„Pe viața mea… nu doresc moartea păcătosului!” – devoțional din Iona 3

În bunătatea Lui, „Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel: «Scoală-te și du-te la Ninive, cetatea cea mare, și vestește acolo strigarea pe care ți-o voi da.»” (vezi v. 1). Ce va face Iona? Va asculta? Se pare că impactul evenimentelor recente este mult prea mare și proaspăt în viața acestuia, pentru ca să își mai permită neascultarea. Astfel, „Iona s-a sculat și s-a dus la Ninive, după Cuvântul Domnului” (vezi v. 3).

Primul lucru pe care aș dori să îl observăm în textul de față este că Iona e trimis la Ninive, o cetate păgână, un lucru care se petrecea extrem de rar. În marea majoritate a cazurilor, profeții erau trimiși la „oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 10:6). Deși suntem în Vechiul Legământ, când în centrul planului lui Dumnezeu se afla o națiune, înțelegem preocuparea Lui pentru toate celelalte națiuni. Mai mult, sesizăm și mai clar rolul „seminței lui Avraam” de a fi o binecuvântare pentru toate „familiile pământului” (Genesa 12:3). Bineînțeles, faptul că e vorba de asirieni trezește mânia profetului, fapt ce complică lucrurile.

Al doilea lucru pe care aș dori să îl punctez este că textul cărții nu pune accentul pe mesajul transmis. Adeseori, profeții primesc mesaje elaborate, înțesate cu metafore, cu evocări istorice și alte elemente. Uneori, acestea sunt chiar dramatizate de anumite gesturi sau chiar evenimente din viața profetului (vezi Ezechiel sau Osea). În cazul de față, mesajul este sintetizat în câteva cuvinte: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi nimicită” (vezi v. 4). De ce mesajul acesta? De ce nu nimicirea directă? Dumnezeu Însuși răspunde la această întrebare în cartea Ezechiel: „Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască” (Ezechiel 33:11). Adeseori, Dumnezeu este înfățișat ca fiind, vorba lui Grigore Ureche, „mânios și de grabă vărsător de sânge…”. Nimic mai departe de adevăr. Întotdeauna, Dumnezeu manifestă răbdarea și îndelunga răbdare, așteptând întoarcerea păcătoșilor. Mai mult, Dumnezeu își trimite mereu mesagerii pentru a-i avertiza pe cei vizați de judecata Lui.

Al treilea lucru care trebuie punctat este credința și pocăința locuitorilor din Ninive. Nu putem decât să ne imaginăm cum acest profet străbate străzile acestui mare oraș și proclamă mesajul primit. Îl va lua cineva în seamă? În cele din urmă, Ninive e o cetate atât de mare, de puternică și prosperă… „Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici” (vezi v. 5). Avem din nou de-a face cu minunea credinței. Oamenii aceștia iau mesajul lui Dumnezeu în serios și nu tratează judecata lui Dumnezeu drept o glumă bună. Aceasta, spre deosebire de cei din zilele noastre, dar și din zilele din vechime. Ginerii lui Lot credeau că acesta glumește. Cei din vremea lui Noe priveau probabil cu un rânjet larg pe chip la construcția ciudată care se ridica sub ochii lor.

Același mesaj răsună și azi. Lumea noastră va fi nimicită. Există însă salvare la cruce. Să încheiem această meditație cu cuvintele apostolului Petru: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3:9).