Nu, nu biserica a creat Biblia

Dacă ajungi la un curs introductiv despre religiile lumii la o universitate din apropiere, ai mari șanse să auzi o versiune a acestui discurs. Biserica Catolică a creat Biblia pentru a controla oamenii. Biblia așa cum o știm nu a existat până în timpul domniei lui Constantin. Biserica a decis ce aparține Bibliei în Conciliul de la Niceea.

Însă potrivit specialiștilor în Noul Testament, Michael Kruger, care a studiat la Universitatea Edinburgh și Don Carson, care a studiat la Universitatea Cambridge, dovezile istorice nu susțin această ipoteză. Cărțile Noului Testament au fost scrise în primul secol și au fost folosite la scară largă de biserica primară încă din secolul al doilea. Kruger și Carson explică de ce ei nu cred că autoritatea Bibliei vine din cauza vreunei decizii omenești.

Michael Kruger: Una dintre concepțiile greșite care circulă este că Biblia este rezultatul unei acțiuni bisericești, că biserica a creat într-o măsură Biblia. Astfel, biserica este, într-un fel, deasupra Bibliei. Aceasta idee este larg răspândită și are o mulțime de manifestări diferite. Una, pe care o aud adesea, este că Biblia a fost creată la un conciliu bisericesc. De obicei, este menționat Conciliul de la Niceea din secolul al IV-lea d.Hr., iar figura lui Constantin este așezată acolo ca o persoană care își duce planul la îndeplinire din umbră.

Astfel, se presupune că el manipulează lucrurile, creând Biblia dorită de el și prima versiune a acesteia asupra căreia toți au căzut de acord. Astfel, dintr-o dată, Biblia ca rezultat al deciziilor oamenilor din secolul al IV-lea este privită ca o invenție umană. Este în totalitate un accident al istoriei, ceva pe care nu te poți bizui, deoarece este o unealtă politică. O astfel de idee se vehiculează adesea.

Însă această versiune are câteva probleme. Una dintre ele, la nivel factual, este aceea că în Conciliul de la Niceea nu a fost discutat deloc canonul Noului Testament, ci a fost centrat pe problema cristologiei și articulării divinității lui Isus. Cealaltă greșeală este ideea că până în secolul al IV-lea, creștinii nu au hotărât ce cărți conțineau Bibliile lor.

Canonul a apărut în secolul al doilea d.Hr., astfel ideea sus menționată nu este sincronizată cu cronologia. Creștinii aveau Biblii cu mult înaintea Conciliului, nu numai Vechiul Testament, ci și o colecție a cărților Noului Testament care erau folosite de foarte timpuriu. Da, bineînțeles, unele dintre ele aveau nevoie de rafinare și solidificare. Însă nucleul exista cu mult înaintea vreunui vot sau conciliu bisericesc.

Este important ca oamenii să își amintească că Biblia nu a fost creată de oameni, ci a fost prezentată organic trupului bisericii și a fost recunoscută datorită autorității cu care a fost investită.

Don Carson: Dacă pui întrebarea într-un mod puțin diferit: “Biserica a creat Biblia sau Biblia a creat biserica?”, poți avea un răspuns în care ambele sunt adevărate, deși tot ceea ce a spus Michael este foarte adevărat.

Biblia îndrăznește să vorbească despre apostoli și proroci ca fiind temelia Evangheliei. Acest lucru nu înseamnă că ei au inventat-o, au creat-o sau că au scris manuscrisele dintr-o dată, ci ei au fost desemnați de Dumnezeu, mediatori instituiți de Cristos ale acestei revelații timpurii, care s-a solidificat în textele de inspirație divină, date de Însuși Dumnezeu.

În această privință, apostolii și liderii apostolici au contribuit, prin harul lui Dumnezeu, la alcătuirea unor documente care sunt pline de autoritate. Având în vedere că toate acestea se întâmplau în primul secol, a ne imagina că biserica va crea sau autoriza documentele în secolul al patrulea contrazice toți pilonii cronologici pe care i-a enumerat Michael.

Astfel, depinde cărui grup le răspunzi. Dacă le răspunzi musulmanilor care sunt influențați de gândirea liberală creștină, atunci răspunsul dat de Michael este în totalitate corect. Însă, dacă le răspunzi musulmanilor care spun că, în cazul lor, Biblia a luat ființă prin simpla dictare (Dumnezeu a dictat conținutul Coranului, iar Mohammed l-a memorat, apoi l-a dictat adepților săi) – contrar acestora, noi insistăm că Dumnezeu a lucrat în istorie, timp și spațiu prin experiențe, crez și convingeri, prin lucrarea Duhului Sfânt în viețile apostolilor și prin lucrarea acestora.

Este o revelație mediată istoric de Dumnezeu, care este, fără îndoială, în totalitate și cu autoritate inspirată verbal de Dumnezeu. Într-un anumit sens, este important să spunem că Scriptura canonică izvorăște din lucrarea Duhului Sfânt prin acei martori aleși de Dumnezeu, chiar dacă suntem grabnici să susținem tot ceea ce a spus Michael.

Michael Kruger: Am putea adăuga un set întreg de straturi, dacă ne gândim la relația dintre biserică și Biblie. O parte din concepția care există în mințile oamenilor este că aceste documente scrise în primul secol au fost un fel de sfaturi prietenoase pentru biserică. Doar în secolul al patrulea biserica a decis: “Acestea sunt niște cărți foarte bune. Ar fi bine să le incorporăm în Scriptură și să le umplem de autoritate.”

Trebuie să reanalizăm această ipoteză. Dacă ne uităm la autorii Noului Testament, în special la apostoli și la Pavel, care se identifică explicit ca fiind apostoli, observăm un simțământ de autoritate reală în scrierile lor. Sunt conștienți că nu scriu scrisori obișnuite care vor dobândi statut scriptural în timp. Pavel era conștient că vorbește cu autoritatea lui Cristos chiar atunci, iar destinatarii îi recunoșteau această autoritate.

Atunci când punem întrebarea provenienței autorității, răspunsul nu poate fi un vot sau un conciliu bisericesc de mai târziu. Autoritatea documentelor este implicită. Cred că aceste două fațete ale problemei pot completa discuția despre biserică versus Biblie.

Don Carson: Este de folos să ne amintim de cuvintele apostolului de la sfârșitul capitolului 1 Corinteni 14: “Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înțeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.”

Michael Kruger, Don Carson – The Gospel Coalition