Păcatul poate fi evitat. Cum să scapi de tentația care te copleșește (II)

Ești mai fragil decât crezi.

Adesea, avansăm din ce în ce mai mult pe coridorul ispitei pentru că ne gândim, la început, că nu vom reuși. Gândul amar vine și, în loc să se roage pentru a-l distruge, ea îi îngăduie prezența, disperată să repete scena măcar o dată sau de două ori. Imaginea îi intră în cap și, în loc să se ridice din pat sau să fugă, zăbovește, crezând că se poate descurca bine. Cât de ușor ne plimbăm pe lângă copacii interzisi, uitând că cei care fac asta se împiedică de obicei de rădăcini.

Una dintre cele mai bune scăpări ale noastre din fața ispitei este, așadar, un simț acut al propriei noastre fragilități. Astfel, Pavel, după ce citează cele patru păcate din istoria lui Israel, scrie: „cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12). Ia aminte întotdeauna, și mai ales atunci când crezi că nu este nevoie să o faci. Pentru că cea mai sigură cale de a cădea este să presupui că nu vei cădea.

Desigur, cei care încep să meargă pe coridorul ispitei pot scăpa încă – chiar în pragul păcatului. Dar cei smeriți știu că fiecare pas înainte va face ca pașii înapoi să fie mai grei. Așa că ei iau aminte la asta chiar de la început – cerând ajutor, repetând promisiuni, alergând la rugăciune, temându-se de întârziere.

Evadarea poate fi dificilă.

Ferește-te să îți imaginezi totuși că calea de scăpare va părea ușor de parcurs, chiar și la începutul ispitei. Adesea nu va fi așa. Ne-am fi putut aștepta – ne-am fi putut dori – ca Pavel să scrie: „Odată cu ispita [Dumnezeu] va da și calea de scăpare, ca să puteți scăpa de ea”. În schimb, el scrie: „… ca s-o puteți răbda” (1 Corinteni 10:13). Uneori, să apuci pe calea de scăpare aduce o ușurare imediată; alteori, se simte ca o rezistență prelungită și plină de răbdare.

S-ar putea să descoperim, împreună cu Isus, că a spune „nu” unei ispite aduce pur și simplu o altă ispită, mai puternică (Matei 4:1-11). Sau putem descoperi, așa cum l-a avertizat Dumnezeu pe Cain, că păcatul este mult mai degrabă sălbatic decât blând, răspunzând nu la rezistență gentilă, ci doar la forță susținută (Geneza 4:7). S-ar putea să fie nevoie să spunem „nu” și să continuăm să o spunem. S-ar putea să fie nevoie să renunțăm la un gând și apoi să ne întoarcem mintea de la el. S-ar putea să avem nevoie să îngenunchem fizic sau să predicăm cu voce tare adevărul dorințelor noastre distorsionate. În orice caz, va trebui să îndurăm.

John Owen oferă o imagine grafică a lucrurilor de care avem nevoie pentru a rezista la păcat: „Să nu creadă că face vreun progres în sfințenie acel om care nu trece peste pântecele poftelor sale” (Operele lui John Owen, 6:14). Uneori, a lua calea de scăpare a lui Dumnezeu se simte ca și cum ai călca în picioare dorințe care nu vor să moară.

Dumnezeu nu vrea să fugă.

În cele din urmă, scăparea noastră din ispită nu se bazează pe rezistența noastră, pe prudența noastră sau pe familiaritatea noastră cu Scriptura, ci pe credincioșia infailibilă a lui Dumnezeu. „Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre” (1 Corinteni 10:13). Valurile ispitei, oricât de înalte sau de puternice ar fi, au un țărm dat de Dumnezeu. Așadar, oricât de furioase și de tulburi ar fi, Dumnezeu a garantat prin propria credincioșie acest lucru: ele nu vor depăși capacitatea ta de a rezista, dată de Dumnezeu.

Dacă nu am avea un Dumnezeu credincios în ceruri – dacă împotrivirea față de păcat ar depinde de propriile noastre resurse –, am considera, pe bună dreptate, că ispita este dincolo de capacitatea noastră de a îndura. Am cădea, pe bună dreptate, și ne-am lăsa măturați, cedând în fața forței inevitabile a lucrurilor. Dar atâta timp cât Dumnezeu este credincios (întotdeauna și pentru totdeauna), nicio ispită nu va fi prea puternică, prea seducătoare, prea copleșitoare pentru ca poporul Său să poată scăpa.

Asigurarea lui Pavel cu privire la credincioșia lui Dumnezeu amintește de deschiderea scrisorii, în care scrie: „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.” (1 Corinteni 1:9). Dacă Dumnezeu te-a chemat în părtășia Fiului Său, el te va păstra în părtășia Fiului Său. Oricât de tentantă, oricât de puternică, oricât de apăsătoare s-ar simți ispita, Isus se va dovedi în cele din urmă mai mult. Părtășia Lui va satisface mai mult decât părtășia păcatului și va învinge mai mult decât forța ispitei. El Însuși va fi scăparea noastră și Cel la care vom alerga cu bucurie.

Un text de Scott Hubbard pentru Desiring God