Idolatrizarea unui zeu al schimbării climatului

Datele lui Finley sugerează că tinerii sunt deosebit de vulnerabili la acest tip de alarmism, chiar dacă multe dintre pretinsele “dovezi” folosite anterior pentru a obține sprijinul lor pentru politici bazate pe afirmații precum cea conform căreia urșii polari sunt pe cale de dispariție, că Marea Barieră de Corali este pe moarte și că India va fi în curând distrusă de foamete – s-au dovedit a fi false. Ea a citat un studiu din 2021 publicat de Lancet Public Health, care a constatat că 59% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani din SUA, Anglia, Australia și alte șapte țări sunt “foarte sau extrem de” îngrijorați de schimbările climatice. Și aproape jumătate spun că nu pot funcționa normal din cauza anxietăților legate de vreme.

Finley nu este singurul jurnalist care a avertizat asupra a ceea ce a fost numit “anxietate climatică”, “anxietate meteorologică”, “isterie climatică”, “eco-anxietate” și “durere ecologică”. Tot ceea ce au reușit alarmiștii este să îi “înstrăineze și să îi deprime” pe toți ceilalți, a avertizat Janet Daley de la London Telegraph într-un editorial de la sfârșitul lunii trecute. Daley a remarcat că până și Oficiul Meteorologic din Anglia, care în general este în favoarea unor acțiuni ferme de reducere a emisiilor de carbon atmosferic, a ajuns să creadă că dramatizarea evenimentelor meteorologice este contraproductivă, producând “disperare și resemnare într-o populație care este îndemnată social să devină proactivă”.

Allie Volpe, un reporter care se ocupă de subiectul sănătătii mintale pentru Vox, este suficient de convinsă de răul cauzat de publicitatea climatică de astăzi încât recomandă oamenilor să își limiteze cu rigoare expunerea la știri în general. “Fă-ți un program strict pentru momentul în care vei citi știrile”, a sfătuit ea cititorii la începutul lunii iulie, “poate timp de 10 minute la un moment dat, dimineața, după-amiaza și seara.”

Este posibil ca anxietatea climatică sau o expresie similară a sa să nu figureze încă în manualele de diagnostic ale tulburărilor mentale, dar este în mod clar o problemă larg răspândită și care se extinde rapid. Potrivit unui număr special din 2020 al revistei Journal of Anxiety Disorders, cazurile de atacuri de panică, insomnie, gândire obsesivă, abuz de substanțe și depresie sunt din ce în ce mai mult asociate cu temerile legate de o catastrofă ecologică cu privire la care mulți oameni se simt neputincioși.

Problema este în mod clar reală. Singura mea întrebare este dacă vina pentru acest fenomen poate fi atribuită în întregime unei exagerări motivate politic a rapoartelor meteorologice. Sau s-a întâmplat ceva mai profund în cultura noastră care face ca astfel de profeții catastrofice să pară mai credibile decât ar fi fost altcândva?

La urma urmei, nu e prima dată când lumea a trebuit să se confrunte cu o predicție aparent științifică a unei catastrofe planetare sau cu tendința activiștilor de a exagera orice indiciu imaginabil al venirii acesteia. Înainte de preocuparea actuală legată de schimbările climatice, a existat teama de suprapopulare. Înainte de suprapopulare, a existat teama de război termonuclear global. Și înainte de apocalipsa nucleară, din nou suprapopularea, de data aceasta grație unui savant englez pe nume Thomas Malthus.

Nu e nici măcar prima dată când sectoare importante ale economiei au avut un interes direct în agravarea îngrijorărilor populației cu privire la ceea ce se va întâmpla cu omenirea “dacă nu se face ceva imediat”. La fel cum companiile auto de astăzi, producătorii de panouri solare și producătorii de turbine eoliene au de câștigat miliarde acum, la fel a fost și cu antreprenorii din domeniul apărării în timpul Războiului Rece, așa cum a subliniat președintele Dwight Eisenhower în discursul său celebru despre “complexul militaro-industrial”.

Cum era posibil atunci ca elevii din anii 1950, în ciuda faptului că erau instruiți în mod regulat să se bage sub birouri în cazul unei explozii atomice, să poată continua să ducă o viață aparent normală, în timp ce copiii de astăzi prezintă simptome clinice după un simplu val de căldură în Texas sau un val de frig în Florida? Oare este vorba doar că există prea mulți ideologi ecologiști care reinterpretează datele?

Nu putem trece cu vederea faptul că ceea ce, din punct de vedere istoric, a fost un antidot puternic pentru pesimismul științific – credința biblică că, deși cunoașterea materială este un instrument util (Geneza 1:28), nu ar trebui niciodată acceptată ca o imagine completă a universului (Corinteni 3:18-19) – și-a pierdut în mod clar forța în Occident. În contextul scăderii afilierii religioase, al epurării oricăror sentimente spirituale din instituțiile publice și al banalizării culturii populare, nu este oare speranța unui rezultat mai bun decât cel prezis de pesimiștii verzi mai puțin plauzibilă decât ar fi fost în trecut?

Desigur, nu este neapărat nevoie de religie pentru a crede într-un viitor mai bun. Istoria științei este plină de descoperiri tehnologice neașteptate, așa cum a observat Thomas Kuhn în studiul său de referință “Structura revoluțiilor științifice”.

Dar, așa cum s-a îngrijorat filozoful german Max Weber (1864-1920), nimic nu este un substitut adecvat pentru un simț al realității mai profunde, atunci când vine vorba de a trăi cu încredere în vremuri incerte. Președintele Asociației Americane de Psihologie, Donald T. Campbell, a subliniat cam același lucru atunci când și-a avertizat colegii că insistența profesiei lor asupra unei viziuni materialiste a comportamentului uman s-ar putea dovedi foarte dăunătoare pentru cultură în general. Există “motive întemeiate de modestie și prudență în subminarea sistemelor de credință tradiționale”, a spus el în discursul său iniaugural la convenția anuală din 1975.

Este puțin probabil ca daunele emoționale provocate în prezent de activismul pentru mediu să determine o căutare de sens care să inverseze tendințele seculare actuale ale culturii occidentale. Dar un lucru care ar putea fi făcut în mod clar pentru a atenua teama legată de climă este ca cei credincioși să fie mai deschiși în sfera publică cu privire la convingerile lor religioase, întărindu-i și pe ceilalți împotriva pesimismului nejustificat.

Așa cum a susținut regretatul romancier Saul Bellow în discursul său de acceptare a Premiului Nobel pentru Literatură din 1976, majoritatea oamenilor primesc suficiente frânturi de imagini ale universului lui Dumnezeu pentru a-și construi un anumit tip de credință, cu condiția să primească suficientă susținere externă. Ceea ce le lipsește din ce în ce mai mult este confirmarea verbală, sau chiar permisiunea, din partea altora.

Dar, așa cum ne amintește Romani 10:17, “Așadar, credința vine prin auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Cristos”.

Un text de Lewis M. Andrews pentru The American Conservative