Explicând conservatorismul: De ce stânga îl urăște

Conservatorismul încearcă să conserve ceea ce este mai bun din trecut – cea mai bună artă, literatură și muzică, cele mai bune standarde, valori și înțelepciunea din trecut. Conservatorismul transmite apoi ce este mai bun din toate la fiecare generație următoare.

Stânga – adică progresiștii, nu neapărat liberalii – detestă faptul că acest curent conservă trecutul. Acesta este motivul pentru care „schimbare” este unul dintre cele mai apreciate cuvinte din vocabularul stângii. Nu există nimic mai amenințător sau mai plictisitor pentru un om de stânga decât păstrarea trecutului. „Noul” și „schimbarea” le oferă acestora sens și emoție.

În calitate de persoană implicată în lumea muzicală (dirijez periodic orchestre), am fost întotdeauna frapat de cât de important este pentru directorii muzicali, profesorii de muzică și mai ales pentru criticii muzicali să se cânte cât mai multă muzică „nouă”. Dacă un dirijor preferă să cânte clasici, este considerat reacționar, în timp ce dirijorii care adaugă cu regularitate în program muzică nouă sunt eroi în lumea muzicală.

Criticii muzicali discută rareori problema care îi preocupă pe conservatori: este această nouă piesă muzicală bună, măcar la fel de bună ca cea clasică? Ceea ce contează pentru criticii muzicali este faptul că muzica este nouă – și, în zilele noastre, că a fost compusă de o persoană care nu este albă, în mod ideal o femeie.

Conservatorii se întreabă dacă muzica nouă este suficient de bună pentru a merita să fie ascultată. Ei sunt preocupați de excelență, nu de noutate sau de „schimbare”.

Această diferență dintre conservatori și progresiști se aplică practic în toate domeniile vieții.

Ea explică decizia Departamentului de Engleză al Universității din Pennsylvania de a îndepărta o mare pictură murală a lui Shakespeare și de a o înlocui cu o pictură murală a unei poete gay de culoare. Nimeni în deplinătatea facultăților mintale nu crede că această poetă este egală cu Shakespeare. Dar membrii Departamentului de Engleză de la Pennsylvania nu sunt preocupați de excelența literară. Pictura lui Shakespeare nu a fost înlocuită pentru că scrierile sale au fost depășite. A fost înlocuită pentru că era bărbat, alb și heterosexual. Și, mai presus de toate, a fost înlocuit pentru că era vechi.

Schimbarea și noutatea sunt atât de vitale pentru stângiști, încât un progresist căruia i-ar păsa în primul rând de excelență ar înceta să mai fie un progresist. De ce sunt „noul” și „schimbarea” intrinseci pentru mișcarea de stânga?

Un motiv, așa cum am menționat, este entuziasmul. Entuziasmul este important pentru ființele umane pentru că oferă o descărcare de adrenalină și pentru că pare a fi un antidot pentru plictiseală. Atunci când copilul tău se plânge că se plictisește, el spune de fapt: „Vreau puțină emoție”. Este dificil de supraestimat cât de importantă este plictiseala în modelarea comportamentului uman. Așa cum susțin de mult timp, S+A=B: Secularism plus bogăție egal plictiseală. Iar plictiseala, în lumea contemporană, duce la stângism. Acesta este o căutare nesfârșită de cauze interesante, cum ar fi salvarea lumii de la o presupusă extincție; combaterea „rasismului” și a „supremației albilor”; combaterea „fascismului” în ceea ce a fost – timp de peste 200 de ani, până când stânga a schimbat-o – cea mai liberă țară din lume; încercarea de a forța societatea să accepte o definiție nouă a identității sexuale umane – și anume, contrar întregii istorii înregistrate, că aceasta este nonbinară. Toate aceste cauze incitante sunt conduse de cei bogați și secularizați. Cu alte cuvinte, cei plictisiți.

Un al doilea motiv pentru dragostea stângii pentru nou și dragostea pentru schimbare este acela că, dacă standardele tradiționale de excelență sunt păstrate, cei fără talent vor eșua. La fel cum stânga culturală a luptat pentru a acorda fiecărui tânăr un trofeu, indiferent dacă echipa sa a câștigat sau nu, stânga declară orice neghiobie ca fiind „artă”.

Conservatorul vrea să transmită fiecărei generații ce a creat mai bun ființa umană. Privarea tinerilor de cea mai importantă artă, literatură, muzică și cele mai importante idei este o formă de abuz asupra copiilor. Rezultatul au fost generații de oameni ignoranți, dintre care mulți lucrează în mod activ la opusul a ceea ce sugerează eticheta „progresistă”: înapoiarea societății.

Aș paria o sumă serioasă de bani pe faptul că majoritatea studenților americani de la facultate nu ar putea să scrie „Beethoven”, darămite să recunoască vreo piesă din muzica sa; nu au auzit niciodată de Dostoievski; nu ar recunoaște nici măcar o sculptură sau pictură a lui Michelangelo. În schimb, ei învață despre „pronumele preferate”.

Din aceste motive, sfârșitul conservatorismului va duce la sfârșitul civilizației occidentale. Atunci când nu conservi ideile și arta, valorile morale religioase și chiar familia nucleară care au făcut din civilizația occidentală cea mai avansată civilizație – din punct de vedere material, moral, științific și artistic – concepută vreodată, nu vei mai avea această civilizație. Veți avea tineri confuzi din punct de vedere moral, distruși emoțional, singuri și furioși – care, în cele din urmă, vor face ravagii asupra a tot ceea ce este bun și demn de supraviețuire.

Noi, conservatorii, dorim să conservăm frumosul, profunzimea și înțelepciunea.

Ce dorește stânga să conserve? Răspunsul este: nimic. De aceea, tot ceea ce atinge stânga este distrus. Cu cât conservi mai puțin, cu atât distrugi mai mult.

Un text de Dennis Prager