Furtună cu draci! (Marcu 4:35-41)

Cum să înțelegem această minune și ce rol are ea? Să înțelegem că Hristos „potolește” necazurile care vin peste noi în timp ce călătorim pe „marea vieții”, așa cum am auzit uneori? Augustin susținea că în mijlocul ispitirilor noastre putem să-L trezim pe Hristosul adormit în noi. Sau poate o fi vorba de Biserica ce se află pe marea istoriei, așa cum credea Origen: „cei ce sunt în barca sfintei biserici vor naviga cu Domnul peste valurile înfuriate ale vieții…”[1]

Marcu oferă câteva detalii distincte care sunt în acord cu temele evangheliei sale. E singurul care menționează că Hristos a mustrat vântul și a zis mării: „Taci, potolește-te!”. Să fie doar o personificare a mării și a vântului? Pentru a afla răspunsul e important să înțelegem contextul pasajului și două teme majore din evanghelia lui Marcu.

În prima parte a evangheliei (1:1-8:26), „îndată” e un cuvânt folosit frecvent pentru a descrie faptele lui Hristos. Termenul apare de 42^x, mai mult decât în tot restul NT. Se comunică astfel faptul că El se grăbea să atingă un scop nevăzut, pe care El îl cunoștea, dar care era ascuns pentru cei mai mulți. Avem un Hristos al acțiunii, Marcu prezentând într-un ritm alert lucrarea Sa, dar și împotrivirile și neînțelegerile cu privire la El, din partea familiei, a forțelor demonice, a fariseilor și cărturarilor. Conținutul învățăturilor lui Hristos se rezumă la 3 pilde (cap. 4) și la discursul apocaliptic (cap. 13). Și totuși în Marcu există nenumărate referiri la activitatea de învățătură și predicare a lui Hristos! Ucenicii sunt și ei prinși într-un program de propovăduire, iar după minunile din cap. 5 sunt trimiși să învețe pe oameni în orașele și satele din Galileea. Chiar dacă găsim în Marcu mult mai puțin din învățăturile lui Isus decât în Matei sau în Luca, rolul de Său de învățător e mai accentuat de Marcu în munca sa editorială decât în cele două evanghelii.[2] Chiar și minunile multiple sunt subordonate acestui scop central, cel al propovăduirii, al chemării la pocăință. După o serie de vindecări în Capernaum El a ieșit (exerchomai) dimineața devreme pentru a se ruga. Când e găsit de ucenici și rugat să revină pentru a continua vindecările, El afirmă: „să mergem în altă parte prin târgurile din împrejurimi ca să propovăduiesc și acolo, căci pentru aceasta am ieșit” (1:38). Verbul „a ieși” desemnează mai mult decât o îndepărtare fizică pentru a predica în împrejurimile Capernaumului, fiind ulterior folosit în 2:17 şi 10:45, texte în care Hristos rezumă misiunea Sa esenţială: „Eu n-am venit (exerchomai) să-i chem la pocăință pe cei drepți” și „Fiul Omului n-a venit ca să i se slujească…”. Prin acest verb, Marcu avea în vedere conceptul „venirii în lume” a Fiului lui Dumnezeu[3], nu doar o descriere temporară sau limitată geografic a misiunii lui Hristos. Predicarea împărăţiei, a pocăinţei a ocupat aşadar un loc central în lucrarea lui Hristos.

Rolul său de Învățător și chemarea la pocăință întâmpină o opoziție puternică. În conflict cu El intră propria-I familie, grupări religioase, dar mai ales demonii. Marcu are o predilecție spre a accentua conflictul cu forțele demonice. E ciudat că încă de la începutul propovăduirii Sale, oamenii, inclusiv ucenicii sunt uimiți, nedumeriți și au tot felul de întrebări cu privire la identitatea Sa și a lucrării Sale. Singurii care știu cine este El, ce autoritate are, dar și ce presupune lucrarea Lui sunt demonii. Identitatea Sa e cel mai bine și corect afirmată de demoni: „Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu” (1:24); „Tu ești Fiul lui Dumnezeu” (3:11); „Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt” (5:7). Hristos îi mustră pe demoni pentru că dezvăluie „secretul mesianic”. O explicație potrivită pentru acest secret mesianic stă în convingerea că mesianitatea lui Hristos nu poate fi înțeleasă fără patimile Sale, iar ucenicia nu poate fi trăită pe deplin dacă mărturisirea „Tu ești Hristosul” (8:27-30) nu e înțeleasă în lumina crucii.[4]

Revenind la furtuna de pe lac, înțelegem că nu erau semne prevestitoare pentru o furtună. Prezența altor bărci confirmă o vreme prielnică navigării. Potolirea furtunii e descrisă prin verbul „a mustra”. Verbul „a mustra”, „a certa” (epitimaō) e rostit și de alte persoane în Marcu, dar totdeauna când e atribuit lui Isus e în interacțiunea Sa cu demonii (1:25; 3:12; 8:33; 9:25). Singura excepție (8:33) e interacțiunea cu Petru, dar și aici e o trimitere la diavol: „Înapoia Mea, Satano!”.[5] Așadar, furtuna a fost cauzată de demoni, aceștia împotrivindu-se fără succes, pentru a opri extinderea Împărăției și a predicării pocăinței. Iov 1:18-20 e un alt exemplu unde o furtună e cauzată de forțe demonice.

Pasajul e încadrat de cele trei pilde care ilustrează efectul Cuvântului vestit și extinderea Împărăției, dar și de îndrăcitul din Gadara! Hristos a dorit să vestească evanghelia și în cele 10 cetăți (Decapole) de dincolo de lac. Și scopul e atins, dar nu prin El, ci chiar printr-un om pe care L-a exorcizat! E posibil ca explicația lui Marcu să fie naivă pentru cititorii moderni, dar trebuie să observăm că atunci când o furtună cauzează astăzi moarte și distrugere, lumea se întreabă de ce a permis Dumnezeu așa ceva, nimeni nu acuză o forță atmosferică de joasă sau de înaltă presiune.[6]

Ce să înțeleg din această furtună? Că în spatele cataclismelor naturale stau mereu forțe demonice? O astfel de idee nu se regăsește nici în Marcu. Scopul său a fost să-și încurajeze destinatarii, și implicit pe noi cititorii, să înțelegem că nici măcar forțele demonice nu pot opri extinderea Împărăției lui Dumnezeu și a predicării pocăinței. El, care are autoritate și peste demoni, a delegat pe ucenicii Săi să continue propovăduirea Sa!

[1] Thomas C. Oden și Cristopher A. Hall (eds.), Mark, Ancient Christian Commentary on Scriptures (Downers Grove: InterVarsity, 1998), 63-64.

[2] Robert H. Stein, Mark, Baker Exegetical Commentary pn the New Testament (Grand Rapids: Baker, 2008), 196.

[3] R. T. France, The Gospel of Mark: A Commentary on the Greek Text, NIGNT (Grand Rapids: Eerdmans, 2002), 113.

[4] David A. DeSilva, An Introduction to the New Testament: Context, Methods & Ministry Formation (Downers Grove, Leicester: InterVarsity, Apollos, 2004), 202.

[5] Donald R. Sunukjian, Invitation to Biblical Preaching: Proclaiming Truth with Clarity and Relevance (Grand Rapids: Kregel Academic, 2007), 35-37.

[6] Raymond E. Brown, Introducere în Noul Testament, traducere de Andrei Adam-Motyka (Iași: Sapientia, 2019), 210.