Încredere. În Cine? – meditație din Isaia 30

Pentru Israel, poporul lui Dumnezeu (!), răspunsul ar trebui să fie evident: Dumnezeu! Doar că răspunsul pe care l-au dat ei a fost diferit: Egipt! Iată ce observă Însuși Domnul: „Ei se coboară în Egipt, fără să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui Faraon și să caute un adăpost sub umbra egiptenilor” (v. 2). A spune „Da!” ajutorului Egiptenilor însemna, automat, a refuza ajutorul lui Dumnezeu. Cât de frumos, cât de înălțător sună prima parte a v. 15: „Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră.” Ce ofertă minunată! Cât de sec se încheie însă versetul: „Dar n-ați voit!”.

Încrederea lor însă va fi înșelată! Isaia 30 ne pune înainte acest adevăr universal: indiferent de aparențe, de analizele pe care le facem, de perspectivele îmbietoare, plasarea încrederii noastre ultime într-o altă realitate decât în Dumnezeu va dezamăgi crunt. Este mai mult chiar decât dezamăgire: totul se sfârșește în rușine: „Dar ocrotirea lui Faraon vă va da de rușine și adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară. (…) Dar toți vor rămâne de rușine, din pricina unui popor care nu le va fi de folos, nici nu-i va ajuta, nici nu le va folosi, ci va fi spre rușinea și ocara lor” (v. 3 și 5).

Lipsa încrederii în Domnul este strâns legată de o altă realitate a inimii umane: răzvrătirea! Astfel, Isaia primește porunca de a scrie că „poporul acesta este un popor răzvrătit, niște copii mincinoși, niște copii care nu vor să asculte Legea Domnului” (v. 9). A nu îți pune încrederea în Dumnezeu, înseamnă a refuza Cuvântul Lui și a te răzvrăti împotriva Acestuia, motiv pentru care poporul căuta să reducă glasul profetic la tăcere. Aceștia ziceau mesagerilor lui Dumnezeu: „Să nu prorociți adevăruri, ci spuneți-ne lucruri măgulitoare, prorociți-ne lucruri închipuite! Abateți-vă din drum, dați-vă în lături de pe cărare, lăsați-ne în pace cu Sfântul lui Israel” (v. 10 și 11). Probabil că ilustrarea supremă a acestei realități este episodul de la Cades-Barnea, când poporul refuză să ia în stăpânire Țara Promisă. Lipsa lor de încredere este strâns legată de inima păcătoasă care refuză să creadă!

Și totuși… textul nu se încheie cu perspectiva sumbră a răzvrătirii și a necredinței, ci cu mila și îndurarea lui Dumnezeu care „așteaptă să se milostivească de voi și se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toți cei ce nădăjduiesc în El!” (v. 18). Este uimitor! Dumnezeu, așteaptă, cu răbdare, să poată face bine poporului! „El se va îndura de tine, când vei striga; cum va auzi, te va asculta!” (v. 19). Nu putem decât să ne închinăm și să Îi binecuvântăm Numele!

Aceeași temă poate fi regăsită și în celelalte texte citite azi.