Păcatul poate fi evitat. Cum să scapi de tentația care te copleșește (I)

Ea știe că astfel de gânduri amare și usturătoare sunt greșite, chiar rușinoase, dar comentariul prietenei ei a tăiat în carne vie. Mintea ei se tot întoarce la acel moment, retrăind rana. Încearcă, cu greu, să își îndrepte gândurile în altă parte, dar ofensa pare să o învăluie ca o ceață. Și cum te lupți cu o ceață?

Și el este foarte conștient că merge pe o cale fără ieșire. A mai fost aici înainte – acest gând, care duce la acea fantezie, producând aceste dorințe aparent de neînvins. Poate că ar fi putut scăpa dacă s-ar fi întors imediat, dar simte că acum a mers prea departe. A cules și a simțit fructul; cum poate să nu-l guste acum?

Nu mai are cale de ieșire. Cine nu a simțit forța acestor cuvinte în mijlocul amărăciunii, al poftei sau al unor mii de alte ispite? Și cine nu a cedat la atracția lor întunecată? Dacă unele minciuni au ucis mii, această minciună a ucis zeci de mii.

Orice ispită poate fi evitată.

Nu suntem nici pe departe primii care se simt prinși în capcană, înconjurați, îngrădiți de puterea păcatului. Prima scrisoare a lui Pavel către Corinteni sugerează că și ei se simțeau la fel.

Corintenii aveau mai multe motive decât majoritatea să considere ispitele lor ca fiind deosebit de intense. Puține orașe erau la fel de neospitaliere pentru sfințenie ca vechiul Corint. Îngâmfat, plin de pofte, idolatru, vanitos, păcatul corintenilor se plimba pe fiecare stradă și stătea la fiecare colț. Mulți din biserică se pare că se simțeau presați dincolo de puterile lor de rezistență; se simțeau împinși pe calea ispitei până când pe singura ușă pe care o vedeau scria „păcat”. Părea că nu mai exista nicio ieșire.

Dar exista. Pavel, cunoscând presiunile particulare cu care se confruntau, scrie cu îndrăzneală:

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13)

Orice ispită este evitabilă – ispitele mici și ispitele mari, ispitele de zi și ispitele nocturne, ispitele familiare și ispitele nefamiliare, ispitele lăuntrice și ispitele exterioare. De-a lungul întregului coridor, Dumnezeu construiește o ușă de scăpare – chiar și lângă ușa păcatului. Și, deși poate deveni mai greu de intrat pe ușă pe măsură ce mergem mai departe pe coridor, ea este întotdeauna deschisă pentru cei care vor apăsa pe clanță.

Gândul amar poate fi risipit; pofta poate fi negată. Păcatul nu este niciodată inevitabil.

Calea de ieșire

Cum găsim și cum apucăm, așadar, pe calea de scăpare? Cum ne oprim în mijlocul unui gând ispititor și deschidem ușa pe care ne-a dat-o Dumnezeu? Pe de o parte, simplul fapt de a crede, până în măduva oaselor, că orice ispită are o cale de scăpare ne va duce departe: cei care presupun că nu există nicio ușă cu greu vor căuta una; cei care o fac s-ar putea încerce să caute.

În călătoria noastră, Pavel ne oferă patru uși de ieșire din ispită – sau, poate mai bine zis, patru părți ale singurei uși disponibile întotdeauna: nicio ispită nu este unică. Ești mai fragil decât crezi. Scăparea poate fi dificilă. Dumnezeu nu va fugi.

Nicio ispită nu este unică.

Poate acest lucru este surprinzător, dar Pavel își încadrează îndemnul cu patru povestiri despre păcat și pedeapsă din Exod și Numeri (1 Corinteni 10:7-10). Idolatria, imoralitatea sexuală, punerea la încercare a Domnului și cârtirea lui Israel, împreună cu judecata pe care Dumnezeu a adus-o, „au fost scrise pentru învățătura noastră”, spune Pavel (1 Corinteni 10:11). Mai exact, ele au fost scrise pentru a ne feri de păcat (1 Corinteni 10:6).

Cum ne deschid astfel de povestiri calea de scăpare? În cel puțin două moduri. În primul rând, ele nu numai că ne spun, dar ne și arată că plata păcatului este într-adevăr moartea (Romani 6:23). „Douăzeci și trei de mii au căzut într-o singură zi”; „Unii… au pierit prin șerpi”; „Unii… au fost nimiciți de Nimicitorul” (1 Corinteni 10:8-10). Judecățile lui Dumnezeu, corect înțelese, nu pot decât să-i trezească la realitate pe cei tentați să urmeze aceeași cale păcătoasă.

În al doilea rând, astfel de povestiri anulează minciuna că ispitele noastre sunt cumva unice. Păcatul ar vrea să ne facă să credem că trăim pe o insulă spirituală. Și alții se pot lupta cu îndoiala, dar nu cu acest tip de îndoială. Și alții se pot lupta cu furia, dar nu cu o furie atât de puternică. Alții se pot confrunta cu nemulțumirea, dar nu au motive ca ale mele. La care Pavel spune: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească” (1 Corinteni 10:13). Nu este nimic nou sub păcat.

Oricare ar fi presiunea sau atracția pe care o simțim, sfinții din trecut și din prezent au simțit același lucru. Și Dumnezeu le promite tuturor: există o cale de ieșire.

Un text de Scott Hubbard pentru Desiring God