Izbăvirea de frica morții – Thanatofobia, Psalmul 27

text scris în 27 februarie 2024,

la revenirea din Urgență

La puțin timp după operație, în data de 27 februarie, din nou am crezut că mor și frica mă pîndea. Au început dureri în piept de luni noaptea spre marți și au durat pînă sîmbătă dimineața. La un bolnav operat pentru înlocuire de aortă, acestea nu sînt semne deloc bune. Am ajuns la urgențe, din nou înțepături, din nou analize. Am trăit din nou teama morții.

În miez de noapte m-am sculat din pat și singura carte pe care mi-au căzut ochii a fost cartea Arta de a muri de Rob Moll. Semn?! Am pus mai degrabă mîna pe Biblie. Am deschis-o și am citit psalmul care era același număr cu ziua, Psalmul 27.

Atunci mi-a venit următorul gînd: chiar dacă sînt pe moarte, eu Îl iubesc pe Domnul. Dacă am dragoste, atunci dragostea care se desăvîrșește izgonește frica. Putem întîmpina moartea, care ne duce la întîlnirea directă cu El, dar fără frică.

Ce ne poate izbăvi de frica de moarte?

1. CUNOAȘTEREA de Dumnezeu, cel mai bun leac împotriva fricii. Cine este Domnul pentru tine?

Domnul este lumina și mântuirea mea.
De cine să mă tem?
Domnul este sprijinitorul vieții mele.
De cine să-mi fie frică?

Dacă Domnul este Lumina, de ce să mă tem de întuneric, dacă Domnul este izbăvirea, de ce să mă tem de pericol, dacă Domnul este Viața, de ce să mă tem de moarte, dacă Domnul este Sprijinitorul vieții mele, de ce să mă tem de clătinare, dacă Domnul este Cine pretinde El că este și eu sînt în relație cu El, de ce să îmi fie frică? Dacă Domnul este lîngă mine, de ce să mă tem de vrăjmași, văzuți și nevăzuți?

Când înaintează cei răi împotriva mea,
ca să-mi mănânce carnea,
tocmai ei – prigonitorii și vrăjmașii mei –
se clatină și cad.

Chiar o oștire de ar tăbărî împotriva mea,
inima mea tot nu s-ar teme.
Chiar război de s-ar ridica împotriva mea,
tot plin de încredere aș fi.

Cine este Domnul pentru mine determină ce simt față de preajma mea și față de viitor.

2. CONLOCUIREA cu Dumnezeu – tînjire și realizare supremă.

Dumnezeu S-a Întrupat ca noi să putem spune: cînd Domnul e cu noi, cine este împotriva noastră?

Domnul a venit și și-a făcut cortul între noi, așa cum ne spune Ioan. A conlocuit cu noi în mod simbolic în Vechiul Testament, a conlocuit cu noi în mod real, trupesc, în carne și sînge, la prima Sa venire și locuiește între și în noi prin Duhul Sfînt astăzi. De aceea putem striga: “Emanuel – Dumnezeu este cu noi”!

Tînjirea Psalmistului este realizarea noastră. La ce făceau ei cu mîna de departe, noi spunem deja: Bun venit! Să locuim ca oaspeți ai lui Dumnezeu, ai unui Dumnezeu care se face pe Sine Slujitor, pe Sine se înjosește la rang de chelner, este El Cel Care pune ospățul și apoi chiar El Își servește oaspeții, precum în Psalmul 23 (Paharul Meu este plin pentru că El îl umple … ). El este Mielul care a plătit prețul ca să ne transforme din oile care bîjbîie prin Valea Umbrei Morții în prinți înfiați care stau la Masa Mirelui.

Un lucru cer de la Domnul
și-l doresc fierbinte:
aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului,
ca să privesc frumusețea Domnului
și să mă minunez de Templul Lui.

Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului,
mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui
și mă va înălța pe o stâncă.

Iată că mi se și înalță capul peste vrăjmașii mei, care mă înconjoară:
voi aduce jertfe în cortul Lui
în sunetul trâmbiței,
voi cânta și voi lăuda pe Domnul.

Casa Domnului, Templul Domnului, Coliba Lui, Cortul Lui, Acoperișul Lui, Pe Stînca Lui, toate acestea sînt spații de locuit în care sîntem invitați, ascunși, protejați, spații în care ar fi fost imposibil să locuim din pricina sfințeniei Sale copleșitoare, spații pe care nu le-am fi putut împărți, noi fiind în trup păcătos. Și totuși El face posibil acest lucru prin medierea răscumpărătoare a Fiului și prin mijlocirea cu suspine a Duhului care locuiește deopotrivă în prezența Treimii și în noi.

Această conștientizare a prezenței Sale în preajma noastră, prezenței noastre în preajma Lui, conștientizarea faptului că nu sîntem singuri în clipa morții este cea mai liniștitoare atitudine, cel mai prețios gînd, atunci cînd spaimele morții ne gîtuie.

3. CHEMAREA Domnului. Rugăciunea în vreme de nevoie.

Cînd sîntem în astfel de momente, rugăciunea este inevitabilă. Este primul refugiu. Disperarea, spaima de durere, temerea în fața necunoscutului, frica de momentul morții, toate ne învăluie dimprejur și ne aruncă ochii spre cer. Atunci ai impresia că Dumnezeu este departe, că Cerul este închis, dar vine un susur blînd, un glas care nu este al tău și un simțămînt care n-are nicio legătură cu autosugestia: “… ‘Caută Fața Mea!’ Și Fața Ta, Doamne, o caut!”

Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem:
ai milă de mine și ascultă-mă!

Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Fața Mea!”
Și Fața Ta, Doamne, o caut!

Nu-mi ascunde Fața Ta,
nu îndepărta cu mânie pe robul Tău!
Tu ești ajutorul meu, nu mă lăsa,
nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!

Căci tatăl meu și mama mea mă părăsesc,
dar Domnul mă primește.

Atunci apare speranța, zîmbetul, lumina. În noaptea de 27 spre 28 am zîmbit, uitîndu-mă în oglindă, la cicatricile de pe piept care mi se văd și prin despicătura cămășii și am spus: Atît? Sau mai este? Și am rîs singur! De unde această liniște în fața momentului în care poți pierde tot? Chiar cînd ai noștri cei mai dragi sînt departe, Domnul este aproape!

Acest psalm are o semnificație deosebită pentru noi ca familie. Tot într-o dată de 27 (27 martie) am citit acest psalm pe cînd soția pierdea o altă sarcină. …. Micul trupușor a fost îndepărtat de noi, de părinți, preluat, fără ca noi să mai putem spune ceva, de medici … Atunci am citit: “Căci tatăl meu și mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primește.”

Chiar dacă noi nu ne mai putem ajuta unii pe ceilalți, oricît de mult ne-am iubi unii pe alții, Domnul este cel care primește și îmbrățișează!

4. CĂLĂUZIREA Domnului în timpul cît ne-a mai rămas.

Viața a continuat. Continuă. Dar simt nevoia să fiu tot timpul pregătit pentru atunci cînd se va întîmpla și se va întîmpla curînd. De ce este nevoie pentru un muribund care își așteaptă clipa plecării? De fapt toți sîntem muribunzi. Viața mea atîrnă de un fir de păr cu două disecții încă deschise, cu lumen fals activ, cu disecție în fald, fără trombozare încă după patru luni de la incident, ce pot aștepta? Ce trebuie să fac? Cine îmi poate da cele mai bune instrucțiuni? Să luăm înțelepciune din articolele peer reviewed care vorbesc disecaților despre PTSD și depresii irecuperabile, de maximum de speranță de viață, care este în jur de 5 ani, și acei ani în inactivitate, pensionați de boală? Cui să ceri sfatul? Cui să ceri soluții? Celui care îți cunoaște cel mai bine și diagnosticul și prognosticul, Celui care te-a creat cu această predispoziție genetică, cu o aortă care se topește în mînă, Dumnezeu, care ne știe limita zilelor și în a Cărui Carte sînt scrise toate zilele noastre, mai înainte de-a fi fost vreuna dintre ele (Psalmul 139:16).

Învață-mă, Doamne, calea Ta și povățuiește-mă pe cărarea cea dreaptă
din pricina vrăjmașilor mei.

Nu mă lăsa la bunul plac al potrivnicilor mei!
Căci împotriva mea se ridică niște martori mincinoși
și niște oameni care nu suflă decât asuprire.

O, dacă n-aș fi încredințat că voi vedea bunătatea Domnului
pe pământul celor vii!…

Nădăjduiește în Domnul!
Fii tare, îmbărbătează-ți inima

Și nădăjduiește în Domnul.

Cum să fii tare în astfel de momente? Încrede-te în Cel care știe viitorul, întărește-ți inima, lăsînd-o în Mîna Celui care a creat-o, Învață de la Atotcunoscătorul, primește povață de la Cel care știe calea, a străbătut-o El mai întîi, dus-întors, de la Viață spre viață, de la viață spre moarte, de la moarte spre viață și de la viață, iar spre Viață. Am văzut bunătatea Lui pe pămîntul celor vii, o voi vedea și în momentul prin care și El a trecut, trecînd prin strîmtoarea prin care și El a navigat, pășind prin ușa prin care și El a intrat.

Thanatofobia nu poate fi depășită altfel decît ancorîndu-ne în relația cu Cel care este dincolo de moarte, de Viața adevărată, de Cel care este Calea, Adevărul și Viața.