O soție pe care niciun bărbat nu și-ar dori-o. Lecții din cea mai grea căsnicie (I)

O mulțime de căsnicii încep fiind fericite și apoi se prăbușesc în tristețe după ani (poate chiar luni), dar aceasta a fost diferită. Această căsătorie nu era destinată dezastrului, ci era o tragedie înainte ca rochia să atingă podeaua bisericii. Întregul oraș știa ce fel de fată era. Mulți dintre bărbați știau asta pe propria piele. În timp ce mirele își rostea jurămintele: „Te iau la bine și la rău…”, ideea de mai rău, chiar și la altar, părea o îngrozitoare subestimare. Iar ideea de mai bine, o fantezie naivă.

În timp ce stătea acolo, știa exact în ce se băga. Știa că lacrimile așteptau să fie vărsate. Știa câte nopți lungi ar putea dormi singur, întrebându-se unde ar putea fi, dacă era în siguranță, ce bărbat ar putea să o țină în brațe. Știa ce conversații chinuitoare ar putea avea de purtat cu copiii lor. Știa – și totuși s-a căsătorit cu ea oricum. A luat-o ca să fie a lui. De ce?

Domnul i-a spus lui Osea: „„Du-te şi ia-ţi de soţie o femeie desfrânată şi copiii ai desfrânării, căci cei din ţară s-au prostituat foarte mult, părăsindu-L pe Domnul.” Așa că s-a dus și a luat-o pe Gomera, fiica lui Diblaim. (Osea 1:2-3)

Nu știm dacă Osea și Gomera au avut o ceremonie tipic ebraică, dar căsătoria lor ar fi primit multă atenție. Așa trebuia să fie. Pe măsură ce cei doi deveneau una, Dumnezeu îndrepta ochii rătăcitori ai poporului său necredincios.

Când Dumnezeu i-a spus lui Osea să o ia pe această femeie desfrânată ca soție legitimă, el făcea o declarație – o declarație puternică și ofensatoare. „De ce ea, Doamne?”, ar fi putut întreba pe bună dreptate Osea. „Pentru că cei din ţară s-au prostituat foarte mult, părăsindu-L pe Domnul”. Iubirea lor față de mine a devenit rece și mulțumitoare, îmi iau grâul, vinul și protecția ca fiind de la sine înțelese, și s-au alăturat, din nou și din nou, zeilor acestei lumi. Nu doar curvie, ci o mare curvie. Se închină cu pasiune la altarele plăcerii trupești, ale belșugului, ale confortului, ale mândriei, iar apoi îndrăznesc să vină acasă și să-mi ofere puținul care le-a mai rămas.

Și Dumnezeu îi avertizase. Dar ei nu au vrut să asculte, așa că le-a pictat în schimb un tablou – un tablou întunecat, rușinos și dureros. A plănuit o nuntă la care nimeni nu ar fi vrut să participe. A ridicat o oglindă și i-a făcut să vrea să se uite în altă parte. L-a trimis pe Osea să o iubească și să o prețuiască pe Gomera, „o soție de desfrânare”. O mireasă în care nu se putea avea încredere. Un paradox amar.

Ce o făcea pe Gomera o asemenea desfrânată? Nu ni se spun prea multe, dar o cunoaștem prin intermediul adulterului poporului lui Dumnezeu.

Israelul rătăcitor ne arată că Gomera era genul de femeie care spune: „Mă voi duce după amanţii mei, după cei care-mi dau pâinea şi apa, lâna şi inul, uleiul şi băutura!” (Osea 2:5). Cu alte cuvinte, nu primesc ceea ce vreau acasă, așa că voi căuta un bărbat care îmi va da ceea ce vreau. Ea era genul de femeie care lua ceea ce îi oferea soțul ei și folosea pentru a atrage și a plăcea altor bărbați (Osea 2:8; vezi Iacov 4:3). Era genul de femeie care dădea altor bărbați credit pentru tot ceea ce soțul ei făcuse pentru ea (Osea 2:12). Ea era genul de femeie nedemnă de un bărbat bun

Și totuși, el a iubit-o. Osea a ales-o, a căutat-o, a cumpărat-o și a iubit-o. „Mi-am cumpărat-o cu cincisprezece şecheli de argint şi cu un homer şi un letek de orz. Apoi i-am zis: «Vei rămâne la mine multe zile. Nu te vei mai prostitua şi nu vei mai fi cu nici un alt bărbat. În tot acest timp, nici eu nu mă voi apropia de tine»”. (Osea 3:2-3). Poți să auzi predica pe care a pregătit-o Dumnezeu? Israel, lasă-mă să-ți arăt cine ești cu adevărat – și lasă-mă să-ți arăt cine sunt Eu cu adevărat. Dacă nu ar fi fost devotamentul lui Osea, căsnicia lor, ca atâtea alte căsnicii, ar fi predicat doar mondenitatea, egoismul și înstrăinarea. Poate că ar fi zugrăvit bine Israelul păcătos, dar ar fi fost un graffiti peste dragostea lui Dumnezeu.

Dragostea neîncetată a unui soț credincios, însă, a transformat-o pe desfrânată într-o emblemă a milei, iar căsătoria lor într-un miracol al harului.

Un text de Marshall Segal pentru Desiring God