepede masca.

Unii oameni nu au răspunsuri și nu s-au gândit deloc la acele întrebări. Mor știind lucrul acesta și încercând, probabil, să suprime acest lucru tulburător.

Pe de altă parte, cu toții cunoaștem oameni care și-au trăit viața conform unei perspective morale, care se pot uita în fața leopardului, destăinuindu-și marile iubiri și marile frângeri.

Oamenii care privesc viața dintr-o perspectivă morală sfidează logica vieții. În mod normal, când luăm decizii importante încercăm să urmăm o logică cost-beneficiu simplă. Îmi împlinește acest lucru nevoile? Funcționează în dreptul meu? Pot să obțin mai mult decât investesc?

Oamenii care adoptă perspectiva morală caută moduri în care să uite de sine, se abandonează, se aruncă într-o cauză fără să se gândească la costuri. Înțeleg, chiar dacă doar din instinct, că adevărata bucurie se găsește de partea opusă egoismului.

Nu se întreabă: “Ce-mi doresc de la viață?”, ci “Ce îmi cere viața? Ce probleme exista în circumstanțele mele, pentru care am capacitatea de a le aborda?

Oamenii care au o perspectivă morală nu întreabă: “Cât de mare este impactul meu?”, ci “Pot să fac lucrul acesta în felul în care trebuie făcut?”. Dorothy Sayers a scris cândva că dacă dorești să slujești comunității prin munca ta, vei ajunge să îți distorsionezi munca. Vei cauta aplauzele. Vei crede că lumea îți datorează ceva. Însă, dacă vei încerca doar să îți faci bine treaba, dacă vei face lucrul respectiv așa cum ar trebui să fie făcut, vei ajunge să îți slujești și mai mult comunitatea.

Oamenii care au o perspectivă morală diferită asupra căsniciei nu se întreabă: “Este persoana aceasta potrivită pentru mine?”, ci “Scoate această persoană în evidență farmecul meu și pot s-o iubesc într-o asemenea manieră încât să scot în evidență farmecul ei? Putem ca, împreună, să ne direcționăm în afară pasiunea ascunsă? Îmbrățișările noastre de dimineață se pot extinde pentru a-i include pe copiii noștri? Pot privirile noastre să încălzească un dineu, o ieșire, un cartier și un cămin?”

Oamenii care au o perspectivă morală își văd egocentrismul ca fiind problema principală în orice relație.Tim Keller spune că toți avem o tendință de a privi egocentrismul altei persoane ca fiind problema relației. Însă egoismul din tine deșteaptă egoismul din cealaltă persoană și dacă va doriți ca relația să reușească, cineva trebuie să strice tiparul și să facă un sacrificiu.

După cum am spus mai devreme, cu toții am fost crescuți într-o cultură individualistă. Această cultură ne încurajează în mod subtil să ne târguim cu viața, să ne oprim la jumătatea drumului și să ne protejăm interesele întotdeauna. Încurajează un mod subtil de a ține totul la distanță și de a privi peste umăr pentru a vedea dacă nu se întrevede ceva mai bun.

Acest mod de a ține totul la distanță duce la singurătate și fragmentare socială. Una din provocările principale ale generației voastre este de a vindeca izolarea socială pe care o vedem peste tot în jurul nostru și care duce la creșterea ratelor suicidale, sănătate mentală în declin, inegalitate crescândă, neîncredere socială, legături familiale rupte și pierderea coeziunii naționale.

Nu ne întoarcem la colectivismul și conformitatea anilor 1950, însă nu putem continua cu izolarea crescândă și fragmentarea care au marcat ultimii 40 de ani. Trebuie să găsim noi moduri de a crea legături între noi. Trebuie să găsim noi moduri de unitate. Trebuie să facem lucrul acesta prin promisiuni și angajamente personale.

Într-una din poeziile sale, Wordsworth descrie felul în care un anumit moment poate strânge legăturile dintre o persoană și vocația sa. Ieșise la plimbare într-o zi minunată și dintr-o dată a devenit conștient de faptul că era poet. Și-a păstrat acel angajament toată viața:

“Inima îmi era plină; nu am făcut niciun legământ

Însă legămintele au fost rostite pentru mine;

O legătură neștiută de mine a fost făcută

Ca să fiu – altminteri, mult păcătuind –

Un suflet consacrat.

Am plecat în binecuvântare, care

A rămas până în astă zi.”

În romanul “Mandolina Căpitanului Corelli”, Louis de Bernières descrie felul în care dragostea strânge legătura dintre doua inimi. Un om în vârstă vorbește cu fiica sa, descriindu-și căsnicia pe care o avuse cu soția sa care murise:

“Dragostea este ceea ce rămâne când îndrăgostirea s-a mistuit, iar lucrul acesta este atât o artă, cât și un accident fericit. Mama ta și cu mine le-am avut. Am avut rădăcini care au crescut una către alta în adâncul pământului, și atunci când toate florile frumoase de pe ramurile noastre au căzut, am descoperit că eram un singur copac, nu doi.”

Aici este locul unde se sfârșesc promisiunile. Când faci o promisiune și o trăiești an după an, prin greutăți și bucurii, nu mai este nevoie de nicio promisiune, deoarece ai devenit un singur copac: un singur copac cu familia ta, un singur copac cu vocația ta, cu cauza și comunitatea ta, cu filozofia și credința ta. Ai trecut de la libertate la o constrângere dulce.

Promoție din 2016, în anii următori va trebui să ne învățați noi moduri de a fi uniți. Trebuie să ne învățați noi moduri de a deveni apropiați cu oamenii de statut și rase diferite. Va trebui să practicați eroismul vulnerabilității pentru a găsi noi moduri de a construi comunități și legături.

Totul începe cu promisiuni: alegerea corectă a angajamentelor, îndeplinirea acestora în mod curajos, trăirea fiecărei zile pentru momentele intime pe care le oferă.

Ar trebui să închei spunând că oamenii care sunt buni în păstrarea promisiunilor nu își trăiesc viața ca pe o corvoadă sau încercare. Ei își spun: “Am cea mai frumoasă slujbă!”, “Am cei mai grozavi copii!”, “Îmi place orașul asta!”.

Nu sunt neliniștiți în privința promisiunilor lor. Își trăiesc promisiunile. Pregătesc mâncarea pentru școală, dezbat rezultatele cercetărilor în laborator, se ghemuiesc într-o colibă din Senegal având capul febril al unui copil în poală.

În acele momente, viața este trăită ochi la ochi, mână în mână și inimă la inimă. Oamenii în aceste momente nu se gândesc la cât de greu este să îți ții promisiunile. Nu se gândesc deloc la ei înșiși. Și-au lăsat garda jos, brațele le sunt deschise și un leopard stă mulțumit, sătul și liniștit lângă ei.

David Brooks, Maclean’s, 2016

Sursa foto: Photo by Vasily Koloda on Unsplash