Ne lăsăm purtați de valul Crăciunului – Războiul subtil din celebrarea noastră

Nu sunt vreun soi de Scrooge; îmi place această sărbătoare și-mi plac și unele dintre lucrurile mărunte pe care le practicăm, deși au foarte puțin de-a face cu nașterea lui Isus. Nu sunt tipul de om care să spună „Crăciunul este o sărbătoare păgână”. Dar trebuie să știm cu ce ne confruntăm în acest sezon. Aproape fiecare reclamă, emisiune și film clasic ne promite o realitate falsă. Aceste lucruri ne spun că ne vom aduna toți ca o familie, ne vom îmbrățișa în grup în timp ce se taie friptura și vom încheia râzând cu toții într-o veselie pură. Există o anumită senzație în această perioadă a anului, care ne place tuturor.

Pe măsură ce începem să sărbătorim Crăciunul din ce în ce mai devreme, purtând pulovere tematice din noiembrie, ar trebui să ne și întrebăm: ce ne dorim cu adevărat de la acest sezon? În ce ne punem speranța și ce face sezonul să fie plin de bucurie? De ce e perioada Crăciunului răspunsul la ceea ce noi ne dorim să avem? Alte o mie de răspunsuri concurează subtil (sau fățiș) cu acesta: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat” (Isaia 9:6).

Bătălia noastră este să trecem peste tot comercialismul și consumerismul și să-L experimentăm cu adevărat pe Isus Hristos, Mântuitorul nostru, care a venit – și care va veni din nou.

Mai puțin veseli decât am spera

Când ne abatem de la semnificația reală a Crăciunului și căutăm o altă „veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul” (Luca 2:10), tânjim după ceva ce nu se va întâmpla niciodată. De ce? Pentru că trăim într-o lume căzută.

În tine ceva nu a mers bine. În mine ceva nu a mers bine. Ceva nu a mers bine în Cosmos. Ceva este stricat. Această despărțire dintre Dumnezeu și omenire a dus la o ruptură care s-a revărsat în sistemele pe care le-am construit, în guvernele pe care le conducem, în afacerile pe care le avem și în familiile pe care le creștem. Nu avem putere să ne salvăm. Mai mult decât atât, nicio putere sau educație nu va aduce pacea pe pământ (sau în familiile noastre extinse).

Adevăratul mesaj al Crăciunului nu se ascunde de această realitate, ci este chiar ceea ce îl face de neînlocuit. Bucuria de Crăciun, nădejdea creștină este în pruncul dăruit nouă în dragoste (Ioan 3:16), Cel ce va fi numit „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6). Un Sfetnic minunat pentru cei care suferă și s-au rătăcit. Un Dumnezeu perfect capabil să-și răscumpere poporul de păcatul trecut, prezent și viitor. Un Tată Veșnic – nu pentru a înlocui prima persoană a Treimii – ci pentru a reprezenta grija Sa părintească pentru poporul Său. Prințul păcii, Cel care va înceta războiul și va face ceea ce niciun guvern, tratat sau președinte nu va putea: ne va împăca cu Însuși Dumnezeu.

Pentru a nu pierde semnificația nașterii lui Isus în umbra gălăgiei din acest sezon, trebuie să reflectăm serios la această veste îmbucurătoare dată tuturor celor din această lume zdrobită. S-ar putea să pară paradoxal să ne luăm în considerare căderea în „cea mai minunată perioadă a anului”. Dar, în loc să ne lăsăm distrași de lumini, beteală și brazi – lucruri care nu sunt rele în sine – ar trebui să luăm în considerare realitatea păcatului și să ne amintim motivul pentru care avem nevoie de un Mântuitor, să stăm – în acest sens – în întuneric ca să ne putem minunea că Lumina cerului a coborât pe pământ.

Să ne corectăm, deci, anticiparea

Așadar, pentru a-L ține pe Hristos în centrul Crăciunul nostru, trebuie să cugetăm la veștile rele deoarece ele fac vestea cea bună minunată. Dar nu ar trebui să ne oprim aici, ci ar trebui să ne reamintim ce anume așteptăm.

Pentru întreaga noastră societate, acest sezon de vacanță este construit pe anticipare. Începem să ne împodobim casele și străzile, punem bradul, punem cadouri sub brad și le facem pe toate așteptând ziua de Crăciun. Dar anticiparea creștină constă în credința că același Dumnezeu care a promis că Isus avea să vină pentru prima dată, să Își câștige și salveze poporul, a promis că Isus se va întoarce într-o zi ca să îi aducă acasă. Sărbătorim deci primul Crăciun pentru că știm că urmează o a doua venire.

Mântuitorul nostru va veni din nou pentru a judeca pe cei vii și pe cei morți, pentru a face toate lucrurile noi. Când se va întoarce, Hristos va transforma inimile și, în cele din urmă, această lume. Într-un final și în mod complet El va reabilita ceea ce a fost pierdut. Vestea că Cel ce a fost zămislit în pântecele Mariei, apoi a fost culcat în leagănul din iesle, iar mai apoi a părăsit mormântul ar trebui să ne umple inimile de bucurie dintr-un motiv simplu: El va reveni. Dumnezeu a spus odată că va veni și a venit. El a spus că Își va da viața pentru poporul Său și o va lua din nou (Ioan 10:14–18) și a făcut-o. El a spus că se va întoarce și așa va fi (Ioan 14:1–3). Sărbătorim astăzi ziua nașterii lui Hristos știind că într-o zi vom sărbători față în față cu El.

În primul Advent, Isus vine ca un prunc într-o iesle pentru a-și inaugura Împărăția. Când Hristos se va întoarce a doua oară, El va desăvârși acea Împărăție. Hristos nu va mai veni ca un prunc care trebuie înfășat, ci ca un Împărat din gura căruia iese o sabie ascuțită (Apocalipsa 19:15–16).

În râul neobosit al comercialismului și consumerismului din acest sezon de Crăciun, în agitația cumpărăturilor, călătoriilor și întâlnirilor, trebuie să aruncăm o ancoră. Și cred că această ancoră este în esență practica Adventului. Acest sezon creștin tradițional ne cheamă să reflectăm asupra frângerii inimii noastre și a acestei lumi și să privim înainte spre ziua în care toată această frângere va fi eradicată odată pentru totdeauna la întoarcerea Lui.

Și acesta este adevăratul (și subtilul) război de Crăciun. Nu este vreo dezbatere despre corectitudinea politică, ci este un efort țintuit de a ne bucura din plin de acest sezon – în loc să fim „furați” de beteală și cadouri. În loc să ne lăsăm purtați de valul Crăciunului, învățăm să ne bucurăm cu adevărat de Prunc.

Matt Chandler, DesiringGod

Sursa foto: Jonathan Borba on Unsplash