Ferice de cei săraci… dar de ce?

„Ptochos” (sărac) provine dintr-un verb care înseamnă „a se micșora, a se ghemui sau a se înfiora,” așa cum făceau adesea cerșetorii în acea vreme. În limba greacă se folosea acest cuvânt pentru a portretiza o persoană redusă la o stare de sărăcie totală, care se ghemuia într-un colț cerșind. În timp ce întindea o mână pentru a primi pomană, de multe ori își ascundea fața cu cealaltă mână pentru că îi era rușine să fie recunoscut. Termenul nu însemna pur și simplu sărac, ci cerșetor sărac. Este folosit în Luca 16:20 pentru a-l descrie pe cerșetorul Lazăr.

Cuvântul folosit pentru sărăcia obișnuită era „penichros” și este folosit pentru a o descrie pe văduva pe care Isus a văzut-o aducându-și darul la Templu. Ea avea foarte puțin, însă avea totuși „doi bănuți” (Luca 21:2). Era săracă, dar nu cerșetoare. Cineva care este penichros mai are încă unele resurse rămase. Însă cineva care este ptochos depinde complet de alții pentru subzistență. Nu are absolut niciun mijloc de autosusținere.

Din cauza unei afirmații similare în Luca 6:20 – „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră!” – unii interpreți ai Scripturii au susținut că fericirea din Matei 5:3 ne învață despre sărăcia materială. Dar o hermeneutică solidă cere ca, atunci când două sau mai multe pasaje sunt similare dar nu exact la fel, pasajul mai clar să ofere explicații pentru celelalte pasaje, pasajul mai explicit să le clarifice pe cele mai puțin explicite. Comparând Scriptura cu Scriptura, vedem că relatarea din Matei este cea mai explicită. Isus vorbește despre o sărăcie spirituală care corespunde sărăciei materiale a celui care este ptochos.

Dacă Isus ar fi susținut în acest pasaj sărăcia materială, ar fi contrazis multe alte părți ale Cuvântului Său – inclusiv Predica de pe Munte (Matei 5:42) – care ne învață să oferim ajutor financiar săracilor. Dacă Isus ar fi învățat despre binecuvântarea inerentă a sărăciei materiale, atunci sarcina creștinilor ar fi fost să-i ajute pe toți, inclusiv pe ei înșiși, să ajungă săraci. Isus nu a învățat că sărăcia materială este calea spre prosperitatea spirituală.

Cei care sunt săraci din punct de vedere material au unele avantaje în chestiunile spirituale, neavând anumite surse de distracție și ispite; iar cei bogați material au unele dezavantaje din cauza anumitor surse de distracție și ispite. Dar posesiunile materiale nu au în mod obligatoriu o legătură cu binecuvântările spirituale. Matei clarifică faptul că Isus vorbește aici despre starea duhului, nu a portofelului.

După ce și-a început lucrarea publică, se întâmpla adesea ca Isus să nu aibă „unde-Şi odihni capul” (Matei 8:20), dar El și ucenicii Săi nu erau lipsiți și nu au cerșit niciodată pâine. Pavel a fost bătut, întemnițat, naufragiat, lovit cu pietre și adesea într-o stare economică dificilă, însă nici el nu și-a cerșit vreodată pâinea. De fapt, era o onoare pentru el să muncească pentru a-și plăti propriile cheltuieli în lucrare (Faptele Apostolilor 20:34; 1 Corinteni 9:6–18). Domnul Isus și apostolii au fost acuzați de ignoranță, că provocau tulburări, că erau necredincioși și chiar nebuni; dar nu au fost niciodată acuzați că ar fi nevoiaşi sau cerșetori.

Pe de altă parte, niciun credincios din Noul Testament nu este condamnat pentru faptul că este bogat. Sutașul roman din Luca 7, Iosif din Arimateea și Filimon erau toți bogați și credincioși. „Nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales” nu sunt chemați (1 Corinteni 1:26), dar asta nu este pentru că sunt respinși din cauza statutului social sau posesiunilor lor, ci pentru că mulți dintre ei se încred numai în acele lucruri (1 Timotei 6:6–17).

A fi sărac în duh înseamnă a recunoaște propria sărăcie spirituală în absența lui Dumnezeu. Înseamnă a te vedea pe tine însuți așa cum ești cu adevărat: pierdut, deznădăjduit, neputincios. În absența lui Isus Cristos, fiecare persoană este spiritual săracă, indiferent de educația, bogăția, statutul social, realizările sau cunoștințele religioase pe care le are.

Aceasta este ideea primei fericiri. Cei săraci în duh sunt cei care recunosc sărăcia lor spirituală și dependența lor completă de Dumnezeu. Ei înțeleg că nu există resurse salvatoare în ei înșiși și că pot doar să cerșească milă și har. Ei știu că nu au niciun merit spiritual și că nu pot câștiga nicio recompensă spirituală. Mândria lor a dispărut, siguranța de sine a dispărut și stau cu mâinile goale înaintea lui Dumnezeu.

Articol scris de John MacArthur pentru Grace to You

https://www.gty.org/library/bibleqnas-library/BQ090512/blessed-are-the-poor-but-why