Evanghelia și Împărăția – Graeme Goldsworthy!

Graeme Goldsworthy, Evanghelia și Împărăția, traducere de Adrian Serecuț (Cluj: Logos, 2008), 170 pagini.

Una din frământările mele constante, după convertire, a fost să înțeleg relația dintre Vechiul și Noul Testament. Cum să ne raportăm față de VT? Nu este el perceput ca fiind în opoziție cu NT, contrastul lege vs. har fiind doar unul din modurile în care se accentuează antiteza celor două testamente? Cum de neglijează mulți credincioși aproape trei sferturi din Scripturi (VT) și se „mulțumesc” doar cu un sfert? Există o temă care unește toate cărțile Scripturii, de la Geneza la Apocalipsa? Cartea lui Graeme Goldsworty, Evanghelia și Împărăția, reușește să răspundă la acestă întrebare și oferă cititorului tema mare care unește cele două părți ale Bibliei. Nerecunoașterea sau lipsa de cunoaștere a unității Scripturii e o problemă majoră pentru credincioși, iar cititorul își va rezolva tocmai această problemă prin lectura cărții lui Goldsworty. Ce anume leagă totul, atât în VT cât și în NT?

Cititorul se „regăsește” rapid în remarca autorului referitoare la percepția multor credincioși vis-a-vis de Vechiul Testament: a fost privit deseori ca o expresie primitivă și, în consecință, învechită a religiei. Era considerat a fi „nu doar precreștin, fiindcă era separat de câteva secole de evenimentele evangheliei, ci și subcreștin, fiindcă nu se ridică la înălțimile etice și teologice ale NT” (p. 13).

După o scurtă incursiune în metoda alegoriei, la care a apelat Biserica primară, și a celor patru sensuri medievale (literal, tropologic sau moral, alegoric, anagogic sau escatologic), autorul condamnă metoda folosită mult și astăzi: „studiului personajelor”. Studiul personajelor este metoda favorită de abordare a narațiunilor biblice. Pericolul pe care îl presupune metoda studiului personajlor e folosirea celor din VT doar pentru a ilustra adevărul din NT, dând impresia că e o prezentare corectă a înțelesului Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel de studii iau adesea locul unor aspecte cu adevărat fundamentale ale învățăturii biblice. Această abordare umbrește celelalte caracteristici unice, care pot fi parte a revelației: „paradoxal, chiar ne pot îndepărta de aspectele fundamentale ale Evangheliei” (p. 29). Narațiunea lui David și Goliat e un material la care autorul recurge de mai multe ori pe parcursul cărții pentru a ilustra abuzul la care e supus VT, dar și pentru a ilustra interpretarea corectă, prin prisma temei majore ce traversează Scriptura.

Împărăția lui Dumnezeu – un popor al lui Dumnezeu într-un spațiu desemnat de Dumnzeu, sub domnia lui Dumnezeu este tema mare evidențiată de Goldsworthy. Expresia nu apare în VT, așa cum nici cuvântul Trinitate nu apare în Biblie, dar absența din VT a expresiei „Împărăția lui Dumnezeu” este neimportantă: „ideea în sine e întrețesută în întreaga Scriptură” (p. 60). Astfel, el enumeră cinci manifestări ale Împărăției lui Dumnezeu: tiparul împărăției e instituit (Eden), Împărăția promisă (Avraam), Împărăția prefigurată (David-Solomon), Împărăția aproape (Isus Hristos) și Împărăția realizată (întoarcerea lui Hristos). În toate aceste manifestări trebuie să nu pierdem din vedere poporul lui Dumnezeu, spațiul desemnat de Dumnezeu și modul de manifestare a domniei lui Dumnezeu. Pe parcursul acestor manifestări există acte răscumpărătoare ale lui Dumnezeu cu oamenii, de aducere a oamenilor în această împărăție: potopul, exodul, promisiunea profetică a mântuirii, viața, moartea și învierea lui Hristos, întoarcerea lui Hristos.

Pa baza acestei teme, Goldsworthy consideră că VT trebuie privit ca o istorie a răscumpărării. Cu alte cuvinte, cheiea pentru înțelegerea VT nu este rolul pe care îl joacă Israel – „oricât de important ar fi el –, ci rolul lui Dumnezeu în răscumpărarea unui popor din robie și în adoptarea acestuia ca popor al Lui”. Așadar, Dumnezeu intervine cu acte răscumpărătoare în istoria omenirii, dar o face cu un scop: procesul de răscumpărare vizează stabilirea împărăției lui Dumnezeu. Fiecare manifestare a împărăției – Edenul, Israelul, împărăția profetică și acum Evanghelia reprezintă aceeași realitate, dar fiecare exprimă realitatea într-o manieră diferiră, deși înrudită. Venirea lui Cristos transformă toate caracteristicile împărăției din VT în realitatea Evangheliei. (pp. 120-122). Isus este adevăratul Adam, sămânța lui Avraam, adevăratul Israel, Fiul lui David. Toți cei care se alipesc de El sunt membri ai poporului respectiv, dar numai datorită faptului că El este acel popor.

Împărăția lui Dumnezeu, așa cum o revelează Biblia, este sfera stăpânirii lui Dumnezeu, în care creaturile Sale se supun de bunăvoie stăpânirii Sale drepte. Domnia suverană a lui Dumnezeu este universală, în timp ce împărăția lui Dumnezeu nu este: „există rai și iad, lumea întunericului și împărăția luminii” (p. 69).

Un alt merit al cărții e că întregul proces al istoriei răscumpărătoare din VT își are scopul, centrul și împlinirea în persoana și în lucrarea lui Cristos. Astfel, VT este interpretat cristologic, dar fără a se pierde din vedere locul unic pe care îl poate avea un text sau un personaj în manifestarea împărăției lui Dumnezeu și a rolului său în actele răscumpărătoare față de omenire.

Dacă suntem interesați doar de modul în care David a salvat pe Israel de Goliat, atunci am redus semnificația lui la cel mai mic numitor comun. Ne identificăm cu el și cu actele lui mărețe ca și cum avem și noi responsabilitatea de a fi astfel de eroi pentru poporul lui Dumnezeu.

David câștigă bătălia în calitate de uns unic al lui Dumnezeu. Aplicarea acestui adevăr la credincios diferă de simpla indentificare a credinciosului cu David. Pentru toți cărora Dumnezeu le-a încredințat o lucrarea distinctă în VT se aplică următorul principiu: „dacă realizările lor sunt aceleași ca ale oricărui om evlavios, mesajul este clar, dar, dacă reprezintă realizările unui profet, ale unui judecător sau ale unui rege mesianic, atunci nu se aplică poporului lui Dumnezeu în general, așa cum nu se aplică nici lucrarea unică a lui Isus Hristos” (p. 31). În cazul lui David și Goliat, noi ne putem identifica cu restul poporului, care e incapabil să înfrângă dușmanul și care se luptă apoi cu un dușman deja înfrânt. David este disprețuit, ironizat și chiar alungat. Se poate distinge acea latură a evenimentelor care vor contura un tipar: „respingerea și suferința regelui desemnat, înainte de reabilitarea și ridicarea lui la tron, pentru a domni în slavă” (p. 95).

Conceptul de „Împărăție a lui Dumnezeu” arată că fiecare etapă a revelației despre Împărăție conține aceleași elemente esențiale în ce privește actele mântuitoare și scopul la care duc ele: „fiecare pas este atât o mișcare în succesiunea cronologică a revelației, cât și o mișcare în procesul clarificării naturii Împărăției lui Dumnezeu, până la revelarea luminii depline a Evangheliei” (p. 135).

La final, cartea oferă și cîteva pricipii de interpretare din perspctiva temei Împărăției, întrebări de studiu și pasaje de interpretat, autorul oferind un sumar al interpretării pasajului. Pentru partea practică, Goldswothy descrie trei pași:

1. identificarea modului în care funcționează textul, în contextul larg al acelei etape a Împărăției din care face parte;
2. identificarea aspectului respectiv în fiecare etapă succesivă până când se ajunge la realitatea finală a Evangheliei;
3. modul în care realitatea Evangheliei interpretează înțelesul textului, urmărind totodată și cum realitatea Evangheliei e elucidată de textul respectiv.

Ar fi fost util ca un text din VT să fie trecut ca exemplu, prin pași concreți, ilustrând procesul de interpretare descris. Dar acest aspect nu poate fi imputat ca o lipsă esențială, din moment ce în alte cărți ale sale Goldsworthy descrie pe larg principii hermeneutice.