Nu râdeți! „Drepturile mașinilor” au susținători în poziții înalte. Un articol recent al lui Hutan Ashrafian, publicat în foarte respectata revistă științifică Nature, este un astfel exemplu. Ashrafian dorește redactarea unei carte de protecție – „echivalentă cu cea a Declarației Universale a Drepturilor Omului a Organizației Națiunilor Unite” – care să protejeze mașinile cu inteligență artificială:

„Omenirea ajunge la orizontul nașterii unei noi rase inteligente. Faptul că această inteligență este sau nu «artificială» nu înlătură problema că noua populație digitală va merita demnitate morală și drepturi, precum și o nouă lege care să o protejeze.”

Răspunsul meu la această întrebare este simplu. Mașinile nu au nici demnitate și nici drepturi, lucruri care aparțin exclusiv sferei umane. În plus, dispozitivele cu inteligență artificială doar ar imita capacitatea de a experimenta senzații. În calitate de obiecte inanimate, dispozitivele cu inteligență artificială nu ar putea fi „rănite” (spre deosebire de a fi deteriorate) mai mult decât un prăjitor de pâine. Chiar dacă mașinăriile ar fi construite cu celule sau ADN uman, nu vor fi niciodată ființe biologice cu totul.

Apărarea drepturilor mașinilor este în mod subversiv reducționistă. Acesta diminuează în mod direct sensul și valoarea unică a vieții umane. De exemplu, bioeticianul utilitarist Peter Singer și cercetătoarea Agata Sagan insistă asupra faptului că roboții cu inteligență artificială ar putea risca într-o zi să devină victimele opresiunii umane:

„În prezent, roboții sunt simple obiecte de proprietate. Dar ce se va întâmpla dacă vor deveni suficient de complecși pentru a avea sentimente? La urma urmei, nu este creierul uman doar o mașină foarte complexă? […] Dezvoltarea unui robot conștient care nu ar fi perceput pe scară largă ca un membru al comunității noastre morale ar putea, prin urmare, să conducă la rele tratamente pe scară largă.”

Dacă creierul este cu adevărat o mașină, atunci orice mașină gânditoare merită aceleași drepturi pe care le posedă un creier funcțional. Dar creierul uman – și, mai ales, mintea – este mult mai mult decât un computer organic complex. După cum a spus medicul și bioeticianul William Hurlbut, „Conștiința umană nu este compusă din simple calcule. E întemeiată pe prezența noastră fizică deplină și este intim angajată cu aparatul neuronal asociat cu sentimentele și acțiunea”. Cu alte cuvinte, gândirea umană rezultă dintr-o interacțiune complexă între rațiune, emoție, analiză abstractă, experiență, amintiri, educație, motivație inconștientă, chimie a corpului și așa mai departe. Acest lucru nu poate fi niciodată valabil pentru roboții cu inteligență artificială. Chiar dacă o mașină de inteligență artificială ar atinge capacități de procesare nelimitate, ea nu ar fi sensibilă, ci doar un hipercalculator.

Mai exact, suntem ființe morale prin natura noastră. Computerele cu inteligență artificială nu ar avea astfel de caracteristici inerente. Oamenii au liber arbitru. În siliciu și sub 0 și 1 din programarea software-ului lor, roboții IA sunt sclavii nepăsători ai algoritmilor lor. Mai există și componenta spirituală: existența unui suflet uman poate fi o problemă controversată în aceste timpuri, dar indiferent dacă fiecare dintre noi are unul, o mașină fabricată cu siguranță nu ar avea așa ceva.

Nimic din toate acestea nu contează pentru Singer și Sagan. Ei cred că va veni o vreme când roboții vor fi considerați persoane egale cu noi:

„Dar dacă robotul a fost proiectat pentru a avea capacități asemănătoare celor umane, care ar putea da naștere, întâmplător, la conștiință, am avea un motiv întemeiat să credem că acest robot este într-adevăr conștient. În acel moment, ar începe mișcarea pentru drepturile roboților.”

Deja a început, dar să sperăm că nu va duce nicăieri. Există o ierarhie a valorii morale, iar oamenii se află în vârful ei. Chiar și dușmanii excepționalismului uman înțeleg acest lucru, motiv pentru care caută întotdeauna capacități analoge la entități inferioare – fie că este vorba de animale sau de computere/roboți cu inteligență artificială – ca mijloc de a le aduce pe acestea pe o poziție de egalitate morală cu noi.

Consecința principală a creării unei astfel de false echivalențe morale – poate chiar scopul ei – este diminuarea importanței fundamentale a ființei umane. Nu este o coincidență faptul că unii dintre intelectualii care vorbesc cu elocvență despre conferirea statutului de persoană mașinilor susțin, de asemenea, deposedarea de acest statut pentru unele ființe umane. Dacă vom accepta vreodată că mașinăriile „sunt și ele oameni”, valoarea noastră ar înceta să mai fie considerată intrinsecă sau unică. Ființele umane ar fi la fel ca alte entități care posedă un dram de „capacitate de procesare”. Acesta nu este un act de respect și de înnobilare a unor ființe inferioare, ci este o lipsă de respect față de ființele umane.

Un text de Wesley J. Smith pentru First Things