Început nepromițător, sfârșit glorios-meditație din Geneza 30, Estera 6, Marcu 1

Genesa 30 este un capitol important, pentru că, după cum spune și numele întregii cărți, ne vorbește despre o…genesă, un început. Dacă prima parte a cărții ne-a vorbit despre genesa lumii, acest capitol ne pune înainte genesa poporului lui Dumnezeu, poporul evreu, vorbind despre nașterea celor doisprezece patriarhi. Nu este genul de povestire eroică, emoționantă, înălțătoare la care ne-am aștepta. Dimpotrivă, lucrurile patinează adeseori la limita penibilului: o familie poligamă, formată din două surori care se invidiază și care luptă aprig pentru „accesul” la soțul lor, recurgând la tot felul de strategii și artificii. Și totuși, aceasta este istoria relatată, pentru că așa s-au întâmplat lucrurile. Ceea ce e și mai interesant este că Dumnezeu Însuși intervine în jocul acesta: „Dumnezeu a ascultat pe Lea…” (v. 17), „Dumnezeu și-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o și a făcut-o să aibă copii” (v. 22).

Estera 6 ne pune, înainte, după multe veacuri, același popor, care era acum în pragul distrugerii. Haman era vrăjmașul care, din motive meschine, dorea lichidarea poporului. Dintre toți evreii, cel mai tare, Haman îl ura pe Mardoheu. În capitolul 6 al cărții, îl găsim pe Haman în umilitoare postură de a purta de căpăstru, în locul central al cetății, în văzul tuturor, calul pe care Mardoheu călărea cu cununa și haina împărătească și strigând, „Așa se face omului pe care vrea împăratul să îl cinstească!” (v. 9). Pentru împăratul Ahașveroș nu este decât o recompensă oferită unui slujitor credincios, o chestiune politică, în cele din urmă. Necazul mare (a lui Haman!!) era că Împăratul ceresc voia să îl cinstească pe Mardoheu și să își ocrotească poporul, iar atunci când El dorește ceva, nimeni și nimic nu îi poate sta împotrivă! Numele Lui nu este menționat pe parcursul cărții, dar mâna Lui se simte la tot pasul! Nimeni nu Îl poate împiedica să Își realizeze planurile, fie prin minuni, fie prin lucrarea Sa proniatoare care se folosește de mersul normal al evenimentelor: în cazul acesta, de insomnia lui Ahașveroș.

Precum Genesa 30, Marcu 1 este tot o narațiune a genesei, a începuturilor. Citim aici despre modul în care începe să se închege grupul celor doisprezece ucenici ai lui Hristos, ucenici care vor vesti Evanghelia și vor întemeia, în puterea și sub călăuzirea Duhului Sfânt, biserica. Nu sunt oameni faimoși, nu sunt mari cărturari sau teologi, ci…pescari fără carte. Începutul nu e promițător. Atunci când parcurgem evangheliile, observăm luptele și tensiunile care apar între ei, mai ales în partea de final a lucrării Domnului. Precum în cartea Genesa, nici aici nu asistăm la acel debut fulminant, eroic pe care am putea să-l anticipăm. În viziunea mea, ambele începuturi sunt o dovadă a autenticității Scripturii care prezintă întotdeauna adevărul, chiar dacă aceasta presupune relatarea unor situații penibile.

Există însă un text din Scripturi, Apocalipsa 21, care aduce împreună Genesa 30 și Marcu 1. Pe porțile strălucitoarei cetăți cerești, erau scrise numele celor doisprezece patriarhi, iar pe temelii erau scrise numele celor doisprezece apostoli. Începuturile pot fi timide, slabe sau nepromițătoare, dar acolo unde Dumnezeu e prezent și la lucru, sfârșitul e întotdeauna glorios și strălucitor.