David Mathis, DesiringGod

Sursa foto: Anne Nygard on Unsplash

Crăciunul nu reprezintă punctul zero pentru Hristos.

Cu mult înainte de primul Crăciun, povestea Lui se înfăptuia – și nu doar în diferite profeții, ci și ca Persoană divină. Crăciunul poate fi considerat începutul capitolului culminant, dar cu siguranță nu este obârșia lui Hristos.

Într-adevăr, Crăciunul marchează o sarcină și o naștere. Ne reamintim magnificul cântec de supunere al Mariei și vizita păstorilor pentru a-i aduce un omagiu Fiului ei nou-născut, citind că „păstra toate cuvintele acelea și se gândea la ele în inima ei” (Luca 2:19). Cu siguranță așa stau lucrurile cu originea noastră, în calitate de oameni. Înaintea începutului material, noi pur și simplu nu existam.

Dar lucrurile nu stau la fel atunci când vorbim despre Fiul lui Dumnezeu, despre Cel „a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei” (Mica 5:2). Spre deosebire de orice altă naștere umană, Crăciunul nu este un început, ci o împlinire. Crăciunul nu este începutul Lui Isus, ci împuternicirea Lui. El nu a fost creat; El a intrat în lume.

Isus nu împărtășește această glorie distinctă cu niciun alt om din istoria lumii. Și oricât de remarcabilă este nașterea Lui dintr-o fecioară, preexistența Lui Isus este cea care Îl deosebește și mai deslușit, chiar și într-o umanitate deplină.

El a existat înainte de întrupare.
Isus Hristos a existat înainte să fi fost întrupat. Isus însuși a făcut afirmația, atât de uimitoare – și chiar jignitoare pentru sentimentele evreiești din secolul I, atât de jignitoare încât „au luat pietre ca să arunce în El” – când a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu” (Ioan 8:58–59).

Oricât de adevărată a fost, această realitate tulburătoare nu a fost primită cu mult mai bine în Ioan 6. „Dar dacă ați vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte? . . . Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors și nu mai umblau cu El” (Ioan 6:62, 66).

Dar cei cărora li s-a dat ochi ca să vadă slava Lui, nu s-au întors înapoi; numărul lor îl va include în cele din urmă și pe Pavel, autorul cărții Evrei. Melhisedec, care a trăit cu o mie de ani înaintea lui Isus, semăna cu Fiul lui Dumnezeu „neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții” (Evrei 7:3). Și generația din pustie a lui Israel „beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; și stânca era Hristos” (1 Corinteni 10:4). Mai mult de atât, patru refrene din Noul Testament întăresc faptul că persoana lui Hristos a existat cu mult înainte de primul Crăciun.

El a intrat în lume

Evanghelia după Marcu se deschide prezentându-L pe Isus ca Iahve însuși venit pe pământ (Marcu 1:1-3). El a venit din afara tărâmului creat, în lumea noastră, pentru a aduce salvarea de mult promisă a Lui Dumnezeu. „Fiul Omului a venit. . . să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20:28; Marcu 10:45 și Luca 19:10). În Ioan, limbajul venirii (vezi Ioan 6:62) este este explicat prin verbul ”a coborî”. „Fiul Omului S-a pogorât din cer” (Ioan 3:13). Însă, oamenii nu coboară; ei au un altfel de început.

Din nou, Pavel și cartea Evrei duc firul mai departe. „Hristos a intrat în lume” (Evrei 10:5), iar într-unul dintre cele mai concise și mai puternice rezumate ale Evangheliei, citim „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși” (1 Timotei 1:15). Legată de venirea Sa este și manifestarea. „El S-a arătat în trup” (1 Timotei 3:16). „El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi” (1 Petru 1:20).

El s-a făcut asemenea oamenilor

În sine, această „transformare” nu necesită în teorie vreo preexistență. Cheia este să întrebi ce a fost El înainte ca să se facă om? A fost bogat și s-a făcut sărac pentru noi (2 Corinteni 8:9). El avea „chipul lui Dumnezeu”, apoi a luat „chip de rob” (Filipeni 2:6-7). Cel ce era infinit în înălțime, pentru că era Dumnezeu, s-a făcut mai prejos decât îngerii, făcându-se om (Evrei 2:9).

Umanizarea nu L-a împiedicat să fie ceea ce a fost și înainte, ci a „preluat” (Filipeni 2:7) carnea și sângele uman. Fiul, pe deplin divin, a adăugat umanitate deplină persoanei Sale.

El a fost trimis

Profeții au fost trimiși fără a preexista, dar nu se întâmplă la fel și cu Fiul lui Dumnezeu. El a fost trimis din afara lumii trupești în ea, pentru a-și răscumpăra poporul. Contextul este fundamental diferit atunci când vorbim despre trimiterea Fiului etern, față de simplii mesageri umani.

În pilda vierilor, proprietarul viei, în cele din urmă, și-a trimis „fiul preaiubit” (Marcu 12:6), evident diferit ca relație de ceilalți slujitori, pe care îi trimisese anterior. „Când a venit împlinirea vremurilor”, scrie Pavel în Galateni 4:4, „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie”. Dumnezeu nu a luat un om deja născut pe care L-a trimis ci El și-a trimis propriul Său Fiu să fie om. La fel, în jertfa Fiului Său, Dumnezeu a făcut ceea ce noi, oamenii nepreexistenți nu am putut face pentru noi înșine: „Trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului”, El a osândit păcatul în trup (Romani 8:3).

El a fost dat

În cele din urmă, și poate cel mai memorabil, Hristosul preexistent, a fost dat. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu” (Ioan 3:16). Jertfa lui Hristos își pierde toată puterea ca expresie a iubirii lui Dumnezeu dacă Isus nu a preexistat întrupării Sale.

Muntele Everest al promisiunilor biblice presupune preexistența Fiului spunând că Dumnezeu „n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți” (Romani 8:32).

El a existat înainte de creație.
Hristos nu doar că a preexistat acelui prim Crăciun; El a preexistat întregii creații. Noul Testament nu putea fi mai clar de atât în această privință. Atunci când Crezul de la Niceea (325 d.Hr.) a mărturisit că Isus a fost „născut din Tatăl înainte de toate lumile”, a făcut acest lucru pe baza fermă a Scripturii.
Evanghelia după Ioan începe cu declarația:
”La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”
(Ioan 1:1-3)
Nu omul a devenit Cuvânt. Cuvântul etern s-a făcut trup. La fel, Coloseni 1:16–17, ”Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El.”
Hristos a fost „preștiut” de Dumnezeu, nu numai înainte de întruparea Sa, ci „mai înainte de întemeierea lumii” (1 Petru 1:20). Isus se roagă în Ioan 17:5: „Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine însuți cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.”
El este preexistent, pentru că este Dumnezeu.
Faptul că Hristos a existat înainte de întruparea Sa și chiar înainte de întemeierea lumii este în sfârșit o funcție a divinității Sale. El este primul și ultimul, Alfa și Omega (Apocalipsa 1:8), pentru că El este Dumnezeu. După cum Donald Macleod remarcă, „Nu se poate face nicio distincție formală între zeitate și preexistență” (Persoana lui Hristos, p. 57).

Crăciunul este cu mult mai mult decât celebrarea nașterii unui mare om. Însuși Dumnezeu, în a doua persoana a Dumnezeirii, a intrat în spațiul nostru și în umanitatea noastră fragilă, înconjurat de păcatul nostru, pentru a ne salva. El a intrat în lume. El s-a făcut asemenea nouă. Dumnezeu l-a trimis pe Dumnezeu. Tatăl și-a dat propriul Fiu pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Isus este mai bun

În timp ce societatea materialistă se lasă furată de cheltuieli și lucruri materiale de Crăciun, preexistența lui Hristos ne amintește de prioritatea și semnificația Sa mai presus de orice gadget, cadou și petrecere, de toți brazii și toată beteala, de fiecare luminiță și râset, lumânare si prăjitură. Cu siguranță aceasta este însemnătatea preexistenței Lui pentru noi – întâietate și apreciere mai presus de toate lucrurile care și-au început existența după Isus.

Isus este cel dintâi și este mai bun decât orice din lumea creată. Și preexistența Lui ne cheamă, reamintindu-ne duios că I se cuvine – și pe bună dreptate – unui astfel de Om să fie cea mai mare Comoară din inimile noastre.

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top