Mulțumim, Maiestate

Vor fi multe milioane de cuvinte scrise despre Regină în următoarele zile. Multe au fost pregătite dinainte. Pe vremea când lucram pentru o agenție de presă, Press Association, acum 20 de ani, o serie de articole erau restricționate și ținute strict-secrete, gata să fie publicate la moartea Reginei. Cuvintele pe care le-am scris nu au fost pregătite dinainte și nu sunt atent studiate.

Însă oricât de elocvent ar fi, niciun elogiu nu ar descrie-o mai bine decât titlul acelei cărți. Deși era regină, Maiestatea Sa a știut întotdeauna că are un Suveran, că o iubea, că a murit pentru ea, că a iertat-o și că a chemat-o să slujească cu dragoste în schimb. Deși a fost regină, se vedea pe sine, în primul rând, ca o supusă a Marelui Rege. “Miliarde de oameni urmează învățăturile lui Cristos și găsesc în El lumina călăuzitoare pentru viețile lor”, a declarat ea. “Eu sunt una dintre ei”.

Aceste cuvinte sunt preluate din discursul ținut în ziua de Crăciun, primul care a fost difuzat la radio, în 1952. În prezent, discursurile ei sunt vizionate de milioane de oameni din tot Commonwealth-ul. Acestea au fost oportunitățile ei, atât cât i-a permis poziția ei constituțională, să vorbească despre credința ei și să își încurajeze supușii să Îl aibă în vedere pe Cristos.

Când am alcătuit o carte pentru copii despre credința Reginei, cu ocazia Jubileului de Platină, am observat cât de des vorbea despre Isus. În 2012, ne reamintea că “aceasta este perioada anului în care ne aducem aminte că Dumnezeu și-a trimis Fiul să slujească, nu să fie slujit”, să ne salveze și să ne ofere un exemplu. Ea a urmat acest exemplu. În zilele noastre, când datoria nu mai este la modă, iar idealul generației noastre este “a fi adevărat cu tine însuți”, ea a mărșăluit hotărâtă pe un altfel de ritm. Viața ei a fost o viață de slujire, nu de auto-realizare.

Maiestatea Sa a întâlnit milioane de oameni, însă în toate peliculele existente pe care le vom viziona în următoarele zile, vom observa cum acordă întotdeauna atenție persoanei din fața ei. Nu părea să se grăbească să treacă la următoarea persoană. Nu părea să conteze dacă interlocutorul ei era un președinte sau un cerșetor. Ar fi putut să se bucure de bogăția și statutul oferit de poziția ei. Însă, ea a trăit o viață în care și-a făcut datoria, în interesul celorlalți, tratându-i cu demnitate pe fiecare, indiferent de statut.

În toate teritoriile guvernate de Regină, nicio persoană sub 70 de ani nu a cunoscut vreun alt monarh. Natura acestei lumi este mereu schimbătoare și adeseori incertă. Însă ea a fost un punct fix. Regina a fost mereu o parte a vieții, rareori în centrul conștient, însă mereu prezentă. A făcut legătura cu trecutul nostru. A trecut prin Blitzul Londrei din Al Doilea Război Mondial, primul prim-ministru din timpul domniei ei a fost Winston Churchill, iar mama ei s-a născut în era victoriană. Totul se schimbă, însă, în multe aspecte, ea nu s-a schimbat. Până ieri.

Acesta este motivul pentru care, deși avea 96 de ani, moartea ei este un șoc. Știam că va muri într-o zi. Ceva în noi își dorește permanență, securitatea a ceva ce nu se schimbă, a unei stânci pe care poți să te sprijini și care nu se va muta. Regina nu putea rămâne neschimbătoare pentru totdeauna, însă piciorul ei stătea pe o Stâncă neschimbătoare.

Cine știe care va fi viitorul monarhiei? Mulți au iubit-o mai mult pe Elisabeta a II-a decât instituția în sine. În timp ce pentru mulți monarhia este un anacronism – și poate au dreptate – merită să ne amintim că noi, creștinii, trăim într-o monarhie absolută.

În măsura în care Regina a fost bună, cu o inimă slujitoare și persistentă, ne-a arătat ce binecuvântare este să trăiești sub domnia unui rege bun. Ne-a îndreptat către adevărul că omenirea a fost creată să trăiască sub domnia unui Rege atotputernic, atotștiutor, întotdeauna iubitor, care nu este influențat de sondaje de opinie, care nu depinde de alegeri și de opinia majorității (la fel cum a fost Regina). Oamenii sunt cei mai fericiți sub domnia unui Rege perfect.

După cum știa Regina, un astfel de lider nu se găsește în această lume. Însă va veni într-o zi, pe nori.

Un comentator BBC mi-a reamintit de una dintre cele mai ciudate prietenii ale ultimei jumătăți de secol: cea dintre Regina Elisabeta și Billy Graham. Mediul, cultura, clasa socială și chemarea fiecăruia nu ar fi putut fi mai diferite. Și totuși, fiecare se bucura de compania celuilalt (în ciuda unor obiecții din partea stabilimentului anglican) atunci când Graham venea în Marea Britanie pentru cruciadele sale evanghelistice, Regina îl invita mereu în vizită să predice și să rămână la cină pentru a discuta vreun pasaj biblic. În autobiografia sa, “Așa cum sunt”, Billy Graham își amintește o astfel de cină, în care i-a mărturisit că nu știa ce pasaj să aleagă, inițial dorind să vorbească despre vindecarea omului de la scăldătoarea din Betesda, din Ioan 5. “Ochii ei”, scrie Graham, “au strălucit și a rostit cu entuziasm… ‘Mi-ar fi plăcut să vorbești despre asta!’, a exclamat ea. ‘Este povestea mea preferată.’” Este greu să ne imaginăm doi oameni mai diferiți – un olog de 38 de ani, care nu are pe nimeni să-l ajute și o regină, cu o mulțime de servitori. Ologul avea nevoie să audă cuvintele de salvare ale Domnului Isus, la fel și Regina.

Mulțumim, Maiestate, pentru anii de slujire. Mulțumim, Maiestate, pentru că ne-ați reamintit că există un Rege mai mare. Mulțumim, Maiestate, pentru căile în care ni l-ați arătat pe Isus.

Carl Laferton, The Gospel Coalition

Sursa foto: Britannica