Își găsește Dumnezeu plăcerea în mine?

Dacă am putea rezuma voia lui Dumnezeu pentru poporul Său într-o rugăciune simplă, poate că nu am găsi una mai potrivită decât cererea repetată adesea de Robert Murray M’Cheyne: „Doamne, ajută-mă să fiu la fel de sfânt pe cât poate deveni un păcătos iertat.” (Memoir and Remains of Robert Murray M’Cheyne, 159).

Cât de des rostești o astfel de rugăciune? Cât de profund îți modelează speranțele și planurile o astfel de dorință? Dacă dorințele inimii tale ar putea vorbi, ar striga vreuna dintre ele: „Ajută-mă să fiu cât se poate de sfânt?”

Dorința lui Dumnezeu pentru sfințirea noastră se manifestă prin Scripturi ca un foc purificator. Pavel ar vrea să credem acest lucru: „Căci voia lui Dumnezeu este aceasta: sfințirea voastră” (1 Tesaloniceni 4:3). Petru vrea să credem același lucru: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt»” (1 Petru 1:15-16). Și cartea Evrei ne transmite același lucru: „Urmăriţi pacea cu toţii şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14).

Și în nenumărate alte moduri,  Dumnezeu ar dori să credem asta. Sfințenia noastră Îi aduce bucurie (Psalmul 40:6-8), Îi face plăcere (1 Tesaloniceni 4:1), se ridică înaintea Lui ca o jertfă plăcută (Filipeni 4:18), provoacă aprobarea și lauda Lui (Romani 2:29; 12:1). Dacă dorești să-I faci plăcere unui Dumnezeu sfânt, fii cât de sfânt poți fi.

Concepțiile greșite despre sfințenie

Înainte de a analiza de ce sfințenia Îi aduce bucurie lui Dumnezeu, reflectează pentru un moment la ce înțelegi prin sfințenie. Ca multe cuvinte familiare din Biblie, termenul de sfințenie poate deveni neclar și abstract. Și cu timpul, dacă nu suntem atenți, am putea ajunge să asociem cuvântul cu imagini sau idei care sunt în contradicție cu adevărata sa esență.

Unii, de exemplu, pot auzi termenul sfințenie și (poate chiar subconștient) să-l asocieze cu ceva monoton sau plictisitor. Locul sfințeniei este într-un muzeu sau într-un magazin de antichități, liniștit și izolat. Adevărata sfințenie, totuși, nu are nimic în comun cu monotonia și nu poate tolera plictiseala. Scriptura vorbește despre „splendoarea sfințeniei,” descriind sfințenia ca fiind „slavă și frumusețe” (1 Cronici 16:29; Exodul 28:2). După cum scrie Sinclair Ferguson, oamenii sfinți radiază o parte din strălucirea proprie a lui Dumnezeu:

„«A sfinți» înseamnă că Dumnezeu își revendică persoanele și lucrurile care au fost anterior dedicate altor scopuri și folosite în moduri diferite de gloria Sa și le ia în stăpânirea Sa pentru ca ele să reflecte gloria Sa.” 

Sfințenia adevărată este de o frumusețe copleșitoare. Ea participă la însăși gloria lui Dumnezeu — o glorie plină de viață și măreție.

Alții pot înțelege sfințenia gândindu-se în principal la ritualuri religioase: legi alimentare și sacrificii la templu sau devoțiune față de rutinele bisericești. Dar aceasta a fost greșeala multor farisei – acele persoane care, deși erau foarte punctuale și precise în practicile lor religioase, erau totodată pline de corupție și superficialitate (Matei 23:25-28). Adevărata sfințenie pătrunde în cele mai profunde părți ale unei persoane; atinge și transformă „duhul, sufletul și trupul” (1 Tesaloniceni 5:23). Sfințenia este o mână care atinge corzile ascunse ale inimii, umplând întreaga viață cu o melodie cerească. Nu este un fum ce se ridică de pe un altar, ci o credință și o iubire ce se ridică din suflet (Psalmul 40:6-8).

În final, unii pot auzi despre sfințenie și se pot întreba ce relevanță are aceasta pentru viața cotidiană.  Poate că sfințenia li se pare ca un nor: la kilometri deasupra pământului și imposibil de atins. Însă adevărata sfințenie este strâns legată de viața de zi cu zi. Când Isus și apostolii Săi ne cheamă la sfințenie, ei se adresează modului nostru de a gândi și a vorbi, felului în care mâncăm și bem, cum cheltuim și economisim, cum muncim și ne odihnim. Chiar și în cele mai obișnuite zile, nu există niciun moment în care expresia „fiți sfinți” să nu aibă o semnificație practică. Sfințenia cuprinde și conferă demnitate acțiunilor noastre zilnice.

Și o astfel de sfințenie — frumoasă, profundă, vastă — Îi aduce bucurie lui Dumnezeu.

Plăcerea Complexă a lui Dumnezeu

În funcție de personalitatea ta, dar și de perspectiva teologică a fiecăruia, ideea că sfințenia noastră Îi poate aduce plăcere lui Dumnezeu poate ridica anumite întrebări. Unii, în special cei care iubesc doctrina justificării, se pot întreba: „Nu cumva Dumnezeu se bucură deja de mine?” Iar alții, în special cei sensibili și îngrijorați, se pot întreba: „Cum ar putea Dumnezeu vreodată să se bucure de mine?”.