Mai există speranță pentru Generația Z?

Platon a consemnat această discuție dintre Socrate și elevul său Phaedrus în jurul anului 370 î.Hr. și noi am continuat conversația lor despre fiecare nou mediu în ultimii 2.392 de ani. În varianta din 2022, ne smulgem părul din cap și ne întrebăm: Va naște era digitală oamenii-zei inteligenți pe care i-am prezis sau oamenii-robot fără suflet de care ne temem?

Unii autori susțin că, din punct de vedere statistic, a mânca un cartof în fiecare zi este mai rău pentru creier decât social media, în ciuda unei multitudini de studii care conchid că social media afectează inteligența socială și emoțională și crește anxietatea și depresia. Un nou studiu a urmărit tinerii care au folosit social media pe parcursul a trei ani, constatând că fiecare oră suplimentară petrecută pe social media a declanșat o creștere de 1 la sută a gradului de gravitate al anxietății.

Ei caracterizează Generația Z – cei născuți după 1995 – ca fiind cea mai incluzivă, diversă, respectuoasă, sensibilă, colaborativă și empatică dintre generații. Suferind de păcatele morale ale părinților lor, ei au „multe de învăța” de la bătrânii lor mai puțin luminați, care nu pot spera decât să li se „alăture în timp ce lucrează împreună pentru a construi un viitor mai bun în era digitală”.

Cercetarea respectivă include 120 de interviuri cu studenți și un sondaj suplimentar pe internet realizat pe 1000 de persoane. Autorii identifică tendința care influențează fiecare aspect al vieții generației Z, de la relații la religie și politică, explicând faptul că identitățile digitale sunt „delicate”, „amestecuri individuale complicate de atribute, rezultatul unei descoperiri atente și continue”. Acestea se pot schimba în mod constant pe măsură ce generația Z trece prin viață. Aproape toți studenții au articulat căutarea unui fel de identitate hiperdefinită, iar regula de aur pe care o urmează cu toții este aceea de a respecta întotdeauna identitățile celorlalți, căutarea identității fiind privită ca un lucru pozitiv.

De exemplu, Marcus este un bărbat creștin homosexual, ai cărui părinți s-au mutat din China în Marea Britanie când era tânăr. Prin intermediul internetului, a descoperit alte persoane care îi împărtășeau orientarea sexuală, a descoperit unele care îi împărtășeau credința puternică, a descoperit și multe persoane de origine asiatică. Toate aceste grupuri de nișă l-au încurajat să accepte o parte a identității sale. El a separat părțile individuale ale identității sale. Prietenii săi creștini nu au putut accepta stilul său de viață homosexual, în care el nu respecta etica sexuală creștină, deși se declara creștin.

Între timp, prietenii săi homosexuali nu-i puteau accepta convingerile creștine; astfel, el s-a fragmentat, remixând atât „creștinismul”, cât și „homosexualitatea” pentru a se potrivi cu sentimentul său particular despre ceea ce ar trebui să fie la nivel identitar. În cele din urmă, a descoperit un bărbat care, ca și el, era homosexual, creștin, imigrant chinez în Marea Britanie și care a confirmat toate ideile pe care Marcus și le-a creat singur despre sine și despre lume. Dar identitățile cu granulație fină sunt o muncă de „descoperire continuă” – Marcus ar putea în continuare să schimbe unul sau toate aspectele identității sale și să caute un grup complet nou de prieteni care să îi afirme noua identitate într-un alt colț al internetului.

Identitățile hiperindividualizate precum cea a lui Marcus sunt posibile doar prin conectivitatea globală a social media. Cei din generația Z petrec nouă ore pe zi pe ecrane, iar 4,5 dintre acestea pe rețelele sociale. Interacțiunea doar sau în mare parte prin intermediul unor comunități de nișă permite redefinirea tribală a cuvintelor și obiceiurilor – cum ar fi redefinirea a ceea ce învață creștinismul despre homosexualitate, de exemplu. Problema apare atunci când oameni din grupuri diferite încearcă să interacționeze, doar pentru a-și da seama că nu împărtășesc presupuneri comune de bază, cum ar fi ce este o femeie, o națiune sau Dumnezeu.

Lucrarea amintită recunoaște vag această problemă. Ea numește acest lucru „valori conflictuale” și explică faptul că aceast conept cuprinde dezacorduri plăcute și ușor de gestionat, cum ar fi tensiunea dintre prețuirea libertății de exprimare și prețuirea incluziunii. „Realități conflictuale” s-ar putea dovedi un epitet definit mai specific.

O persoană intervievată a descris confuzia ei cu privire la ce să facă în legătură cu o prietenă care întârzia mereu la întâlnirile cu ea. Ea a explicat că, deși dorea, desigur, să-i onoreze și să-i respecte identitatea, alegerile și stilul de viață unice – inclusiv întârzierea sa obișnuită –, era, de asemenea, frustrată de faptul că acest lucru era în conflict cu sentimentul ei că el nu-i respecta identitatea și preferințele ei în ceea ce privește punctualitatea.

Căutând să satisfacă cerințele idolatriei identitare, Lily s-a încolțit singură. Condiționarea ei socială în jurul identității nu o va lăsa să afirme că întârzierea este rea, dar raționalitatea ei înnăscută nu o va lăsa să uite că punctualitatea arată respect; ea trăiește într-o stare constantă de autocontradicție.

După un text de Elizabeth Bachman pentru First Things