Așa îi numea, cu mult timp în urmă, Ioan Gură de Aur. Nu știm de unde au plecat mai exact, pentru că „Răsărit” putea însemna Arabia, Persia sau Babilonul. Știm însă unde au ajuns: la Betleem, cetatea lui David. Ce resorturi interioare îi vor fi determinat să parcurgă o asemenea distanță? A fost oare această expediție aventura vieții lor? Entuziasmul lor, meticulozitatea documentării și tenacitatea exemplară sunt doar câteva dintre calități. Urmau calea stelelor, citind astfel taine ascunse de cei mulți, dar cu atât mai luminoase pentru cei puțini și informați.

Drumul n-a fost doar lung, ci și anevoios. După cum citim în Evanghelia după Matei (2.1-11), prima destinație a fost înșelătoare. Când au poposit în Ierusalim, Irod (cel Mare) i-a primit cu mărinimia unui suveran. Când însă a auzit care le este pricina, s-a tulburat împreună cu orașul întreg. Un (alt) împărat? Iudeea nu era de-acum a lui și a urmașilor lui? Mare freamăt a cuprins curțile domnești, iar sfetnicii făcură cercetări amănunțite. Într-adevăr, în Betleemul Iudeii, acolo urma – potrivit profețiilor – să se nască Mesia. Lui Irod îi mai rămâne doar o singură carte: viclenia. Se preface favorabil și-i roagă pe magi ca, după ce-L vor fi găsit pe Prunc, să-i dea de știre degrab. Și iată cum ipocrizia spirituală se naște efectiv de-odată cu Mântuitorul.

Magii pornesc mai departe, ajungând în cele din urmă la adevărata destinație: Betleemul. Aici își scot darurile (aur, smirnă și tămâie), se închină cu frunțile până la pământ și își primenesc sufletele. Tot aici, noaptea, Dumnezeu îi înștiințează să nu mai dea pe la Irod, ci să se întoarcă în țara lor pe altă parte. Misiune îndeplinită! Văzură Pruncul-Împărat și se plecară înaintea Lui. Inimile le erau transfigurate și înviorate. Ei, păgânii, iată-i la izvorul revelației, sorbind din apa cea cristalină a experienței duhovnicești.

Oare toate acestea nu anticipează ceva mai înalt, ce urma să vină prin Hristos și prin Biserica Lui? Ba da! Acești „strămoși ai Bisericii” anunțau în felul lor cum generațiile următoare vor gusta din ape mult mai limpezi și mai răcoritoare. Când lucrarea mesianică se va fi săvârșit, când Mântuitorul va muri și va învia, ba chiar se va înălța (din nou) la ceruri, Biserica va purta spre toate zările Vestea cea Bună. Credința creștină va ajunge pe toate meridianele, iar Hristos va fi proslăvit de generații la rând. Neamuri de tot felul se vor întoarce iar și iar la Prunc. Dar, în plin avânt, să nu-i uităm pe strămoșii noștri cei neevrei. Cândva, aproape neștiut, ei porneau la drum și soseau în cele din urmă unde trebuie. Să le urmăm exemplul!

Ghiță Mocan, pentru Edictum Dei

Sursa foto: Yeo Khee on Unsplash

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top