Read it Later
You did not follow anybody yet.

Prima dată a fost bunica Lois. Apoi, a fost mama Eunice. În final, a fost Timotei – copilul în credință al apostolului Pavel. În 2 Timotei 1:5, Pavel laudă “credința neprefăcută” a lui Timotei și descendența acesteia, care s-a manifestat în bunica și mama lui.

Fiecare generație trebuie să primească credința, pentru ca apoi să o transmită cu credincioșie mai departe, neschimbată. Dar cum se face transferul? Care este rolul bisericii? Dar al familiei? Care sunt practicile care fac predarea ștafetei să fie una de succes?

Un studiu de acum câțiva ani al Lifeway Research, făcut pe familii ale căror copii au rămas în credința creștină în timpul adolescenței și tinereții, ne arată câteva practici comune ale acestora: citirea Bibliei, rugăciunea, serviciul activ în biserică și ascultarea muzicii creștine.

Într-un studiu recent, făcut de Christian Smith și Amy Adamczyk, publicat de Oxford University Press, figurează familii din diferite contexte religioase. Concluzia? Părinții sunt principalii responsabili de transmiterea credințelor și practicilor religioase. Pe locul secund se află biserica, moscheea sau sinagoga. Enumerăm trei constatări care creionează cel mai bine contextul nostru cultural și îndreaptă atenția către rolul vital al părinților în transmiterea credinței.

  1. Părinții religioși vor crește copii religioși

Prin “părinți religioși” definim părinții care sunt religioși în teorie și practică, a căror viață reflectă importanța credinței respective.

Smith și Adamczyk scriu: “Cu cât este mai importantă religia pentru părinți și cu cât aceștia participă mai des la servicii religioase, cu atât religia devine mai importantă pentru copiii lor, chiar și după ce aceștia nu mai locuiesc cu părinții lor de mulți ani.”

Așa că, dragi părinți, o credință nominală va produce în copii cel mult o credință nominală. În schimb, părinții a căror credință transpare din rutina zilnică vor transmite copiilor lor un simțământ al importanței vieții religioase.

  1. Cel mai important lucru pe care îl poate face un părinte este să vorbească acasă despre credința lui

Cea mai surprinzătoare constatare a acestui studiu vine în urma înfăptuirii unui lucru simplu: conversația părinților cu adolescenții despre chestiuni religioase acasă, în timpul săptămânii. Da, contează credința acelui părinte. Da, contează frecventarea unei biserici. Dar când vorbim despre influență, ce contează cel mai mult este discuția despre credința făcută regulat.

De ce este atât de important acest aspect? Smith și Adamczyk concluzionează că discuțiile semnalează importanța pe care un lucru îl are în viața personală a părintelui, pentru că “oamenii vorbesc de obicei despre ceea ce îi interesează”.

De asemenea, într-o lume care dorește să împingă religia în sfera privată, este normal să compartimentăm credința. Discuțiile cu copii, despre credință, din timpul săptămânii luptă împotriva segregării acesteia, făcând din credință o parte naturală a vieții, care aparține de rutina zilnică, nu doar de serviciile religioase.

Acest principiu este ilustrat perfect în Deuteronom 6: “Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula”.

  1. Părinții trebuie să vorbească limbajul credinței

Smith și Adamczyk menționează importanța limbajului religios. Deși mulți presupun că pentru a purta o conversație cu generația tânără trebuie să te lepezi de vocabularul tradițional religios și să folosești termeni mai accesibili, studiul arată că unicitatea limbajului are un efect mai profund asupra copiilor. “Învățarea și practicarea credinței presupune de fapt învățarea unei limbi străine, iar aceasta necesită practică, chiar dacă ești înconjurat de vorbitori fluenți. Când părinții vorbesc regulat cu copiii lor despre chestiuni religioase în orice cadru conversațional, copiii practică vorbirea limbii specifice credinței părinților; lucru necesar pentru ca această credință să fie interesantă și practicabilă.”

Dacă îți duci copiii la biserică câteva ore pe săptămână, dar nu dialogați despre valorile credinței voastre, este ca și cum i-ați trimite într-o țară străină unde toată lumea vorbește o limbă necunoscută. Indiferent cât de mulți ani îi duceți la biserică, “majoritatea copiilor nu vor fi în stare să vorbească mai mult decât câteva cuvinte ale limbii eclesiale. Nu ar trebui să fim surprinși dacă se vor arăta neinteresați de biserică. Limba va rămâne tot de neînțeles și țara, străină.”

În schimb, dacă părinții vorbesc despre credință în timpul săptămânii, copiii vor deprinde limbajul deoarece au mai multe șanse să vorbească, la rândul lor. Adevărul va ajunge mai ușor la ei prin conversație, ceea ce va face ca ei să fie atrași de el, mai târziu în viață.

Este un lucru simplu pe care îl putem face, dar care poartă o influență majoră. Puterea pasajului din Deuteronom 6 este eficientă, încă lucrează, încă întărește familii și generații în credință.

Trevin Wax, The Gospel Coalition

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close