Îndrăgostit de viața pe care nu o ai

Câți dintre noi pot spune împreună cu personajul lui C.S. Lewis din Shadowlands: “Nu-mi mai doresc să fiu în altă parte. Nu mai aștept ca ceva nou să se întâmple… nu mă mai uit în depărtare, după colț sau după următorul deal. Sunt aici, acum. Este destul.”?

Dimpotrivă, nefericirea ne face să ne dorim o viață pe care nu o avem. Dacă se întâmplă lucrul acela sau celălalt, atunci voi fi mulțumit. Lucrurile cel mai ușor de iubit sunt cele pe care nu le avem. Iarba vecinului crește tot mai verde și ne uităm cu jind la ea. Dacă dorințele ar rămâne în curtea noastră, am fi mai fericiți. Ar fi mai bine să iubim viața pe care o avem.

Secretul fericirii nu e unul nou. Cu secole în urmă, puritanul Jeremiah Burroughs (1599-1646) a scris în cartea “The Rare Jewel of Christian Contentment” (Perla rară a mulțumirii creștine): “Un creștin ajunge la mulțumire nu atât prin adăugare, cât prin scădere”. Ceea ce dorea să spună e că un creștin ajunge la fericire nu adăugând mai multe lucruri în viața sa pentru a-și satisface dorințele crescânde, ci potrivindu-și dorințele situației în care l-a așezat Dumnezeu.

Pavel a experimentat acest lucru și a căutat să strunească dorințele lui Timotei, spunând că am venit în lumea aceasta și vom pleca din ea fără nimic, banii aducând lepădarea de credință a multora. Apostolul ne lasă să aruncăm o privire în fericirea lui proprie, spunând: “Dacă avem dar cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” (1 Timotei 6:8). Având doar lucrurile esențiale pentru existență, Pavel a găsit ceea ce mulți regi în palate impunătoare nu au putut: mulțumirea.

Să nu poftești

Cu mult înaintea lui Burroughs, marele Arhitect al fericirii omului a țesut principiul fericirii în creația Sa. A gravat instrucțiunile în piatră, spunând: “Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.” (Exodul 20:17). Cu alte cuvinte, ține-ți dorințele acasă, doreste-ți ceea ce ai, nu ce are vecinul tău.

Pavel repetă acest cuvânt bisericii, adăugând ceva ce nu ne permitem să pierdem. În cartea Evreilor avem porunca: “Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi.” (Evrei 13:5-6). Nu trudi pentru a-ți face contul bancar să se potrivească dorințelor tale, ci temperează-ți dorințele pentru a se potrivi cu ceea ce Dumnezeu a pus în contul tău. Apostolul ne reamintește că drumul spre fericire nu e “cu cât mai mult, cu atât mai bine”, ci mai simplu și mai plin de recunoștință. “Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi.”

Fii mulțumit cu cine ai

Versetul continuă: “căci El Însuşi a zis: <<Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.>>” (Evrei 13:5)

Ai observat schimbarea? Dumnezeu schimbă atenția creștinului de la ce are, la cine are. Dumnezeu ne spune să facem mai mult decât să ne potrivim dorințele circumstanțelor: să ne reconsiderăm circumstanțele bazându-ne pe promisiunea relației noastre cu Dumnezeu: “Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”

Nemulțumirea are o voce. “Ar trebui să ai mașina aceea… Ai fi fericit dacă ai avea slujba lui… Ai fi fericită cu soțul ei… Dacă ai câștiga dublu față de cât câștigi acum…” Peste aceste voci, Dumnezeu ne vorbește: “Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”

A avea o slujbă nouă, o mașină nouă sau chiar o biserică nouă, a-ți dori să te căsătorești și să ai copii – toate acestea nu sunt lucruri rele. Este rea acea neliniște interioară și căutarea înfrigurată care ne facem să credem că fericirea este pe vârful următor. Urcând muntele numit “carieră prestigioasă” sau “soție frumoasă” sau “o casă mai mare”, urcăm și urcăm, căutând întruna ceea ce n-am găsit.

Lumea, natura noastră și diavolul ne îndeamnă să căutăm, să căutăm întruna. Dumnezeu se oferă ca împlinirea noastră. El este marele semn de punctuație de la sfârșitul căutării noastre. Minunea minunilor, Dumnezeu nu doar că ne spune: “Secretul fericirii este să îți dorești ceea ce ai deja”, ci ne spune: “Secretul fericirii este să îți dorești ceea ce ai în Mine.”

“Isus i-a răspuns: <<Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete>>” (Ioan 4:13-14). 

Tot ce ne-am putea dori

Ca fii și fiice ale lui Adam, tânjim după trecutul uitat, din care a rămas numai o amintire vagă. O vreme când omul umbla cu Dumnezeu, fiind în comuniune cu El. O grădină rodnică a încântării, plăcerii și satisfacției, în care Dumnezeu vorbea.

Deși am ales în locul acelei glorii și cunoașteri fleacurile pământești, nu am fost mulțumiți. Ne uităm în stânga și-n dreapta pentru fericirea pe care păcatul și diavolul ne-au promis-o. Fiind în această stare, nu este destul să ne potrivim dorințele circumstanțelor noastre. Întunericul, setea, privirea pierdută în zare nu vor dispărea de la sine.

Isus este Vița ramurilor veștejite, Apa Vie pentru locurile însetate, Pâinea Vieții pentru sufletele înfometate, Învierea trupurilor moarte, Calea pentru cei rătăciți, Adevărul pentru mințile înșelate, Păstorul oilor pierdute, Lumina în întunericul care ne înconjoară. Secretul fericirii este să fii unit cu Cristos, iertat de El, primit de El și aparținând Lui Dumnezeu prin El. Un Cristos care ne promite că nu ne va părăsi cu niciun chip este tot ce ne-am putea dori.

Sursa foto: Photo by Jason Briscoe on Unsplash