Furt la … poliție, furt la Biserică?

Vă mai amintiți vremurile în care Biserica și Armata erau considerate instituțiile de maximă încredere ale românilor?

Ei, bine, nu mai este așa!

Zilele acestea s-a ajuns la un oarecare deznodămînt legat de plagiatele din Academia de Poliție, fapte descoperite admirabil de Emilia Șercan . E de ajuns? Nu!

Oamenii rămîn cu dreptul de a rămîne polițiști, de a rămîne cadre didactice universitare, de a ocupa o funcție de conducere în instituții publice, și cu dreptul de a fi ales într-o instituție sau funcție publică.

Adică, doar un fel de ”rușinică, dar să nu mai faci altă dată!”

Tot zilele acestea Biserica are o problemă la Constanța. Arhiepiscopul Teodosie, care face fapte și spune lucruri controversate atît din punct de vedere liturgic (Paștele în reluare), cît și din punct de vedere civil, mai are o pată: 9 teze de doctorat, care vor fi fost coordonate de dînsul și care (se pare) că sînt plagiate.

Încrederea noastră în cei care trebuie să ne educe copiii în lumina celor 10 porunci și în cei care îi vor prinde pe cei care nu respectă porunca ”să nu furi” se topește.

Biserica fură? Poliția fură?

Dacă s-ar dovedi și în cazul Arhiepiscopului cu ambiții de mitropolit că lucrurile stau așa, nu m-ar surprinde prea mult. De 27 de ani, de cînd lucrez în învățămîntul universitar, am întîlnit de multe ori situația în care studenții, din cauza unei proaste educații din liceu, nu considera furt ceea ce astăzi plasăm în categoria plagiat. Ei chiar credeau sincer că fac cercetare. M-am luptat ani de zile să îi dezvăț pe mulți de această mentalitate. Nu intru în detalii, este o altă discuție.

Eu bănuiesc un alt fenomen aici, la fel de îngrijorător, la fel de grav precum furtul. Am avut de pe vremea lui Ceaușescu tot felul de bancuri referitoare la românul șmecher, descurcăreț, care fură haiducește, se descurcă, face să dispară, îi înșală pe eternii adversari! Vă mai amintiți? ”Un american, un rus și un român…” cam așa începeau bancurile. Totdeauna românul ieșea învingător printr-o mică înșelăciune. Se descurca!

Dincolo de acest păcat etnic, aș sugera că mai avem unul sau chiar două, care se văd în spatele tezelor de doctorat de la Poliție și de la Biserică …. Oh, și cîte altele vor fi în alte instituții. Garantez că nici Universitatea și nici Politehnica nu stau mai bine! Pot paria că nici acolo lucrurile nu stau mai bine!

Primul? Superficialitatea, munca în ”dorul lelii”. Cum s-a ajuns la plagiate? Pentru că doctorandul s-a grăbit și n-a revenit asupra textului, a făcut fișe de lectură, dar le-a uitat (intenționat/sau nu!) sursa, nefiind învățat cu regimul citărilor. Apoi, lucru mai grav, coordonatorul N-A CITIT teza. Sînt tot felul de glume în lumea academică din țara noastră cu teze în care s-au scris fraze jignitoare la adresa comisiilor în mod intenționat, ca să se demonstreze tocmai acest lucru, că nimeni nu citește. S-a găsit o teză cu 100 de lei (din 1985, cu Bălcescu pe una dintre fețe) și cu un bilețel: ”primul care va citi și va ajunge la această pagină să ia banii! Vă felicit! Sînteți primul care a citit pînă aici!”.

Exagerări, dar ceva este adevărat aici!

Nu toți am avut ”ghinionul” să fim întorși de cîteva ori, la începutul lucrării, de doamna prof. Univ. dr. Lucia Wald, care ne-a corectat tuturor doctoranzilor lucrările cu pixul pagină după pagină, inclusiv tipul de accent la lucrările sau citatele în franceză. Am urît cu pasiune acele momente, dar m-au învățat niște lecții prețioase pentru cariera mea didactică, pe care nu le voi uita niciodată.

Generațiile pe care le conduc la lucrări de licență sau master de ceva ani încoace au învățat cum să se ferească de plagiat. Dar acum trebuie să ne luptăm cu alt demon: superficialitatea, adînc înrădăcinată în genele noastre balcanice.

Avem un talent special în a trata lucrurile în stilul: ”las că le rezolvăm noi cumva, las că legăm cu sîrmă și merge… las că n-o să se uite nimeni…”

Trăim într-o lume în care lucrurile s-au schimbat! Superficialitatea ne aruncă departe de piața muncii unde se cîștigă bani serioși și ne ține departe de medii cu adevărat competitive. Multinaționalele, industria serioasă vor tăia în carne vie…. Dar Biserica? Dar Poliția? Dar Armata? Acolo se va găsi un loc și pentru superficiali! Din păcate!

A doua problemă: făloșenia!  Vanitatea. Cei care lucrează în Poliție și Armată au deja un respect social atribuit prin uniformă și/sau reverendă. Dar vrem mai mult! De ce nu, dacă se poate? Dacă ai un post bun la Centru sau o parohie de oraș, de ce să nu te cocoți, că poți sau nu, și în vreo funcție universitară? Care este prețul? Doctoratul! Se rezolvă! Doctoratul nu mai este o cercetare plină de pasiune, cu un preț plătit în ore de muncă și studiu, ci este ca un carnet de conducere auto.

De cîte ori am auzit: ”Lasă, bă, că nu te verifică nimeni! Ce…? Cînd te oprește polițistul pe stradă te întreabă unde și cu cine ai făcut carnetul? Nu! Totul este să îl ai! Un doctorat deschide multe uși şi închide multe guri!”

Iată așadar, aș propune o altă cheie de lectură asupra actelor de ”furt” de la Poliție și de la Biserică. Nu e furtul, păcat al mîinilor, cel intenționat, ci alte două păcate ale inimii i-au dus acolo și pe polițiștii prinși în hoție academică și pe oamenii bisericii prinși în păcatul luciferic: superficialitatea și făloșenia! Dorința de mărire și treaba de mîntuială!

De acestea trebuie să ne vindecăm cu toții ca neam. Sînt mult mai adînc înrădăcinate în noi decît ispita furtului de text. Un soft antiplagiat se poate păcăli foarte ușor, dar vom rămîne cu păcatele care ne vor ucide spiritual încă multe generații înainte dacă ”România lucrului bine făcut” rămîne doar o lozincă politică deja compromisă.

Sursa foto: Photo by Sharon McCutcheon on Unsplash