Părinții-cel mai tare manual de apologetică-meditație din 2 Timotei 1

Mai întâi, v. 13: „Dreptarul învățăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, ține-l cu credința și dragostea care este în Hristos Isus.” Există un corp de învățături, de adevăruri pe care apostolul Pavel înțelesese că trebuie să îl transmită mai departe. Încredințase acest „depozit” de învățătură lui Timotei, iar acum îl îndemna pe acesta să îl păstreze și chiar să îl transmită mai departe. Îndemnul reapare în 2 Timotei 2:2: „Și ce-ai auzit de la mine, în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții.” Aceeași preocupare este de observat în 2 Timotei 3:14: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat.” Da, există o credință, cu sensul de „învățătură”, conținută în Sfintele Scripturi (vezi 2 Timotei 3:16) care trebuie transmisă generației următoare. Responsabilitatea aceasta aparține în primul rând familiei, dar aparține și familiei bisericii.

Mai apoi, aș dori să subliniez v. 5: „Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice și sunt încredințat că și în tine.” Aș dori să observăm cuvântul „neprefăcută” sau „sinceră.” Mama, dar și bunica lui Timotei, nu i-au transmis acestuia doar un adevăr teoretic, un corp de învățături, ci o credință sinceră, autentică. Timotei primise adevărul, dar l-a primit împachetat într-o viață curată, care l-a confirmat. Nu, nu a fost o credință desăvârșită, dar a fost o credință sinceră! Aceeași coordonare și armonizare a credinței și a vieții, o întâlnim și la apostolul Pavel. El pomenește nu doar învățătura pe care i-a lăsat-o lui Timotei, ci și viața, trăirea lui, în prezența lui Timotei: „Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea…” (vezi 2 Timotei 3:10).

În slujba de cununie, există o frază rostită atunci când cei doi sunt declarați soț și soție: „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă!” Același principiu este valabil și aici. Suntem chemați să transmitem adevărurile Scripturii, dar învăluite de o viață care să le confirme puterea. Repet: nu o viață perfectă, dar una autentică. Chiar apostolul Pavel subliniază că Scriptura este inspirată de Dumnezeu (2 Timotei 3:16), dar imediat pomenește că scopul acesteia este să modeleze și să transforme viețile noastre (2 Timotei 3:17; după ce mai întâi a precizat, în v. 15 că prima menire a Scripturii este „să ne conducă la înțelepciunea care duce la mântuire.”).

Nimic nu poate fi mai nociv pentru generația care vine decât o proclamare energică a adevărului, despărțită de trăirea acestuia. În ce mă privește, cred că Apologetica este o disciplină teologică foarte importantă și nu aș dori să îi neg în vreun fel importanța. În ce mă privește, cel mai puternic „manual” de apologetică au fost părinții. Nu, nu au fost oameni perfecți, dar au fost oamenii care m-au ajutat să înțeleg nu doar adevărul, ci și frumusețea lui. Frumusețe vădită în viața reală pe care acesta (adevărul) a modelat-o.