Mai ”legalist” decât Domnul Isus?

”Nu știu alții cum sînt”, vorba clasicului, eu vorbesc numai în dreptul meu: eu trebuie să fiu mai ”legalist” decât Isus! Nu am încotro! Pentru că Dânsul este Dumnezeu deplin și Om deplin, iar eu sunt numai om și sunt încă în carne păcătoasă. El a fost întru totul la fel ca și noi, dar fără păcat; noi avem nădejdea că vom deveni asemenea Lui, sfințiți fiind de păcat, dar numai în noua creație, în noul trup, în conformitate cu 1 Corinteni 15.

În ”umblarea mea prin lume” mă ajută decizia de fi mai strict cu mine decît va fi fost Domnul cu Sine. Spre exemplu, Domnul Isus a luat masa cu vameșii și curvele, eu aș lua masa numai cu valutiștii și cu vameșii. De ce? Pentru că sînt un om slab. Domnul Isus a acceptat să fie spălat pe picioare de o femeie, care L-a șters cu părul ei bogat. Eu n-aș putea celebra un asemenea act de slujire, pentru că sînt un om slab. Domnul Isus a mîncat și a băut cu oamenii căzuți, eu n-aș putea sta în compania dependenților de droguri prea multă vreme, pentru că sînt un om slab. Sînt ușor de contaminat și cad în categoria celor care pot confirma faptul că prieteniile rele strică obiceiurile bune. Sînt foarte multe situații în care îmi imaginez că Mîntuitorul meu ar rezista la tentații, fiind Sfînt și cu totul fără păcat. Sînt mult mai multe situații în care nu mă pot imagina fără să suport greutatea ispitelor de tot felul, chiar fără să fi căzut în păcat, dar cu sufletul primejduit deja.

În mine văd două forțe care trag potrivnic una față de cealaltă, așa cum spunea Apostolul Pavel: ”binele pe care vreau să-l fac nu-l fac și răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” Sau în altă parte: ”mă port aspru cu trupul meu… ”.

Rigoarea, disciplina, sobrietatea, abstinența, rînduiala sînt trăsături de caracter care stau bine unui urmaș al lui Cristos, iar înfrînarea poftelor este parte din Roada Duhului Sfînt. În toată istoria creștinismului, de la patrologia timpurie pînă la sfinții contemporani ai închisorilor, calea sfințeniei a fost mai degrabă presărată cu înfrînări și restricții decît cu dedulcire și confort.

Am sperat că, odată cu înaintarea în vîrstă, îmi va fi mai ușor, și acolo unde ar fi trebuit să fiu mai aspru cu mine în tinerețe, acum, la bătrînețe, îmi voi permite să fiu mai relaxat. Nicidecum! Am observat că tocmai în acele domenii în care am fost slab în tinerețe, acum îmi este și mai greu să pun stavilă pornirilor. Dacă înainte eram ispitit cu episoade de mînie, acum, mai ales după slăbirea nervilor prin multiplele traume fizice, barajul crapă. Irascibilitatea devine mînie; lipsa de măsură devine lăcomie; slobozenia la gură poate deveni logoree; lipsa de înfrînare poate deveni indecență, lipsa de ocupație poate deveni lenevire; lipsa bucuriei poate deveni acreală; lipsa de empatie se poate transforma în cruzime. De ce? Pentru că odată cu înaintarea în vîrstă se întîmplă două lucruri: anumite defecte pe care nu le-am curățat la vreme cresc în neorînduială și se amplifică, precum crengile copacilor neîngrijiți și apoi, în al doilea rînd, odată cu trecerea timpului, frîiele ni se uzează, putrezesc și se rup. Fiara dinăuntru a inimii lipsite de disciplină scapă și își face de cap.

De aceea, în loc să întîlnim bătrîni mulțumiți, patriarhali, sereni, ne înconjoară tot mai mulți vîrstnici acriți, frustrați, irascibili pînă la agresivitate, morocănoși și ursuzi.

Auto-frustrarea și restrîngerea libertăților din propria inițiativă, îngustarea căilor de bună voie, ne dăruiește mai multă bucurie și un sentiment mai puternic de libertate, decît pășirea nesigură în spații ale nonconformismelor pururi negociabile, pe care le proiectăm asupra unui comportament cristic imaginat și reprezentat în culori roz-bombon de unii care doresc mai degrabă un creștinism mai ușor de purtat, decît o cruce asumată în fiecare zi, după invitația Domnului: ”dacă voiește cineva a Mă urma, să își ia crucea în fiecare zi … ”. Parte din această ”cruce” înseamnă și respectarea unor limite autoimpuse, din pricina faptului că ne știm alunecoasa natură umană, cum spune profetul: ”inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea!”

Putem să reconstruim comportamentul Domnului Isus din imaginație și din folcloristica teologică sau putem să citim Evangheliile cu atenție și să contrabalansăm portretul, amintindu-ne că Același Cristos a postit, Același Isus S-a rugat noaptea, Același Mîntuitor S-a retras și a practicat disciplina secluziunii.

Mi se pare dezechilibrată perspectiva în care Îl vedem pe Isus Cristos doar la bairame și petreceri, chermeze și serbări cîmpenești, fără a-L urma și în pustie, în munte sigur ca să se roage, pe malul mării ca să mediteze, în singurătate. Este strîmb Să Îl admirăm pe Isus Revoluționarul, Relevantul, Nonconformistul și să Îl uităm pe Domnul Cel ce S-a făcut ca un rob, Cel care S-a dezbrăcat de Sine Însuși și S-a făcut ascultător și încă pînă la moarte, Cel care a spus că nu va trece nicio iotă din Lege și a împlinit-o pe cruce. Nu zic nu! Să fim liberi cu alții ca Isus, dar la fel de aspri cu noi înșine precum El a fost.

Marius Cruceru pentru Edictum Dei