Importanța incontestabilă a taților, acum și pentru eternitate

Tații au o importanță crucială. Știm acest lucru de mult timp. De exemplu, fostul președinte Barack Obama, în ciuda implementării multor politici care au subminat familia, a rămas o voce care susținea importanța taților implicați și iubitori. Potrivit tuturor dovezilor, avea dreptate într-o anumită măsură. Copiii au nevoie de tații lor, însă înfloresc atunci când tații lor sunt căsătoriți cu mamele lor.

Într-un articol recent din The Wall Street Journal, Jennifer Breheny Wallace a studiat opinia științifică generală copleșitoare și veche de câteva decenii, conform căreia tații și dragostea acestora este de neînlocuit în viețile copiilor. De exemplu, un studiu din 2021 al Journal of Family Psychology a descoperit că tații calzi și grijulii prezic o sănătate mintală viitoare mai bună a copiilor lor. Atât băieții, cât și fetele cu astfel de tați experimentează “mai puține griji cu privire la greutate, o stimă de sine mai ridicată și mai puține simptome de depresie.”

Legătura dintre tații prezenți fizic și disponibili emoțional și copiii sănătoși mintal este atât de puternică încât cercetătorii au numit-o “efectul tatălui bun”. Un studiu recent apărut în publicația Children a evaluat aproape 50 de studii despre relația dintre tată și copil. În cuvintele lui Wallace, aceste studii concluzionează:

“Tații care au fost implicați în îngrijire și joacă și care au reacționat cu căldură și sensibilitate față de un copil care își exprimă emoțiile au mult mai multe șanse să aibă copii mai echilibrați emoțional din copilărie la adolescență.”

O astfel de stabilitate emoțională, în schimb, anticipează “un nivel mai înalt de competență socială, relații cu semenii, realizări academice și rezistență” în rândul copiilor.

Dacă lucrurile stau într-adevăr așa, după cum arată toate studiile, că dragostea unui tată are o astfel de putere incredibilă de a pune copii pe o traiectorie sănătoasă, de ce legile, cultura și atât de multe dintre mișcările care le modelează pe amândouă doresc să nege nevoia de tați? Redefinirea căsătoriei, ascensiunea fertilizării în vitro și a mamelor surogat pentru cuplurile de același sex, adoptarea ideologiilor de gen care-i tratează pe femei și bărbați ca fiind interschimbabili și în mod special acceptarea copiilor în afara căsătoriei – toate ignoră sau resping centralitatea unui tată și a unei mame devotați unul altuia și copiilor lor pentru întreaga viață. De fapt, nu au fost niciodată investite mai multe resurse sau implicați mai mulți oameni decât în alternativele familiei.

Ceea ce determină aceste alternative nu a fost niciodată lipsa de dovezi, ci un devotament ferm față de autonomia sexuală și lipsa dorinței de a supune viețile noastre, sexualitatea noastră și alegerile noastre morale planului lui Dumnezeu pentru familia noastră. Acest lucru înseamnă că dovezile vor continua să se acumuleze, în special dovezile distrugerii imense pe care alegerile noastre colective o produc în viața copiilor care sunt privați de nevoia lor și de dreptul la tatăl lor.

Tații buni oferă ceea ce Os Guinness, citându-l pe sociologul Peter Berger, numește un “semn al transcendenței” – adică un semnal al Dumnezeului transcendent și a iubirii Sale. În noua sa carte, “Signals of Transcendence”, Guinness povestește despre bunicul său, Whitfield Guinness, un misionar în China. Iubirea sa pentru soția și copiii săi a fost un “semn de transcendență”, care a spus adevărul despre iubirea lui Dumnezeu. De fapt, devotamentul lui Whitfield ca soț și tată s-a răsfrânt în familia sa timp de generații, iar rodul tandreței sale este evident chiar și după un secol.

Nu toți tații oferă un astfel de exemplu. Recent povesteam despre un prieten care s-a întors către mine după o slujbă într-un amfiteatru universitar și mi-a spus: “Dacă Dumnezeu este un Tată, nu vreau să am nimic de-a face cu El.” Milioane de oameni împărtășesc aceste sentimente, nu din cauza acțiunilor lui Dumnezeu, ci pentru că tații umani le-au distorsionat înțelegerea despre Dumnezeu. Se pare că consecințele absenței tatălui nu sunt doar temporare, ci și eterne.

De fapt, în cartea sa remarcabilă “Faith of the Fatherless: The Psychology of Atheism”, psihologul Paul Vitz descrie cum mulți dintre cei mai faimoși atei din istorie nu aveau niciun fel de relație sau aveau o relație urâtă cu tații lor.

Desigur, niciun tată terestru nu-L poate reprezenta perfect pe Dumnezeu. Greșim și atunci când o facem, trebuie să ne cerem iertare de la Dumnezeu și de la copiii noștri. De asemenea, este important să ne amintim că Dumnezeu promite să fie tată pentru cei fără tată. Dacă tatăl tău te-a dezamăgit, să știi că există un Tată care nu te va părăsi niciodată, Care poate vindeca rănile din oameni, familii și culturi întregi și Care poate rescrie poveștile, în ciuda statisticilor. Poți să ai cu adevărat încredere în El.

Din păcate, în zilele noastre, după lunga negare la nivel cultural a importanței tatălui, unii par hotărâți să nege o relație a cărei importanță este chiar mai evidentă: cea a mamei. Chiar dacă mamele sunt invizibile în fotografiile cuplurilor homosexuale care adoptă și stau în patul spitalului, consecințele absenței lor în viața și bunăstarea copiilor nu vor fi invizibile. Așa cum spunea G.K. Chesterton, “Triunghiul truismelor, tată, mamă și copil, nu poate fi distrus; ci poate distruge doar acele civilizații care îl ignoră.” Și, după cum sugerează toate datele disponibile, viețile copiilor implicați în acest proces.

John Stonestreet, Shane Morris – Breakpoint