Mai mult decât biruitor

Întrebarea nu apare întotdeauna atât de clar. Prezența ei este resimțită nu doar prin întrebarea „ce-ar fi dacă”, ci și prin mii de variații ale unei neliniști vagi, ale unei presiuni fără nume. O durere mică, dar ciudată, sugerează ceva mai rău. O amintire a tragediei se furișează în mintea noastră, amenințând prezentul. Pentru mine, neliniștea poate apărea atunci când îmi privesc soția și fiii plecând cu mașina până în oraș, în timp ce zgomotul produs de un accident de mașină răsună undeva în mintea mea.

Oricât de teribil ar fi acest „dacă”, în spatele lui se ascunde o întrebare mai profundă și mai disperată care, dacă rămâne fără răspuns, multiplică puterea fricii. Întrebarea nu este pur și simplu „dacă se întâmpla ce este mai rău?”, ci „Dacă se întâmplă ce e mai rău, va rămâne la fel dragostea mea pentru Cristos?” 

Voi rămâne aproape de El? Voi continua să am încredere în El? Sau voi cădea doar pentru a descoperi că pământul de sub mine a dispărut?

„Chiar dacă astăzi aduce durere, iar mâine o calamitate, ambele contexte sunt permise de Dumnezeu pentru binele vostru.”

Apostolul Pavel analizează cu atenție întrebarea aceasta în Romani 8:35: „Cine ne va despărți de dragostea lui Cristos?”. Știm la un anumit nivel că răspunsul este „nimeni”. Dar Pavel vrea ca noi să facem mai mult decât să știm la un anumit nivel. Vrea să spunem împreună cu el: „Sunt sigur …” (Romani 8:38). El vrea să smulgă cel mai ascuțit ghimpe din durerea noastră, asigurându-ne că nicio calamitate, nicio trădare, nicio boală, nicio calomnie, niciun înger, niciun demon și nicio teroare a morții „nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu în Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 8:39).

Pavel știe că o încredere ca a lui nu vine din negarea sau ignorarea temerilor noastre secrete, ci din înfruntarea lor în Cristos. Și astfel, înainte de a-și da răspunsul, ne lasă să zăbovim într-o lume mai întunecată.

Numeroșii noștri inamici 

„Cine ne va despărți de dragostea lui Cristos?” este provocarea finală și culminantă a lui Pavel, într-un șir de întrebări retorice care încep în Romani 8:31:

„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră?” (Romani 8:31)

„Cine va aduce vreo acuzație împotriva aleșilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:33)

„Cine să condamne?” (Romani 8:34).

Dar, spre deosebire de celelalte întrebări, el nu răspunde imediat la „Cine ne va despărți?”. Îl lasă pe Goliat să fie batjocoritor înainte de a-și ridica praștia.

„Imaginați-vă cel mai rău scenariu posibil”, spune el, de fapt. Imaginează-ți necazul, strâmtorarea și persecuția, foametea și goliciunea, primejdia și sabia (Romani 8:35). Imaginați-vă accidente de mașină și cancer, martiriu și boala care te ține pe un pat de suferință. Imaginează-ți cea mai mare trădare din partea celui mai iubit om. Imaginați-vă „să fiți uciși toată ziua”, să fiți „priviți ca niște oi care urmează să fie sacrificate” (Romani 8:36).

Cele șapte amenințări din versetul 35 sunt ample și profunde. Orice problemă sau durere am experimenta personal, Pavel o anticipează aici. Dacă necazul zdrobitor de suflet ar fi soarta noastră sau suferința dincolo de puterea noastră de a o îndura; dacă am simți durerea foametei sau cea a goliciunii, nu am întâmpina ceva la care  Pavel să nu se fi gândit deja.

Așadar, oricât de mult am ezita, cuvintele lui Pavel ne provoacă să ne confruntăm cu cel mai de temut „dacă”. Gândiți-vă la cele mai întunecate temeri ale voastre. Lăsați coșmarurile voastre să prindă viață pentru o clipă. Dacă se întâmplă ce e mai rău? Va mai rezista atunci dragostea mea pentru Cristos? Sau sabia care îți lovește inima te va smulge din Mâna Lui?

Cuceritori neobișnuiți

Din nou, cunoaștem răspunsul lui Pavel. După ce l-a lăsat pe Goliat să-și spună cuvântul, el își încheie fanfaronada cu această piatră: „Nu, în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37). Nu. Nu aveți decât să ne chinuiți, să ne vânați, să ne asupriți sau chiar să ne măcelăriți ca pe niște oi. Chiar dacă suntem uciși, nu suntem cuceriți. Suntem „mai mult decât biruitori”.

Tânjesc după o astfel de sfidare. Tânjesc să mă uit la cele mai rele „dacă”-uri ale mele și să spun împreună cu imnu: 

„Nu faimă pământească și comori,

Dezastre, dispreț și durere pot veni.

În slujba Ta, durerea este plăcere;

Prin favorul Tău, pierderea este un câștig.” (trad. n.)

Dar simt, de asemenea, cât de departe se poate îndepărta această sfidare de inima mea.

„Mai mult decât biruitori” poate fi emoționant de cântat duminica dimineața sau de spus în vremuri de pace, dar când îmi imaginez cât de întunecată ar putea fi viața, mă pot clătina. Trebuie să îl întreb din nou pe Pavel: „De unde vine această încredere neclintită a ta?”.

„Fii atent”, spune el. Continuă să asculți.

„Suntem mai mult decât biruitori”, scrie el, „prin Cel care ne-a iubit” (Romani 8:37). Observați timpul trecut: „iubit”. Pentru Pavel, puterea iubirii prezente a lui Dumnezeu, indiferent cât de dureros este momentul prezent, poate fi înțeleasă doar prin amintirea nemiloasă a iubirii pe care El a arătat-o în trecut. El ne-a iubit și, prin urmare, ne va iubi, orice s-ar întâmpla.